DIALOGUL ÎNTÂI.

        Interlocutori: SEBASTO, SAULINO, CORIBANTE104

        SEBASTO: Iar ce-i mai rău e că o să spună105 că te ţii de metafore, că îndrugi poveşti, că vorbeşti în parabole, că scorneşti enigme, că înşirui comparaţii, că te ocupi de mistere, că mesteci tropologii.

        SAULINO: Dar eu spun exact cum stă treaba şi o pun dinaintea tuturor întocmai aşa cum e.

        CORIBANTE: Id est, sine fuco, plane, candide106; dar aş vrea să fie chiar aşa cum spui.

        SAULINO: Unde n-ar da zeii să scoţi tu altceva decât înflorituri! Tu, cu gesticulaţia ta, cu toga, cu barba şi cu sprinceana ta încruntată! Căci, în privinţa minţii, cu adevărat candide, plane et sine fuco întruchipezi în ochii noştri ideea pedanteriei.

        CORIBANTE: Hactenus baecm? Într-adevăr Sofia te-a condus pas cu pas şi din jilţ în jilţ?

        SAULINO: Da.

        SEBASTO: E nevoie să mai spui ceva despre rându-iala acelor jilţuri?

        SAULINO: Deocamdată nu, dacă dumneata nu eşti gata să-mi oferi prilejul de a lămuri mai multe lucruri despre ele, întrebându-mă şi zgândărindu-mi memoria, care, singură, nu mi-a putut şopti decât o treime din lucrurile importante la care merită să cugetăm.

        SEBASTO: Ca să spun drept, eu aştept cu sufletul la gură să aflu pe cine anume a pus marele părinte al zeilor pe cele două jilţuri, unul boreal şi celălalt austral108, şi-mi pare c-au trecut o mie de ani de când aştept sfârşitul relatării dumitale, orice s-ar spune, ciudată, folositoare şi respectabilă: căci cu cât mai mult ai amânat dumneata să ne lămureşti acel subiect, cu atât mai tare mi s-a aprins mie dorinţa de a-1 putea desluşi.

        CORIBANTE: Spes etenim dilata affligit animum, vel animam, ut melius dicam: haec enim mage signi-ficat naturam passibilemm'.

        SAULINO: Bine, atunci; ca să nu vă mai perpeliţi aşteptând urmarea, aflaţi că în jilţul apropiat, alături şi lipit de locul unde şedea Ursa Mică, unde vă amintiţi că fusese ridicat Adevărul, aşadar de unde fusese alungată Ursa Mare în felul care ştiţi, prin hotărârea consiliului întrunit atunci, a venit Asinitatea abstractă; iar acolo unde vă închipuiţi că vedeţi încă Eridanul, tot zeii au vrut să stea Asinitatea concretă, aşa încât Asinitatea să poată fi contemplată din toate trei regiunile cereşti, căci fiind ea alcătuită din două stele, era ascunsă de drumul planetelor, acolo unde se află carapacea Racului110.

        CORIBANTE: Procul, o trocul este, profani” n: euii sacrilegiu, o profanare, a vrea să-ţi închipui (deoarece nu este posibil ca aşa să fie în fapt) alături depreacinstitul şi eminentul jilţ al Adevărului să şadă ideea unei specii atât de imunde şi de dezonorante, care în hieroglifele înţelepţilor egipteni întruchipa ignoranţa: cum aduce mărturie în repetate rânduri Horapollon112 şi cum sacerdoţii babilonieni obişnuiau să reprezinte un ins neînvăţat şi neînzestrat printr-un cap de măgar pe un bust şi un gât de om.

        SEBASTO: Nu-i nevoie să ne întoarcem în vremea şi ţara egiptenilor, deoarece nu există nici n-a existat neam care în vorbirea obişnuită să nu confirme ce spune Coribante.

