3. Domnie şi stări

Un alt fapt caracteristic desăvârşeşte cunoştinţa noastră despre caracterul şi funcţiunile Domniei: este regula însăşi de succesiune care îi atribuie şi îi întăreşte stăpânirea. Dimitrie Cantemir socoteşte că la început, Domnia în Moldova a fost ereditară, deşi, după stingerea întâiului şir de voievozi din neamul descălecătorilor, recunoaşte că s-a ridicat de către turci „dreptul de alegere a Domnilor de către fruntaşii ţării"6. Xenopol a găsit în această privinţă o formulă cuprinzătoare, care a fost adoptată de istoricii mai noi şi este şi astăzi folosită: el a calificat sistemul de succesiune drept „ereditar-electiv". Domnia rămânea într-adevăr la obârşie în aceeaşi familie, fără însă a se preciza dacă ea se

1 Ist. Românilor, II, p. 343.

2 Ladislaus, Dei et Regia Maiestatis grecia Waywoda Transalpinus et Banuş de Zevrinio.

3 M. Costăchescu, Doc. Moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, II, no 163, p. 601.

4 Cf. I. C. Hlitti, Clasele sociale în trecutul românesc, p. 9.

6DescriptioMoldaviae, p.37. '?: i aveau toate un drept egal de a fi alese la domnie de către ţară"1. „Deci în realitate, lide un autor mai recent, în ţările române se practica sistemul alegerii, limitat la un cu toţi descendenţii, ascendenţii lui, liniile lăturalnice şi fiii din concubinaj"2. Aceste yurări aşază într-o lumină şi mai puternică raporturile de interdependenţă între mie" şi „ţară", reprezentată prin Stările ei.

În fapt şi aci pare a se fi produs o evoluţie, mai accentuată cu cât ne apropiem de utul epocii moderne. Şirul întâilor voievozi ai Ţării Româneşti, aşa cum îl cunoaştem Vlarele Basarab la Mircea cel Bătrân, păstrează Domnia nu numai în aceeaşi dinastie, aceeaşi ramură a ei, intervenind doar, în cursul acestui secol, două moşteniri de la a frate, celelalte toate fiind din tată în fiu. E de presupus că alegerea, de se va fi făcut, 'ost mai degrabă o ratificare, de către corpurile constituite, a desemnării urmaşului >s domnesc" de însuşi voievodul în funcţiune. Mircea şi-a asociat, din viaţă, pe fiul 1 la domnie şi nu este exclus ca faptul să se fi produs şi mai devreme3. Şi în istoria iului german, în timpul dinastiilor saxone şi franconiene, alegerea are încă acest rost,; i prezentări solemne a moştenitorului desemnat de suveran, reprezentanţilor aţi ai categoriilor sociale conducătoare4. Alegerea de către factorii „constituţionali" eriului: senarul, demele, armata, rămăsese ca o tradiţie, măcar formală şi la Bizanţ; ii avut prilejul să o amintim5.

Ye lângă paralelismele străine, ce se înmulţesc în secolul următor, cu exemplele ce feră sistemul electiv al regalităţii ungureşti sau polone, trebuie să ţinem seamă şi de 1 de inspiraţie pe care îl aflăm în aşezămintele mai vechi ale proprietăţii agricole, ile noastre, în forma lor primitivă: desemnarea de către capii familiilor înrudite, ind o proprietate în indiviziune, a unuia din ei la cnejie sau judecie, drept căpetenie arii lor6. Alegerea Domnului ţării din acelaşi neam ar fi fost astfel, în oarecare i, transpunerea acestui vechiu obicei de gospodărie rurală pe planul superior al irii statului.

N perioada următoare, în mijlocul frământărilor şi luptelor pentru scaun din veacul lea, această ordine începe a fi zdruncinată. În hrisoave apar formule de rezervă şi) ială: „pe cine alege Dumnezeu să fie domn al Ţării Româneşti, sau din rodul inimii; i mele, sau pentru păcatele noastre, din alt neam."7. În Moldova alegerea ilui e însemnată cu preciziune de letopiseţe: este cunoscută împrejurarea „când s-au ara la Direptate şi au rădicat domn pre Ştefan Vodă. Deci Ştefan Vodă strâns-au ţării şi mari şi mici şi altă curte măruntă, dimpreună cu mitropolitul Teoctist şi cu

Ist. Romanilor, III, p. 161 -l62.

