DECLAMAŢIE.

CETITORULUI SÂRGUINCIOS, CREDINCIOS şi CUCERNIC.

        Vai, tu, care mă asculţi, află că spiritul meu nu-şi poate aminti, nici cu simţirea, nici cu mintea, nici cu ochii, şi nu-şi poate face auzită vocea nici înfăţişa temeiurile altfel decât suspinând cu foc, vărsând şiroaie de lacrimi şi tânguindu-se amarnic, de cât de înşelătoare sunt simţurile, cât de tulbure gândirea şi nepricepută judecata care, în verdictul său dezmăţat, ticălos şi dăunător, nu vede, nu ia în seamă şi nu lămureşte, aşa cum ar trebui s-o facă în temeiul naturii, al adevărului raţional şi al dreptăţii, bunătatea neprihănită, sinceritatea regală şi magnifica maiestate a sfintei ignorante, a doctei prostii şi a divinei dobitocii a măgarului49. Vai, Doamne, cum mai greşesc cei care, în viaţă fiind, chinuie cu sălbăticie această minunăţie cerească, căci unii fremătând o înfierează, alţii o sfâşie cu colţii, alţii o batjocoresc cu măscări zeflemitoare, şi pe toţi şi oriunde, atunci când îşi bat joc, iau în tărbacă şi fac băşcălie de ceva, îi auzi una-două zicând „ăsta e un dobitoc, fapta asta e o dobitocie, ce dobitocie!”, când vorbele astea se potrivesc întru totul discuţiilor celor mai serioase, subiectelor celor mai temeinice şi exprimărilor celor mai chibzuite. Vai, Doamne, de ce mi se înfăţişează dinaintea ochilor, mâhnindu-mi inima, îndo-liindu-mi mintea şi îngreunându-mi sufletul, această mulţime nepricepută, neghioabă şi ageamie care gân-deşte atât de strâmb, se exprimă atât de tăios, scrie cu atâta cutezanţă, zămislind comentarii infame cu privire la atâtea opere măreţe – precum Măgarul de aur, Laudă măgarului, Elogiu măgarului'0, ce, în tipografii, în librării şi oriunde, nu se împiedică de dispreţul, de batjocura şi ocara ei – comentarii care nu se gândesc decât să ia în râs şi prin felurite ironii să-şi bată joc şi să ponegrească glorioasa dobitocie măgărească? Ce i-ar împiedica pe oameni să creadă că şi eu voi face la fel? Cine o să pună stavilă limbariţei lumii, ca să nu fiu trecut de-a valma51 printre cei ce democritizează52 pe tema asta? Cine îi va împiedica să creadă, să afirme şi să confirme că eu nu intenţionez cu adevărat şi în chip serios să laud măgarul şi dobitocia măgărească, ci că mai curând mă străduiesc să adaug ulei opaiţului aprins de alţii53? Dar voi, judecătorii mei îndrăzneţi şi sfruntaţi, calomniatorii mei bicisnici şi ticăloşi, pone-gritorii mei sumbri şi înflăcăraţi, opriţi-vă, întoarce-ţi-vă ochii, aţintiţi-vă privirea şi vedeţi, pătrundeţi, cântăriţi dacă noţiunile, enunţurile şi judecăţile pe care le aduc în apărarea acestui animal sacru, neprihănit şi sfânt sunt pure, adevărate şi doveditoare sau sunt, poate, false, închipuite şi cu neputinţă54. Iar dacă le vedeţi ridicate pe temelii cu adevărat puternice, dacă sunt frumoase, dacă sunt bune, nu le ocoliţi, nu fugiţi de ele, nu le lepădaţi cât colo; ci acceptaţi-le, urmaţi-le, îmbrăţişaţi-le, şi nu rămâneţi priponiţi în obişnuinţa de a crede, nu vă lăsaţi învinşi de suficienţa gândirii nici călăuziţi de deşertăciunea vorbei, dacă altceva vă arată lumina intelectului, dacă alt viers vă cântă învăţătura şi altceva vă recomandăexperienţa55.