        SAULINO: Aceasta e pricina pentru care am amânat relatarea despre aceste două jilţuri: căci socotind după felul obişnuit de a vorbi şi a crede, aţi fi bănuit că vorbesc în parabole, şi aţi fi stăruit cu mai puţină încredere şi răbdare întru a mă asculta descriind reforma celorlalte locuri cereşti, dacă eu nu v-aş fi pregătit pentru acel adevăr printr-o lungă înşiruire de argumente: căci aceste două jilţuri merită, ele singure, cel puţin tot atâta consideraţie cât bogăţia subiectului în cauză. N-aţi auzit voi oare spunându-se că nebunia, ignoranţa şi asinitatea din această lume sunt înţelepciunea, ştiinţa şi divinitatea din cealaltă?

        SEBASTO: Aşa au spus primii şi cei mai de seamă teologi; dar nimeni până acum n-a extins spusa aceasta cum faci dumneata.

        SAULINO: Pentru că niciodată ea n-a fost descâlcită şi limpezită cum o voi descâlci şi limpezi eu acum.

        CORIBANTE: Vorbeşte, atunci, pentru că te vom asculta cu atenţie.

        SAULINO: Ca să nu vă pierdeţi cu firea când auziţi vorba „măgar”, „asinitate”, „dobitocie”, „ignoranţă”, „nebunie”, vreau mai întâi să vă aduc aminte pasajul acela din luminaţii cabalişti113 care, cu ochi mai ceva decât ai lui Linceu114, mai ceva decât ai lui Argus115, au pătruns, nu zic până în al treilea cer116, ci în adâncul adâncului universului supralumesc şi ensofic117: pentru a contempla acele zece Sephiroth118 pe care, în limba noastră le numim „mădulare” şi „veşminte”119, ei au pătruns, au văzut, au conceput quantumfas este homini loqui120. Acolo sunt dimensiunile121 Kether, Hokhmah, Binah, Hesed, Gevurah, Tifereth, Netsa, Hodjesod, Malkuth, pe care noi le numim: „Coroana”, pe a doua „înţelepciunea”, pe a treia „Providenţa”, pe a patra „Bunătatea”, pe a cincea „Puterea”, pe a şasea „Frumuseţea”, pe a şaptea „Izbânda”, pe a opta „Lauda”, pe a noua „Temeiul”, pe a zecea „împărăţia”. Iar acestora le corespund, se spune, zece rânduri de inteligenţe, primul fiind numit de ei Hayyoth hecatos, al doilea Of anim, al treilea Erelim, al patrulea Hasbmalim, al cincilea Khoakhim, al şaselea Malakhim, al şaptelea Elohim, al optulea Bne Elohim, al nouălea Maleakhim iar al zecelea Ishim. Iar noi le numim astfel122: pe primul „Fiinţe sfinte” sau „Serafimi”, pe al doilea „Roţile formatoare” sau „Heruvimi”, pe al treilea „îngerii puternici” sau „Tronuri”, pe al patrulea „Cioplitori”, pe al cincilea „Puteri”, pe al şaselea „Virtuţi”, pe al şaptelea, „începători” sau „zei”, pe al optulea „Arhangheli” sau „fiii zeilor”, pe al nouălea „îngeri” sau „Soli”, pe al zecelea „Suflete despărţite” sau „Eroi”. De unde în lumea sensibilă decurg cele zece sfere123: 1. Primul mobil, 2. Cerul stelelor sau sfera a opta sau firmamentul, 3. Cerul lui Saturn, 4. Cel al lui Jupiter,5. al lui Marte, 6. al Soarelui, 7. al lui Venus, 8. al lui Mercur, 9. al Lunii, 10. al Haosului sublunar împărţit în cele patru elemente. Iar acestea zece sunt oblăduite de zece motoare, sau însufleţite de zece suflete: primul, Meta-ttron sau prinţul feţelor124, al doilea Raziei, al treilea Zapbciel, al patrulea Zadkiel, al cincilea Camael, al şaselea Rafael, al şaptelea Aniel, al optulea Mibael, al nouălea Gabriel, al zecelea Samael, sub care se află patru prinţi înfricoşători: primul dintre ei stăpâneşte focul şi e numit de Iov Behemoth, cel de al doilea stăpâneşte aerul şi e numit de cabalişti şi de noi toţi Belzehut, adică prinţul muştelor, idest125 al zburătoarelor scârboase, cel de al treilea stăpâneşte apele şi e numit de Iov Leviathan, al patrulea este cârmuitorul pământului, pe care îl străbate şi-1 înconjoară în întregime, şi e numit de Iov Satan. Şi acum luaţi aminte: conform revelaţiei cabalistice, Hochma, căreia îi corespund formele sau roţile numite „Heruvimi”, care lucrează asupra celei de a opta sfere, unde sălăşluieşte virtutea inteligenţei, adică Raziei, măgarul sau asini-tatea este simbolul înţelepciunii126.