A. V. Boldur, Contribuţii la istoria Românilor, Chişinău, 1937,1, p. 239.

0. Onciul presupune că Nicolae Alexandru fusese asociat la domnie de către tatăl său Basarab I. Opere ', ed. Sacerdoţeanu, I, p. 364.

F. Rorig, Mittelalterliches Kaisertum urni die Wende der europăiichen Ordnung, în Das Reich und). 28.

V. memoriul precedent: IV. Adunarea stărilor în ţările Europei de Răsărit dunărene. 2f. I. C. Filitti, Proprietatea solului în principatele române, p. 79. J. P. Panaitescu, Documentele Ţării Româneşti, I, no 53 şi 94, 10 sept. 1428 şi 2 aug. 1453.

Tuturor să le fie domn. Iară ei cu toţii au strigat într-un glas: în mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti!"1. Un veac şi un sfert mai târziu, un martor străin al intrării lui Petru Cercel în Bucureşti la 1583, arată „că ne întâmpină întregul popor, oameni şi femei, pe o mare câmpie, cu atâta sărbătoare şi bucurie, că părea cu adevărat înălţimea Sa a fi fost dorită de popoarele sale"2. Cum s-a observat cu multă dreptate, „această întrunire nu aminteşte alta, vestită, cea de la Direptate lângă Suceava, din 1457? Manifestările cari s-au produs nu păstrau oare înţelesul unei alegeri, sau mai degrabă al unei recunoaşteri, căci supuşii nu făceau decât să recunoască pe acel dintre coborâtorii domneşti care avea dreptul de a domni, fenomen paralel cu alegerile carolingiene?"3.

Se pot găsi într-adevăr acestor împrejurări paralele numeroase atât în adunările elective care întrunesc Stările nobiliare ale Ungariei în Răkos sau ale Poloniei în seim, spre a desemna pe rege, cât şi în aclamaţiile rituale rostite de corpuri constituite, ce întâmpină pe împăratul bizantin la suirea sa în scaun: eis polla ete, întru mulţi ani4. Se ştie de asemenea că aceeaşi tradiţie se mai păstra la Veneţia, unde dogele ales se înfăţişa mulţimii, în piaţa Sf. Marc, spre a-i fi prezentat cu formula consacrată: să vă fie doge, se vi piaxe – condiţie de altfel pur formală, deoarece faptul însuşi al alegerii fusese îndeplinit de forurile restrânse chemate să o efectueze.

În Moldova însă, cronica înseamnă la fiecare domnie nouă consensul pe care l-a obţinut. O descriere dramatică ni-l arată pe Ştefan cel Mare, aproape pe patul morţii, purtat „in campum" unde se adunaseră boierii, pentru a hotărî despre alegerea Domnului5. După cronică, Bogdan se înscăunează „cu voia tuturor lăcuitorilor ţării"6. Menţiunea lipseşte la ridicarea în scaun a fiului său Ştefan cel Tânăr, dar pe urmaşul acestuia, Petru Rareş „aflându-l şi adeverindu-l că-i din osul lui Ştefan Vodă, cu toţii l-au ridicat domn"7. De aci încolo, însă, ordinea e tulburată. La 1538, cucerind ţara, sultanul Soliman impune pe Ştefan zis Lăcustă, dar boierii răsculaţi ridică pe Alexandru Cornea, pentru ca Petru Rareş să se întoarcă, cu steagul şi imbrohorul [emir akhor] de la Constantinopol. Însă „pe urma lui Petru Vodă Rareş cu dragoste rădicat-au boerii cu toată ţara pe Iliaş, fiu-său cel mai mare, la domnie"8, a cărui purtare le va prilejui cea mai amară dintre decepţii; iar „după ce au părăsit Iliaş Vodă şi legea şi ţara, lăcuitorii ţării se sfătuiră şi puseră la domnie pre Ştefan Vodă", fratele fostului domn; sfârşitul acestuia a fost tragic. „Dacă uciseră boerii pre Ştefăniţă Vodă la Ţuţora, cu toţii s-au sfătuit şi au rădicat domn pre Joldea"9, înlăturat însă repede de Alexandru Lăpuşneanu. Când Despot, ca un adevărat condottiere, pătrunde

1 Gr. Ureche Vornicul, ibid., p. 29.

2 Şt. Pascu, Petru Cercel şi Tăn Românească, Cluj-Sibiu, 1944, p. 169.