        Ce credeţi voi că este măgarul ideal şi cabalistic56 pe care ni-1 înfăţişează sfintele scripturi? Ce credeţi c-o fi calul Pegas întruchipat în plăsmuirile poeţilor? Ce socotiţi c-o fi măgarul cilenic demn de a fi pus în croceis57 în cele mai renumite academii? Dar lăsându-i la o parte pe-al doilea şi pe-al treilea, pentru a ne ocupa doar de cel dintâi, care e platonic şi totodată teologal, vreau să aflaţi că despre el aduc mărturie atât scrierile divine cât şi cele omeneşti, dictate atât de învăţaţii cei sfinţi cât şi de cei profani, care vorbesc fie din umbra ştiinţelor, fie din lumina credinţei58. Iar cine e cât de cât priceput în materie, va afla că nu mint când spun că măgarul ideal este principiul supranatural al producerii, formării şi desăvârşirii speciei măgăreşti59; aceasta, deşi în sânul atotcuprinzător al naturii, este şi arată diferit de celelalte specii, deşi se numără printre minţile de a doua speţă60 şi este definită printr-un alt concept decât celelalte forme, totuşi (iar asta contează cel mai mult) în mintea dintâi ea e la fel cu ideea speciei umane, cu ideea speciei pământ, a speciei lună ori soare, a speciei inteligenţelor, demonilor, zeilor, lumilor şi universului întreg; mai mult, ea este specia de care depind nu doar măgarii, ci şi oamenii, stelele, lumile şi vieţuitoarele lumilor61: este acea specie, spun eu, în care nu există diferenţă între formă şi existenţă, între un lucru şi altul; ci ea e una şi cu desăvârşire simplă. Vedeţi, prin urmare, de unde se trage că cel mai sfânt dintre sfinţi este numit, şi nu întru ocară, ba leu, ba unicorn, ba rinocer, ba vânt, furtună, acvilă, pelican62; nenumindu-1 însă om, este numit în schimb ruşine a oamenilor, josnicie a gloatei, oaie, miel, vierme, şi e asemuit cu o greşeală, mergând până la a-1 numi păcat şi chiar mai rău63. Luaţi aminte la pricina pentru care creştinii şi iudeii nu se mânie, ci mai degrabă se bucură ca de-o izbândă când aluziile metaforice ale sfintei scripturi îi înfăţişează prin calificativul şi caracteristica de măgari, îi numesc măgari, îi definesc măgari: în aşa fel încât oriunde vine vorba de animalul acesta blagoslovit, ori că ne luăm după sensul literal şi moral, ori după cel alegoric sau anagogic64, înţelegem un om drept, un om sfânt, un om al lui Dumnezeu65.

        De aceea, în Exod, când se face vorbire despre mân-tuirea şi schimbarea omului, laolaltă cu acesta este pomenit şi măgarul: „Întâiul născut al măgarului”, se spune acolo, „îl vei schimba pe o oaie; iar întâiul născut al omului îl vei răscumpăra şi mântui”66. Şi când, în aceeaşi carte, este dată lege ca bărbatul să nu poftească la nevastă sau la roabă, vezi că sunt pomeniţi în acelaşi loc boul şi măgarul: ceea ce înseamnă că a râvni la aceştia este un păcat la fel de mare67. Când însă în cartea Judecătorilor Debora cântă cu Barac, fiul lui Abinoam, spunând „Ascultaţi, o regi, aplecaţi urechea, voi, domnitori, care încălecaţi măgari lustruiţi şi staţi pe locul judecătorilor”68, sfinţii rabini interpretează astfel: „o voi, cârmuitori ai pământului, care staţi deasupra popoarelor îngăduitoare, şi care cu biciul sfânt îi cârmuiţi, pedepsindu-i pe cei răi şi răsplătindu-i pe cei buni şi rânduind totul cum se cuvine”. Când Pentateuh-porunceşte să mâni şi să aduci pe calea cea bună măgarul şi boul rătăcit al aproapelui tău69, învăţaţii70 interpretează, în sens moral, că de seîntâmplă ca omul care e aproapele lui Dumnezeu (care e în noi şi înlăuntrul nostru) să se îndepărteze de la calea cea dreaptă, noi trebuie să-1 înştiinţăm şi corectăm. Iar când mai-marele sinagogii 1-a certat pe Domnul că vindeca un bolnav în zi de Sabat, acesta a răspuns că „nu este om cumsecade care, în orice zi, să nu vină să scoată măgarul sau boul din puţul unde a căzut”71, iar sfinţii scriitori înţeleg prin asta