        CORIBANTE: Parturient montes…117

        SAULINO: Unii talmudişti explică temeiul moral al acestei influenţe, ramificări, scări sau dependenţe128 spunând că, în divinele Sephiroth, măgarul este simbolul înţelepciunii, pentru că cel ce vrea să pătrundă în tainele şi-n ascunzişurile lor trebuie neapărat să fie auster şi răbdător, să aibă mutră, cap şi spinare de măgar; trebuie să aibă firea umilă, supusă şi smerită şi putinţa de a nu face deosebire între scaieţi şi lăptucă129.

        SEBASTO: Eu cred mai degrabă că evreii au luat aceste mistere de la egipteni, care au ridicat în slăvi măgarul şi asinitatea pentru a-şi ascunde ruşinea130.

        CORIBANTE: Declara131.

        SEBASTO: Ochos, regele perşilor, zugrăvit de egipteni, duşmanii săi, în chip de măgar, după ce i-a învins şi i-a luat prizonieri, i-a silit să se închine la imaginea măgarului şi să-i sacrifice boul proslăvit de ei, Opin sau Apin132, care ca pedeapsă avea să fie omorât. Egiptenii, atunci, pentru a da preţ cultului aceluia ruşinos şi a ascunde pata, au născocit tot felul de justificări pentru cultul măgarului: drept care acesta, din pricină de batjocură şi derâdere, a ajuns să fie pricină de închinăciune. Şi astfel, de la închinăciune, admiraţie, contemplaţie, cinstire şi slavă au ajuns să-1 vadă cabalistic, arhetipal, sephirotic, metafizic, ideal, divin. Şi, în afară de asta, măgarul este animalul lui Saturn133 şi al Lunii, iar evreii sunt şi ei prin fire, minte şi soartă, saturnieni şi lunatici, oameni mereu laşi, slugarnici, simbriaşi, singuratici, care nu comunică şi nu au legături cu alte neamuri, pe care le dispreţuiesc aprig, neamuri care, pe bună dreptate, îi dispreţuiesc la rândul lor. Or, s-a întâmplat ca ei să cadă în robie în slujba Egiptului, unde au fost siliţi să trăiască în tovărăşia măgarilor, cărând ca şi ei poveri şi lucrând la construcţii; iar acolo, în parte pentru că erau leproşi, în parte pentru că egiptenii, având de-a face cu neamul lor, au priceput că aceşti ciumaţi se aflau sub piază saturniană şi măgărească, zic unii că i-ar fi alungat dincolo de hotarele lor, lăsându-i să ia cu ei numai idolul măgarului de aur; căci dintre toţi zeii, acesta se arăta cel maipriincios cu acest neam duşmănos şi potrivnic tuturor celorlalte134, precum e şi Saturn potrivnic tuturor planetelor. Drept care au rămas cu acest cult, renunţând la celelalte sărbători egiptene, şi închinân-du-i sabat-urile acelui Saturn al lor, întruchipat în idolul măgarului, iar Lunii, neomeniile135: în aşa fel încât putem spune că, pentru cabaliştii iudei, nu unul, ci toate Sephirot-urile pot fi măgăreşti136.