3 Darea de seamă a d-lui M. Berza, în Rev. Hist. Du Sud-Est european, XXII (1945), p. 339.

4 N. Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes, II, p. 19.

5 Hurmuzaki, Doc. VIII, no L, p. 41.

6 Gr. Ureche Vornicul şi Simion Dascălul, ibid., p. 81.

7/6; d., p.95.

8 Ibid., p. 116.

9 Ibid., p. 119. ' t «, „(K, it.'<*.',» rt *?: *s! K* «C'

Înlocuitorul său Tomşa, e ridicat dintre boieri, iar când aceştia trimit să-l întâmpine Jipuşneanul, care sosea cu firmanul de la Poartă „să-i spue că ţara nu-l va, nici îl: sc", a rămas vestit răspunsul ce i se atribuie: „de nu mă va (ara, eu îi voi pre dânşii şi u mă iubesc eu îi iubesc pre dânşii şi tot voi merge, ori cu voe, ori fără voe"2. Se face ită tot mai mult presiunea puterii otomane; la 1592, un observator italian înseamnă că lea ordine e înlăturată „e chi puo piu con forza di danari, quello ottiene di esser cipe [.] ii quale di poi possiede Io stato quanto pare e piace al Signore [.] "3. Aceste ejurări vor provoca la sfârşitul secolului, reacţiunea boierimii în ambele principate şi rcarea, ce vom avea a descrie mai amănunţit, de a stabili un regim de domnii alese şi ţări, după modelul ardelean şi polon, care în cele din urmă va fi înăbuşită de aceeaşi rire turcească, dar va lăsa urme în formele constituţionale ale vieţii de stat din aceste până în epoca fanariotă4.

În linii mari şi fără a ne opri deocamdată la amănunte, evoluţia raporturilor între nnie" şi „Ţară" ar înfăţişa deci următoarele fundamentale şi caracteristici de ordin ral.

Începutul îl constituie, în Ţara Românească şi în Moldova, legătura feudală între nul „descălecat" cu credincioşii săi şi seniorii localnici cari îl recunosc drept enia lor. Obligaţiunile de „sfat şi ajutor" îi întrunesc în jurul voievodului, pentru a >lini obişnuitele rosturi de judecată, de administraţie sau de consiliu. Dar tot de la ut se simte o deosebire între cele două principate. Se pare că Ţara Românească dează ţara vecină cu câteva decenii, în evoluţia ei constituţională, dar mai sunt şi alte: de deosebire pe cari va trebui să le examinăm. Echilibrul lăuntric de puteri între lie şi Stările în formaţiune, se rupe mai devreme în Ţara Românească; cazurile de» ie ale nobililor localnici peste hotar, în faţa presiunii domneşti, se ivesc aci mai de iriu. Domnia Basarabilor apare din acest punct de vedere mai autoritară şi ilizatoare, poate mai influenţată, în a doua jumătate a veacului al XlV-lea, de pţiile lumii balcanice cu care, deopotrivă cu cea a Europei Centrale, păstrează un contact5.

În Moldova dimpotrivă, actele cancelariei domneşti arată fără întrerupere sfatul şi ţa nobilimii, în rândurile căreia se poate face deosebirea între marii seniori, stăpâni şii, cu siguranţă anteriori descălecării6 şi slujbaşii ale căror rosturi la început, sunt odeste faţă de cei dintâi. Dar alături de boierii mari şi mici, apar „cavalerii", oraşele, ile supuse şi alte „Stări", fără a uita pe reprezentanţii clerului, cari nu lipsesc nici ei rejurările însemnate. Influenţa Poloniei va introduce până şi cuvântul „se/ni", pentru

—_-_

Gr. Ureche Vornicul ţi Simion Dascălul, ibkl., p. 125.

Lbid., p. 145.

Hurmuzaki, Doc. XI, no CCCLXXV1, p. 248-249.