că măgarul este omul simplu, boul este omul în starea lui din natură, puţul este păcatul capital, cel ce scoate măgarul din puţ este graţia divină şi puterea care îi mântuie pe aleşii săi din acel abis. Iată prin urmare cum poporul mântuit, preţuit, râvnit, câr-muit, îndreptat, înştiinţat, corectat, slobozit şi până la urmă predestinat, este întruchipat de măgar şi numit măgar; iar că măgarii sunt cei prin care binecuvântarea şi mila dumnezeiască se pogoară peste oameni – şi vai de cei ce rămân fără măgar – se poate prea bine vedea din însemnătatea pe care o are blestemul din Deute-ronom, când Dumnezeu ameninţă zicând: „Ţi se va răpi măgarul dinaintea ta, şi nu ţi se va da înapoi.”72

        Blestemat e regatul, urgisită e cetatea, nenorocit oraşul şi nefericită casa de unde e alungat, izgonit şi îndepărtat măgarul. Vai de simţirea, mintea şi sufletul ce n-au într-însele o parte măgărească. Iar zicala ab asino excidere72, este foarte răspândită pentru a spune că cineva e distrus, sleit, isprăvit. Origene Adamantius, acceptat printre doctorii sacri şi drept-credincioşi ai Bisericii, vrea ca rodul predicilor celor şaptezeci şi doi de discipoli ai lui să fie întruchipat de şaptezeci şi două de mii de măgari pe care poporul lui Israel i-a câştigat de la moabiţi: socotind el că fiecare din acei şaptezeci şi doi a câştigat o mie, adică un număr perfect, de suflete predestinate, salvându-le din mâinile lui Moab, adică izbăvindu-le de tirania lui Satan74. Adăugaţi la asta că oamenii cei mai credincioşi şi sfinţi, care iubesc şi respectă legea veche şi pe cea nouă, au primit, ca dar suprem şi semn de cinstire, numele de măgari. De nu mă credeţi, mergeţi de cercetaţi ce scrie în Evanghelie: „Măgăriţa şi măgăruşul ei, dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine.”75 Mergeţi şi uitaţi-vă la vorbirea pe care o fac teologii evrei, greci şi latini cu privire la fragmentul acela din cartea Numerilor: „Aperuit Dominus os asinae, et locuta est”76. Şi vedeţi cât de bine se împacă cu aceasta atâtea alte pasaje din sfintele scrieri unde apare adesea Dumnezeu şi Pronia cerească deschizând gura feluritor personaje divine şi profetice, cum e acela care zicea: „Vai, Doamne, eu nu ştiu grăi”77; sau acolo unde se spune „Dumnezeu i-a deschis gura”78; nu mai zic de câte ori stă scris „Ego ero în ore tuo”79; de câte ori e rugat „Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea te va lăuda”80; iar în Noul Testament: „Muţii vorbesc, săracii propovăduiesc”81: toate astea au aceeaşi reprezentare, Dumnezeu care a deschis gura măgăriţei iar aceasta a vorbit. Prin autoritatea ei, prin gura, vocea şi cuvintele ei este supusă, învinsă şi călcată în picioare fudula, trufaşa şi îndrăzneaţă ştiinţă laică; prin ea e împins în jos pentru a ajunge în rând cu celelalte, orice spirit înalt ce îndrăzneşte a ridica fruntea spre cer: deoarece Dumnezeu a ales spiritele neputincioase pentru a lăsa nedesluşite puterile lumii82. A dat cinstire lucrurilor neghioabe; căci ceea ce nu putea fi recăpătat prin înţelepciune, a fost dres prin sfânta prostie şi neştiinţă: de aceea este certată ştiinţa ştiutorilor şirespinsă înţelepciunea înţelepţilor83. Proştii lumii au fost cei ce au întemeiat religia, ritualurile, legea, credinţa, rânduiala vieţii; cei mai mari măgari ai lumii (aceia care n-au pic de simţire nici învăţătură, care nu cunosc convieţuirea nici deprinderile civilizate şi putrezesc într-o veşnică pedanterie) sunt cei care, cu îngăduinţa divină, reformează credinţa prihănită şi coruptă, vindecă plăgile religiei rănite şi, scăpând-o de abuzurile superstiţiilor, cârpesc la loc veşmântul ei sfâşiat84; ci nu sunt aceia care cu nelegiuită curiozitate se duc ori s-au dus să scotocească tainele naturii, care au socotit mersul stelelor. Cercetaţi dacă ei se străduiesc ori s-au străduit