        SAULINO: Multe din cele spuse de dumneata sunt adevărate, multe sunt oarecum adevărate, altele par adevărate iar altele sunt de-a dreptul contrare adevărului şi dovezilor istorice. Prin urmare, faci câteva afirmaţii bune şi adevărate, dar nimic nu e întru totul adevărat şi bun când dispreţuieşti şi iei în răspăr acest neam sfânt, de la care ne-a venit întreagă acea lumină care dăinuie şi azi în lume şi pe care ne-o promite şi în veacurile viitoare. In felul ăsta, dumneata stărui să socoti măgarul şi asinitatea lucruri de ocară: dar, oricum vor fi fost ele la perşi, greci şi latini, nu au fost lucruri de ruşine la egipteni şi la evrei. Iar părerea după care cultul divin al măgarului ar fi avut la obârşie forţa şi violenţa, mai degrabă decât raţiunea şi libera alegere, este o minciună şi o înşelătorie ca atâtea altele.

        SEBASTO: Verbigratiali7, forţa, violenţa, raţiunea şi alegerea lui Ochos.

        SAULINO: Iar eu spun inspiraţia divină, bunătatea naturală şi inteligenţa umană. Dar mai înainte de a termina această demonstraţie, cercetaţi puţin dacă aceşti evrei ori ceilalţi ce le împărtăşesc ori încuviinţează credinţa au socotit, socotesc sau ar fi trebuit să socoată ruşinos înţelesul şi rostul măgarilor. Uita-ţi-vă un pic dacă Iacov138, când a sărbătorit naşterea şi sângele urmaşilor săi, părinţii celor douăsprezece seminţii, sub chipul a douăsprezece animale, a îndrăznit să lase deoparte măgarul? N-aţi observat că aşa cum 1-a făcut pe Ruben berbec, pe Simeon urs, pe Levi cal, pe Iuda leu, pe Zabulon balenă, pe Dan şarpe, pe Gad vulpe, pe Aşer bou, pe Neftali cerb, pe Iosif oaie, pe Beniamin lup, pe cel de-al şaselea născut, Isahar, 1-a făcut măgar, şoptindu-i la ureche, în chip de testament, acea profeţie nouă, minunată şi tainică: „Isahar, măgar puternic, care stă între hotare, a aflat odihnă bună şi ogor bogat; el duce în spinarea-i puternică greutatea şi a luat asupra sa birul robiei”139. Aceste douăsprezece neamuri sacre corespund aici jos celor douăsprezece semne ale zodiacului, cuprinse în cin-gătoarea firmamentului, aşa cum a văzut şi mărturisit profetul Balaam când, de pe culmea unui deal, le-a zărit pe câmpie rânduite şi separate în douăsprezece tabere, zicând: „Fericit şi binecuvântat popor al lui Israel, voi sunteţi stele, voi sunteţi cele douăsprezece semne rânduite frumos precum douăsprezece turme bogate. Aşa făgăduit-a lehova al vostru să sporească sămânţa marelui vostru părinte Avraam ca stelele pe cer, adică urmând rostul celor douăsprezece semne ale zodiacului: pe care le chemaţi cu numele celor douăsprezece animale.”140 Aici puteţi vedea cum acel profet iluminat, trebuind să le binecuvânteze pe cele de pe pământ141, s-a dus către ele călare pe măgar, prin vocea măgarului a fost înştiinţat de voinţa divină, prin puterea măgarului a ajuns s-o înfăptuiască, de pe spinarea măgarului şi-a întins el mâinile spre corturi şi a binecuvântat acel popor sfânt şi blagoslovit: pentru a vădi că acei măgari saturnieni şi celelalte dobitoaceînrâurite de pomenitele Sephiroth, de la măgarul arhetipal, prin mijlocirea măgarului natural şi profetic, trebuia să aibă parte de inecuvintare.