V. în această privinţă memoriul meu Două veacuri Jela reforma lui Constantin Mavwcordat, Anal.

Om., Mem. Secţ. Ist., s. 3-a, XXIX, p. 421 şi urm.

V. G. I. Brătianu, Les rois de Hongrie et Ies principautes roumaines au XIV* siecle. Acad. Roumaine, de la seci. Historique, XXVIII.

N. lorga. Ostaşidela Prut, Anal. Acad. Rom., Mem. Sec; Ist., s. 2-a, XXXVI (1914), p. |. | adunările acestor delegaţi de corpuri constituite, termen care se regăseşte cel puţin în unul din actele moldoveneşti dinainte de Ştefan cel Mare'. Cu spiritul de intuiţie sintetică ce îl caracteriza, Nicolae Iorga asemăna contrastul dintre Moldova şi Muntenia în perioada începuturilor, acelui dintre Castilia şi Aragon2.

Domnia Marelui Voievod şi a descendenţilor săi imediaţi, umple însă aproape un secol cu o cârmuire autoritară, care respectă formele alegerii şi ale sfatului, dar ştie să poruncească şi să-si impună voinţa, chiar fără cruţare. La depărtare de un veac, Moldova a ajuns deci la aceeaşi situaţie în care se găsea, din punct de vedere lăuntric, ţara vecină, sub cei dintâi Basarabi. În aceasta din urmă însă, schimbările repezi şi dese de voievozi, în perioada denumită a „Dăneştilor şi Drăculeştilor" – care este în realitate acea a luptelor dintre unguri şi turci – slăbesc puterea domniei şi ridică alături de ea, acea a marilor familii boiereşti, începând cu Craioveştii olteni, înrudiţi cu Basarabii. E un proces de reacţiune împotriva tendinţelor autocratice din perioada precedentă, care îşi găseşte expresiunea în luptele înverşunate dintre domni şi boieri, cari se întind în veacul al XVI-lea şi în Moldova. Rivalitatea între magnaţi şi şleahta polonă îşi are aci de asemenea repercusiunile ei.

Atunci intervine însă, după prăbuşirea Ungariei la Mohaci, dar mai ales după instalarea paşalâcului în cetatea Budei, presiunea covârşitoare a puterii otomane, sub cel mai mare din sultanii cari au cârmuit-o: Soliman Magnificul. De la Miazăzi şi Răsărit, peste Dunăre şi din părţile Mării Negre şi ale Crimeei, iar acum şi de la Apus, din câmpia ungară, peste Ardealul închinat poruncilor Porţii, ţările noastre sunt învăluite de cetăţile şi străjile padişahului şi supuse exploatării tot mai intense a fiscului şi a slujbaşilor săi. Domnii numiţi cu firman îşi iau angajamente ce nu le pot ţine, în condiţiile tradiţionale în cari ţările fuseseră cârmuite, cu conlucrarea factorilor chemaţi să le reprezinte în sfatul lor, în primul rând al boierimii. Aceasta de altfel îşi pierdea cu trecerea vremii caracterul dominant de feudalitate teritorială, dând o însemnătate sporită slujbelor cu cari o investea domnia. Şi în această privinţă se pot găsi aspecte paralele în istoria mai veche a ţărilor Europei Apusene. „Am văzut, scrie un specialist reputat al studiilor medievale din Anglia, că deşi era legată de pământ, aristocraţia engleză a primelor vremuri era o aristocraţie de serviciu; totuşi, în acelaşi timp, regele nu era un despot şi depindea de sfatul oamenilor săi mai mari"3.

Dacă această definiţie se poate. Aplica şi ţărilor noastre în perioada de închegare, care a urmat descălecatului, ea nu se mai potriveşte însă epocii frământate ce o deschide pătrunderea influenţei turceşti. Uciderile de Domni, măcelurile sau pribegiile de boieri se înscriu în analele veacului al XVI-lea: Mircea Ciobanul în Ţara Românească, Alexandru Lăpuşneanu, Ion Vodă cel Cumplit în Moldova, sunt pomeniţi ca cei mai crunţi vărsători de sânge ai „neamurilor", cari nu se pleacă în totul voinţei lof. Domnia acestui din urmă voievod, aşa cum ne-o descriu izvoarele inspirate de resentimentele nobilimii, pune

1 D. P. Bogdan, Acte moldoveneşti dinainte de Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1938, p. 8-l1.

2 îmi amintesc a o fi auzit la cursul pe care îl ţinea Ia Universitatea din Iaşi, în iarna 1915 – 1916, ca înlocuitor al lui A. D. Xenopol.