vreodată să afle cauzele secrete ale lucrurilor; dacă nu cumva iartă spulberarea împărăţiilor, risipirea popoarelor, incendiile, măcelurile, ruinele şi exterminările; dacă le pasă de piere lumea din cauza lor85: toate cu condiţia să fie salvat sărmanul lor suflet, cu condiţia să-şi înalţe lăcaş în cer, să-şi depună comoara într-acea patrie fericită, nepăsându-le defel de renu-mele, de bunăstarea şi gloria din această viaţă nesigură şi plăpândă: ci doar de cealaltă, sigură şi veşnică. De aceşti măgari vorbeşte alegoria înţelepţilor antici (cărora spiritul divin s-a îndurat totuşi să le dezvăluie câte ceva, fie şi numai ca să-i facă de neiertat) în apologul plin de învăţăminte despre zeii care s-au luptat cu giganţii răzvrătiţi, fii ai pământului şi îndrăzneţi atacatori ai cerului, pe care zeii, datorită glasului măgarilor, i-au zăpăcit, i-au speriat, înspăimântat, înfrânt şi subjugat86. Şi acelaşi lucru se înţelege lămurit dacă, ridicând vălul metaforei sacre, ne aţintim privirea asupra sensului anagogic87 al pildei divinului Samson, care înarmat cu o falcă de măgăriţă, a răpus mii de filisteni88; pentru că – spun sfinţii tâlcuitori – cu falca măgăriţei, ceea ce înseamnă cu propovăduitorii legii şi mai-marii sinagogii, şi cu falca măgăruşului, ceea ce înseamnă cu propovăduitorii legii noi şi mai-marii Bisericii militante, delevit eosS9, adică i-a spulberat, i-a înghesuit pe toţi o mie – număr desăvârşit – pe toţi ca unul, după cum stă scris: „Căzut-au în stânga ta o mie, iar în dreapta ta zece mii.”90 Iar locul acela se numeşte acum Ramat-Lehi, adică „Aruncarea fălcii”; şi din asta a urmat, rod al propovăduirii, nu numai nimicirea odioaselor puteri vrăjmaşe dar şi salvarea celor renăscuţi: deoarece din aceeaşi falcă, şi deci în urma aceleiaşi propovăduiri, au apărut şi au ţâşnit acele ape care, instaurând cunoaşterea divină, răspândesc mila cerească şi-i fac pe cei ce se adapă din ele vrednici de viaţa veşnică91.

        O, tu, puternică, victorioasă şi triumfătoare falcă de măgar mort! O, tu, divină, gingaşă şi sfântă falcă de măgăruş răposat! Dacă într-atâta este slava şi mărirea acestei sacrosancte relicve, adică a unui ciolan, cât fi-va sfinţenia, graţia, divinitatea, puterea, victoria şi triumful măgarului întreg, deplin şi viu? Şi mă întorc spre voi, iubiţii mei ascultători; mă adresez vouă, care sunteţi prietenii scrierilor mele şi ascultătorii glasului meu: şi vă spun, vă înştiinţez, vă îndemn şi vă conjur: veniţi-vă în fire! Lăsaţi-mă cu necazul vostru, luaţi seama la binele ce vă stă dinainte, liberaţi-vă de ucigă-toarea semeţie a inimii, retrageţi-vă în sărăcia spirituală, fiţi umili în cuget, renunţaţi la raţiune, stingeţi flacăra luminoasă a minţii, care vă aprinde, vă arde şi vă mistuie; feriţi-vă să vă sporiţi ştiinţa, căci cu siguranţă ea vă sporeşte suferinţele; lepădaţi-vă de orice simţire, lăsaţi-vă prinşi de sfânta credinţă, fiţi voi acea măgăriţă binecuvântată,deveniţi voi acel glorios măgăruş, doar pentru care mântuitorul lumii le-a spus învăţăceilor lui: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră”92, adică străbateţi întreg universul sensibil şi material, care este un simulacru opus şi supus lumii inteligibile şi imateriale. „Veţi găsi legaţi o măgăriţă şi un măgăruş”: adică acolo veţi da peste poporul evreu şi cel păgân, supus, asuprit şi înrobit de Belial. Şi continuă: „Dezlegaţi-i şi slo-boziţi-i din robie”: anume prin propovăduirea Evangheliei şi stropirea cu apa botezului; „aduceţi-i la mine”: pentru ca să mă slujească, să devină ai mei, să poarte în spinare povara trupului meu, adică a sfintei mele ctitorii şi a legii mele; să fie mânaţi de frâiele poveţelor mele divine, să devină vrednici şi în stare să intre cu mine în Ierusalimul triumfător, în cetatea cerească. Vedeţi, prin urmare, cine sunt cei