        CORIBANTE: Multa igitur asinorum generaw: măgar de aur, arhetipal, măgar-veşmânt, măgar celest, membru al inteligenţelor divine, măgar angelic, animal, profetic, omenesc, bestial, ales, etic, civil şi economic; velX44 esenţial, substanţial, metafizic, fizic, ipostatic, noţional, matematic, logic şi moral; vel superior, mediu şi inferior; vel inteligibil, sensibil şi imaginar; vel ideal, natural şi noţional; vel ante multa, în multis etpost multa}45. Mergi mai departe, deoarece paulatim, gradatim atquepedetentim14*', demonstraţia dumitale îmi devine mai limpede, mai înaltă şi profundă.

        SAULINO: Revenind la cele spuse, nu trebuie să vi se pară deci ciudat dacă asinitatea a căpătat un jilţ ceresc la împărţirea locurilor aflate în partea cea mai înaltă a acestei lumi şi a acestui univers material: de vreme ce măgarul trebuie să corespundă şi să afle în sine o anume analogie cu lumea superioară147.

        CORIBANTE: Ita contiguus hic Mi mundus, ut omnis eius virtus inde gubernetur148, cum de altfel a stabilit principele peripateticienilor la începutul primei cărţi din cugetarea sa meteorologică.

        SEBASTO: Vai, vai, ce balon de ştiinţă, ce vorbe nemăsurate-s ale dumitale, atotştiutorule şi tunătorule messer Coribante149.

        CORIBANTE: Ut libet150.

        SEBASTO: Dar îngăduie să revenim la subiect şi nu ne mai întrerupe.

        CORIBANTE: Probm.

        SAULINO: Nimic nu e mai aproape de adevăr şi mai înrudită cu el decât cunoaşterea; iar ea trebuie împărţită (după cum şi este) în două categorii: una superioară iar alta inferioară. Prima stă deasupra adevărului creat, este însuşi adevărul necreat şi este cauza tuturor lucrurilor: căci prin ea e adevărat ceea ce e adevărat, prin ea tot ceea ce este este ceea ce este. Cea de a doua este un adevăr inferior, care nu face lucrurile adevărate, nici nu le face să fie ceea ce sunt; ci el depinde, e produs, e modelat, din afară şi dinăuntru, de lucrurile adevărate, pe care el le percepe nu în realitatea lor, ci prin similitudine şi ca speţă: pentru că, în mintea noastră, acolo unde există cunoaşterea aurului nu există cu adevărat aurul, ci numai aurul ca similitudine şi speţă. Aşa încât există un fel de adevăr care este cauză a lucrurilor şi care se află deasupra tuturor lucrurilor; un alt fel, care se află în lucruri şi este al lucrurilor; şi mai există un al treilea şi ultim fel, care vine după lucruri şi din lucruri. Primul are numele de cauză, al doilea are numele de lucru, al treilea de cunoaştere. Felul întâi de adevăr este exprimat, în lumea arhetipală şi ideală, de un Sephiroth; cel de al doilea stă pe primul loc, la temeiul cerului cel mai de sus; cel de al treilea stă aproape de locul pomenit, în acel cer material de unde ne influenţează nouă creierul: adică în locul unde stau ignoranţa, prostia, asinitatea şi de unde a fost alungată Ursa mare. Aşadar, de vreme ce adevărul real şi natural este cunoscut prin adevărul noţional, adică de vreme ce primul e obiectul celui de al doilea, iar al doilea e subiectul celui dintâi, prin intermediul noţiunii, tot aşa se cuvine ca lăcaşul unuia să fie apropiat de lăcaşul celuilalt şiunit cu el152.