' F. M. Powicke, Medieval England, p. 191 -l92. «iuic ue ciasa, ce aespan ia noi şi aiurea Mările sociale şi politice: „din vi şi din cei de cinste sabia lui nu mai eşia", dar când se înţelege cu cazacii împotriva ilor, „strânse ţara, către carii se ruga cu multe cuvinte blânde [.] iară despre sine să ştie ca pre un vrăjmaş, ci ca pre un părinte'; iar de au făcut cuiva înaljosul, tot pentru i au făcut, să le intre în voe şi să-i împle sau. Şi nu i-au putut sătura."2. Se ştie cum sasul primejdiei, boierimea s-a răzbunat, părăsindu-l şi trecând în tabăra turcească: 'erii se desfăcură de Dornnul rebel şi ţara, pedestrimea înarmată, rămase până la sfârşit însul"3. Contimporanul şi adversarul său, Alexandru Vodă din Ţara Românească, nu i cu boierimea relaţii mai bune. O mărturiseşte piatra de mormânt a clucerului Albu; scu, căzut în lupta de la Jilişte pe Râmna, în 1574: „atunci toţi credincioşii boeri ai niei lui l-au lăsat pre el să-si piardă capul [.] iar eu n-am uitat pâinea domniei lui, ci ur mi-am întors faţa asupra vrăşmaşilor domniei lui şi m-am făcut însumi pavăză ilui domniei lui [.] ", ceea ce hrisovul domnesc confirmă cu amară ironie: „atunci am it domnia mea dragostea tuturor boerilor şi a vitejilor domniei mele", cu excepţia ură a Goleştilor cari „s-au întors îndărăt atunci în oastea moldoveana cu suliţele, de au at capul domniei mele"4. Aceste împrejurări înseamnă un punct culminant în criza mului politic al ţârilor noastre: ele întăresc însă solidaritatea boierimii şi a clerului şi ătesc încercarea regimului de Stări ce o va înfăptui generaţia următoare. Aci documentul cel mai de seamă îl constituie tratatul din 1595, încheiat de delegaţii ilui şi boierimii din Ţara Românească cu principele Ardealului, Sigismund Bâthory. Inia e redusă la o simplă locotenentă a suveranului transilvan şi mărginită, cum nu; e niciodată, în atribuţiunile ei. E însă vorba mult mai puţin, în acest text diplomatic ure va trebui să-l analizăm în toate dispoziţiunile sale, de hegemonia vanitosului ipe al Ardealului, cât de precumpănirea unei adevărate Stări boiereşti care îşi impune ti vele lui Mihai Viteazul însuşi. Domnia acestuia va fi de altfel expresiunea inţelor ei, pe plan lăuntric şi extern, în vremea în care un neam de mari boieri de ţară, ileştii, apucă, prin alegerea semenilor lor şi sprijinul polon, domnia Moldovei. Dl. al Teodorescu a semnalat în studiul său amintit, folosirea de către Nicolae Costin, dă cuprinsul tratatului în versiune românească, a cuvintelor „Statul, staturile" Ţării îneşti, ce reproduc termenul latin status, în înţeles de Stări5. Iată deci că nu numai iiţia în sine, dar numele ei însuşi reapare în izvoarele contimporane, în legătură directă enimentele şi cu organizarea politică a ţării; se ştie de altfel că un tratat identic a fost iat de domnul Moldovei, Ştefan Răzvan6.

Ce a determinat această potrivire de tendinţe între ambele principate, între cari nu flăm acum deosebirile ce le puteam constata înjepoca întemeierii lor? A intervenit un r care le-a unificat nevoile şi aspiraţiunile şi a creat între Stările boiereşti o iritate de interese, ce va aduce un aport însemnat întăririi sentimentului de unitate

1 V. şi banul său de aramă, cu inscripţia: Oţet Moldovei.

2Gr. Ureche Vornicul şi Simion Dascălul, ibid., p. 154-l55.