mântuiţi, cine sunt cei chemaţi, cine sunt predestinaţii şi izbăviţii: măgăriţa, măgăruşul, oamenii simpli, cei săraci cu duhul, pruncii şi cei ce vorbesc precum pruncii; ei şi numai ei intră în împărăţia cerului; aceia, dispreţuind lumea şi fastul ei, batjocoresc veşmintele, renunţă la orice îngrijire a trupului, a cărnii care înfăşoară sufletul, o calcă în picioare, o dau de pământ: şi totul pentru ca măgăriţa cu măgăruşul ei iubit să păşească triumfătoare şi în glorie. Rugaţi-vă, dragii mei, ruga-ţi-vă Domnului, dacă nu sunteţi deja măgari, să vă prefacă neîntârziat în măgari. E destul să vreţi: şi harul dumnezeiesc se va pogorî desigur îndată asupra voastră; căci, deşi sunteţi măgari prin natură, iar învăţătura obişnuită nu este decât o dobitocie măgărească, trebuie să cercetaţi şi să cumpăniţi bine dacă sunteţi măgari întru Dumnezeu: adică dacă faceţi parte dintre nenorocoşii care rămân legaţi dinaintea porţii, sau dintre fericiţii care intră înăuntru93. Amintiţi-vă, voi drept-credincioşilor, că, la vremea lor, părinţii noştri dintâi i-au fost pe plac Domnului, şi se bucurau de bunăvoinţa lui şi trăiau sub pavăza lui, mulţumiţi în paradisul terestru, aidoma măgarilor, pentru că erau simpli şi nu ştiau ce e binele şi răul; atunci încă putea să-i zgândăre dorinţa de-a afla ce-i binele şi răul, dovadă că n-aveau nici cea mai mică idee despre ele; atunci puteau crede o minciună spusă de şarpe; atunci era cu putinţă să-i faci să creadă până şi asta: că deşi Dumnezeu zisese că ei o să moară, poate că n-avea să fie aşa; în starea asta ei erau bine-veniţi şi acceptaţi, şi nu cunoşteau nici durerea, nici grijile, nici supărarea. Şi mai amintiţi-vă că Dumnezeu a iubit poporul evreu când era îndurerat, înrobit, înjosit, asuprit, neştiutor, împovărat, strivit de dăsagi, ca un animal de povară, de nu-i lipsea decât coada ca să fie de-a dreptul măgar sub stăpânirea egipteană: atunci a fost numit de Dumnezeu poporul său, neamul său, seminţia sa aleasă. Şi dimpotrivă, 1-a numit stricat, ticălos, păcătos, desfrânat când a avut rânduieli, demnitate şi măreţie asemeni altor popoare şi altor regate respectate de lume94. Cine oare nu laudă vârsta de aur, când oamenii erau măgari, când nu ştiau să lucreze pământul, când nimeni nu era mai presus de altul, nimeni nu ştia mai multe ca celălalt, când toţi aveau drept acoperiş grotele şi cavernele, când se băteau între ei ca animalele şi nu aveau atâtea veşminte dar nici invidii, nici atâtea chipuri de a-şi aţâţa poftele trupului şi ale gurii: totul era al tuturor, hrana erau poamele, castanele, ghinda aşa cum le-a lăsat mama natură95. Toată lumea ştie că, nu numai în specia omenească, ci la toate speciile de animale, mama îl iubeşte mai tare, îl alintă mai mult, îi face pe plac şi îl fereşte de oboseală şi de muncă, îl giugiuleşte, îl sărută, îl ia în braţe şi îl păzeşte mai mult pe cel mai mic dintre copii: acela, neştiind ce-i rău sau bine, pentru ea este ca şi un miel, ca un animal, un măgar, că el nu ştie vorbi şi cu atât mai puţin a judeca; iar pe măsură ce lui îi creşte mintea şi înţelepciunea, pe atât scade iubirea, grija, afecţiunea duioasă pe care i le poartă părinţii. Nu e pe lume duşman care să nu arate duioşie, blândeţe, îngăduinţă faţă de vârsta aceea, faţă de cineva care nu are în fiinţa lui nimic viril, nimic chibzuit, bărbătesc, ager, care n-are barbă, nu e puternic nici matur96. De aceea, vrând să-i trezească mila şi îndurarea Domnului, un anume profet a zis: ^Ah, ah, ah, Domine, quia nescio loqui'97; care zicere şi răget îl arată a fi măgar. Iar într-alt loc spune: „Quiapuer sum”9s. Şi tot aşa, când se doreşte iertarea unei greşeli, de multe ori, în cărţile sfinte, cauza este înfăţişată astfel: „Quia stulte egimus”, „stulte egerunt”, „quia nesciunt quid faciant”, „ignoravimus”, „non intellexerunt”99.