        SEBASTO: Bine zici că, în rânduiala naturii, adevărul, ignoranţa şi asinitatea stau alături: cum adesea sunt unite între ele obiectul, actul şi potenţa. Dar lămureşte-ne acum de ce insişti să pui alături şi mai aproape de adevăr ignoranţa ori asinitatea decât ştiinţa şi cunoaşterea: de vreme ce ignoranţa şi nebunia nici vorbă să fie apropiate şi conlocuitoare cu adevărul153, ci dimpotrivă trebuie să fie cât se poate de departe de el, pentru că ele au legătură cu neadevărul şi aparţin unei ordini contrare154.

        SAULINO: Pentru că Sofia dobândită fără ignoranţă şi nebunie, şi, ca atare, fără asinitatea care e totuna cu ele şi le exprimă, nu poate lua în stăpânire adevărul: şi de aceea are nevoie de ea ca mijlocitoare; căci aşa cum în actul mijlocitor se contopesc termenii sau extremele, obiectul şi potenţa, la fel în Asinitate se contopesc Adevărul şi Cunoaşterea, numită de noi Sofia155.

        SEBASTO: Spune-ne, pe scurt, de ce.

        SAULINO: Deoarece cunoaşterea noastră e necunoaştere sau e cunoaştere a nimic sau nu e stăpânire a nici unui adevăr; sau, dacă există totuşi vreun drum către adevăr, acela nu poate trece decât prin poarta deschisă nouă de ignoranţă, care este drumul însuşi, poarta şi portarul laolaltă. Or, dacă Sofia zăreşte adevărul prin mijlocirea ignoranţei, îl zăreşte, ca urmare, prin mijlocirea prostiei şi, ca atare, prin asinitate. Urmează că oricine are o asemenea cunoaştere e într-un anume fel măgar şi ţine de asinitate156.

        SEBASTO: Dovedeşte-mi acum că premisele dumi-tale sunt adevărate: căci cu concluziile eu unul sunt de acord: admit că cine este neştiutor, în măsura în care e neştiutor, e prost; şi că cine e prost, întrucât e prost, e măgar şi deci că neştiinţa este asinitate.

        SAULINO: Unii ajung la contemplarea adevărului pe calea învăţăturii şi cunoaşterii raţionale prin forţa intelectului agent care pătrunde în suflet şi-i aprinde lumina lăuntrică157: dar aceştia sunt rari, cum bine zice poetul:

        Pauci quos ardens evexit ad aethera virtns15S.

        Alţii se îndreptă spre el şi se căznesc să-1 atingă pe calea ignoranţei. Dintre aceştia unii suferă de ceea ce se numeşte ignoranţă prin simplă negare: ei nici nu ştiu, nici nu-şiânchipuie că ştiu; alţii suferă de aşa-zisa ignoranţă cu înclinaţie vicioasă: aceştia cu cât ştiu mai puţin şi cu cât sunt mai îmbibaţi de informaţii false, cu atât sunt mai siguri de ceea ce ştiu: drept care pentru a afla adevărul ei cer o caznă îndoită, o dată pentru a se dezbăra de obiceiul greşit, apoi, pentru a-1 căpăta pe cel bun; alţii suferă de acea ignoranţă care e admirată ca un har divin: ei sunt cei care nici nu zic, nici nu cred că ştiu, ba mai mult, fiind socotiţi de destui drept neştiutori, sunt cu adevărat docţi întrucât se reduc la strălucita asinitate şi nebunie. Dintre aceştia, unii sunt astfel de la natură, ca cei ce sunt conduşi de lumina propriei raţiuni şi care îşi folosesc lumina raţiunii şi a simţului pentru a nega orice lumină a raţiunii şi simţului159; alţii se conduc, sau mai bine zis se lasă conduşi cu opaiţul credinţei, închinându-şi intelectul celui ce-i călăreşte160 şi care îi mână şi-i poartă unde-i place: iar aceştia sunt cei care nu pot greşi ei înşişi, deoarece ei nu se conduc după mintea lor omenească supusă greşelii, ci după luminainfailibilă a inteligenţei supreme. Aceştia sunt cu adevărat cei predestinaţi să păşească în Ierusalimul fericirii şi să aibă viziunea deplină a adevărului divin: deoarece ei sunt călăriţi de acel călăreţ fără de care nimeni nu poate găsi calea adevărului161.