3 N. Iorga, Prefaţă la Hurmuzaki, Doc. XI, p. XXVI.

4 St. Nicolaescu, Mănăstirea Vieroş dinjud. Muscel, Bucureşti, 1936, p. 9-l1.

5 A. Teodorescu, op. Cit., ibid., p. 552-53. Cf. Let.2,1, p. 478 şi urm.

6Texteleân Hurmuzaki, Doc. III, p. 209-l3,472-76,477-480.

Ţari şi ueşiepiani înseşi a spinuuui naţional, care îşi găseşte expresiunea în forme literare nouă.

E vorba de pătrunderea tot mai masivă în slujbe şi posturi de răspundere, a elementelor străine, a grecilor şi levantinilor, creditori ai Domnilor trimişi de Poartă, cari îşi recuperează, prin organele unei fiscalităţi exigente, sumele puse la dispoziţia candidatului pe care l-au sprijinit şi „finanţat". Se produce astfel celălalt fenomen specific mentalităţii de Stare, oriunde iau fiinţă asemenea organizaţii: xenofobia, lupta „băştinaşilor", a oamenilor „de ţară" împotriva „veneticilor". Încă de pe la 1590, într-o listă a principalilor boieri moldoveni şi munteni – fiecare cu demnitatea sau slujba ce o îmbracă, mai târziu o dată cu caftanul respectiv – pe care o aflăm în corespondenţa raguzanului Giovanni Marini Poli, se găseşte observaţia: „Questi tutti sono nativi del paese. Hoggidi li officiali maggiori sono forestieri e maggior parte greci perfidi"1. Ostilitatea împotriva concurenţei străine şi a sistemului fiscal abuziv determină dispoziţiunile tratatului din 1595, după ce provocase „pogromul" prin care începe domnia lui Minai Viteazul. Ea va îndruma mişcările împotriva grecilor, pe cari le înregistrăm în Ţara Românească şi în Moldova, în deceniile următoare, în dezvoltare paralelă cu tendinţa de a îngrădi puterea Domniei, ocrotitoare a străinilor, prin adevărate pacta conventa, după modelul polon2. E o acţiune a întregii Stări nobiliare, care constituie partea cea mai interesantă a studiului acestor instituţii în ţările noastre.

Dar cu această perioadă ce se întinde până către sfârşitul veacului al XVII-lea, nu se încheie rosturile politice ale Stărilor româneşti. Ele vor continua să-si aducă contribuţia la judecarea şi rezolvirea intereselor obşteşti, până şi în epoca fanariotă. Reformatorul Constantin Mavrocordat se va sprijini pe ele, întrunind Obşteştile Adunări. Se face însă tot mai puternic simţită constituirea unei oligarhii a protipendadei, din momentul în care privilegiile atârnă exclusiv de funcţiuni şi demnităţi3. În jumătatea a doua a veacului al XVIII-lea, divanul marilor dregători funcţionează în locul adunărilor obşteşti a vremurilor mai vechi. Dar tradiţia acestora nu s-a pierdut; proiecte de constituţie din întâile decenii ale secolului XIX se referă la ele, iar Regulamentele Organice vor institui de fapt un regim de Stări privilegiate în ambele Principate, în spiritul unei Stăndeverfassung, aşa cum fiinţau încă în ţările germane şi austriace. De-abia revoluţia de la 1848, proclamând principiile liberale şi democratice şi adunările convocate prin hotărârea Convenţiunii de la Paris din 1858, vor înscrie în sfârşit în aşezămintele noastre constituţionale, trecerea spre parlamentarismul modern, în formele sistemului censitar.

Înainte însă de a supune unei nouă analize datele ce le-am putut aduna pentru flecare principat în parte, în lumina acestor preocupări de ordin politic, va fi nu mai puţin folositor să ne înfăţişăm Stările, sub aspectul lor de categorii sociale şi de factori economici, în trecutul mai depărtat al ţărilor noastre.

' Hurmuzaki, Doc. III, 1, no CLXXXIX, p. 196-l97. V. lorga, Gesch. Des Rum. Volkes, II, p. 51.

2Cf. P. P. Panaitesc, MiKeacelBătân, p. 113, n.8.

«%» 3cf. Ic. Filitti, Clasele sociale în trecutul românesc, p. 13 şi urm.»; «. «.», " i *