        Când vrem să-i cerem un hatâr lui Dumnezeu sau când vrem să dobândim mai multă încredere, îngăduinţă şi autoritate de la oameni, amintim versetul care spune că apostolii păreau beţi100; sau celălalt, că nu ştiau ce spun pentru că nu ei vorbeau prin gura lor. Iar unul dintre cei mai de soi, pentru a dovedi cât e de sărac cu duhul, a spus că a fost răpit în cel de al treilea cer, unde a auzit taine de nerostit, şi că nu ştie dacă era mort sau viu, dacă era înăuntrul propriul trup sau în afara lui101. Iar un altul spunea că vede cerurile deschise; şi câte şi mai câte altele nu zic aleşii Domnului, cărora li se dezvăluie ceea ce rămâne ascuns înţelepciunii omeneşti şi care trece drept o eminentă măgărie în ochii discursului raţional: pentru că aceste nebunii, aceste dobitocii şi măgării sunt semne de înţelepciune şi inteligenţă şi acte de eroism pentru Dumnezeul nostru: care îi numeşte pe cei ce cred în el, îl iubesc şi îl urmează, fie puii lui, fie turma lui, oile, pruncii, proştii lui, măgăruşul lui, măgăriţa lui. Nu există, spun şi repet, o mai bună oglindă pusă dinaintea ochilor omeneşti decât măgarul şi dobitocia măgărească: nimic nu dovedeşte mai lămurit, mai matematic, cum trebuie să fie cel care, trudind în via Domnului, e pus să-şi aştepte simbria zilnică, să viseze la gustul unei cine copioase, la odihna care urmează acestei vieţi trecătoare. Nici o altă asemănare, mai mare sau egală cu aceasta, nu ne călăuzeşte şi nu ne poartă mai drept spre mântuirea veşnică decât o poate face această adevărată înţelepciune încuviinţată de cuvântul Domnului; şi dimpotrivă, nu e lucru care să ne târască mai sigur în mijlocul şi în adâncul iadului decât meditaţia filosofică şi raţională, care se naşte din simţuri, creşte prin gân-direa discursivă şi se maturizează în intelectul uman. Căzniţi-vă, aşadar, să fiţi măgari, voi, care sunteţi oameni; iar voi ceilalţi, care sunteţi deja măgari, stră-duiţi-vă, trudiţi-vă şi rostuiţi-vă în aşa fel încât să mergeţi din bine în mai bine, pentru ca să ajungeţi la acea ţintă, la acea demnitate, care nu prin cunoaştere şi fapte, oricât de mari, ci numai prin credinţă se dobândeşte: şi care nu prin neştiinţă şi ticăloşii, fie ele cât de uriaşe, se pierde, ci doar prin necredinţă (cum zic unii că spune Apostolul103). Dacă vă rostuiţi aşa, dacă veţi fi şi vă veţi purta astfel, veţifi înscrişi în cartea vieţii, veţi obţine graţia de la Biserica luptătoare şi gloria de la cea triumfătoare, în care Dumnezeu trăieşte şi domneşte în veacul vecilor. Amin.

        FINIS.