        SEBASTO: Prin urmare aşa se deosebesc între ele soiurile de ignoranţă şi asinitate; şi aşa, încetul cu încetul, încep şi eu să accept că asinitatea este o virtute necesară şi divină, fără de care omenirea ar fi pierdută şi prin care, dimpotrivă, toată omenirea e salvată162.

        SAULINO: Iată acum, în aceeaşi privinţă, un alt principiu care lămureşte o altă deosebire, mai specială: ceea ce leagă intelectul nostru, care este în sofia, de adevăr, care este obiectul inteligibil, este, după cabalişti şi unii mistici teologi, un anume soi de ignoranţă; un altfel de soi, după pyrrhonieni163, efectici164 şi alţii ca ei; şi un altul, diferit, după teologii creştini, dintre care tarsianul165 ridică în slăvi acea ignoranţă pe-atât pe cât o socoteşte de nebunească majoritatea lumii. La primul soi avem de-a face cu o necontenită negare: de aceea el este numit şi ignoranţă negativă, pentru că nu îndrăzneşte niciodată să afirme; la cel de al doilea, cu o necontenită îndoială, unde nu se îndrăzneşte nicicând a defini sau a hotărî. In cel de al treilea caz, toate principiile sunt socotite cunoscute, aprobate şi evidente cu un anume argument, dar fără vreo demonstraţie sau manifestare exterioară. Primul soi este reprezentat de măgăruş, îndărătnic şi umblăreţ; cel de al doilea, de o măgăriţă, pironită între două drumuri, neputându-se clinti din mijlocul lor pentru că nu se poate hotărî pe care dintre ele ar fi mai bine s-o apuce166; cel de al treilea, de măgăriţa cu măgăruşul ei, care-1 cară în spate pe mântuitorul lumii167: unde măgăriţa (după cum ne învaţă sfinţii părinţi) înseamnă poporul iudeu, iar măgăruşul, poporul păgân, care s-a născut precum fiica Biserică din muma sinagogă, amândouă trăgându-se din aceeaşi seminţie ce coboară din părintele credincioşilor, Avraam. Aceste trei soiuri de ignoranţă se unesc, precum trei ramuri, într-un singur trunchi pe care îl ocârmuieşte asinitatea arhetipală, trunchi puternic susţinut de rădăcinile celor zece Sephiroth.

        CORIBANTE: Frumoasă interpretare! Acestea nu sunt argumente retorice, nici sofisme elenchice168, nici probabilităţi topice169, ci sunt demonstraţii apodictice170 precum că măgarul nu este un animal atât de umil cum se crede îndeobşte, ci e o speţă cu mult mai eroică şi divină.

        SEBASTO: Saulino, nu e cazul să te mai căzneşti să mergi până la capăt cu lămuririle cerute de mine: Cori-bante văd că e mulţumit cum de altfel poate fi oricine a ascultat cu atenţie adăugirile tale. Dar acum fă-mă, rogu-te, să înţeleg pricinile înţelepciunii care constă în ignoranţa şi asinitatea de al doilea soi: adică în ce fel participă la asinitate pyrrhonienii, efecticii şi ceilalţi filosofi ai Academiei? Căci eu nu mă îndoiesc de primul şi de cel de al treilea soi, care prin ele însele sunt foarte înalte şi îndepărtate de simţuri şi atât de limpezi că nu există ochi să nu le recunoască.

        SAULINO: Voi răspunde îndată întrebării dumitale; dar mai întâi vreau să vă atrag atenţia că primul şi al treilea soi de nebunie şi de asinitate171 converg, putem spune, într-unui singur: pentru că amândouă depind de un principiu cenu poate fi înţeles sau exprimat şi care conduce la acea cunoaştere care este disciplina disciplinelor, învăţătura învăţăturilor şi ştiinţa ştiinţelor. Şi vreau să vă spun pe ce cale oricine doreşte sau a dorit o asemenea cunoaştere a putut şi poate să o dobândească fără pic de strădanie sau învăţătură. Sfinţii părinţi172 şi rabinii iluminaţi au observat şi cercetat ce păţiseră acei înţelepţi ai lumii173, semeţi şi trufaşi, care au avut încredere în propria minte şi cu o îndrăzneaţă şi nemăsurată înfumurare au cutezat să se înalţe înspre cunoaşterea tainelor divine şi a adâncurilor dumnezeirii: ei au fost năuciţi şi împrăştiaţi nu altminteri decât cei ce au construit turnul Babei, căci şi-au închis singuri calea, devenind mai puţin deschişi către înţelepciunea divină şi viziunea adevărului veşnic. Şi atunci ce-au făcut? Ce hotărâre au luat? 174 Au stat pe loc, au încrucişat175 braţele, au închis ochii, au renunţat la orice observaţie şi strădanie, au înfierat orice cugetare omenească, au alungat orice simţământ natural, şi, în cele din urmă, s-au considerat măgari: atunci şi-au ridicat, şi-au întins, şi-au ascuţit, îngroşat şi mărit urechile; şi-au adunat şi contopit toate puterile spiritului în auz, nemaitrebuind decât să asculte şi să creadă, precum cel despre care se spune: „In auditu auris obedevit mihi”176. Tot atunci, concentrându-şi şi supunându-şi facultăţile vegetativă, senzitivă şi intelectuală, şi-au unit cele cinci degete într-o copită, ca să nu poată, precum Adam, să întindă mâinile şi să apuce fructul oprit al pomului cunoaşterii, care i-a lipsit de fructele pomului vieţii sau, asemeni lui Pro-meteu (care e o metaforă cu acelaşi sens), să întindă mâinile şi să fure focul lui Jupiter pentru a aprinde cu el lumina puterii raţionale. Astfel, măgarii noştri divini, scutiţi de orice trăire şi simţire proprie, au ajuns să cunoască numai ceea ce le şoptesc la ureche revelaţiile zeilor sau ale vicarilor lor: şi, ca urmare, au ajuns să nu se conducă după nici o altă lege. De aceea nu se întorc la dreapta sau la stânga decât urmând lecţia sau rostul hotărât de laţul ori căpăstrul care-i strânge de gât sau de bot, şi nu se mişcă decât încotro sunt mânaţi. Li s-au îngroşat buzele, li s-au învârtoşat fălcile, li s-au întărit dinţii, aşa încât, oricât de tari, de spinoase, de aspre şi greu de digerat ar fi bucatele care li se pun dinainte, să fie pe gustul botului lor. Ca urmare, dintre toate dobitoacele care pasc pe întinsul pământului, ei se hrănesc cu nutreţul cel mai gros şi mai din topor; şi toate astea pentru a ajunge la cea mai josnică umilinţă care-i va învrednici de cea mai înaltă slavă, după vorba: „Omnis qui se humiliat exaltabitur”177.

        SEBASTO: Dar aş vrea să pricep cum va putea deosebi dobitocul acesta dacă acela ce-1 încalecă este un dumnezeu sau un diavol, este un om sau un alt dobitoc mai mare sau mai mic: dacă lucrul de care trebuie să fie cel mai sigur este că el însuşi este şi vrea să fie măgar, că nu poate avea un trai mai bun şi obiceiuri mai bune decât ale măgarului, că nu poate aştepta un sfârşit mai bun decât al măgarului şi că nu-1 aşteaptă nici o alta slavă posibilă, potrivită şi demnă de el decât cea măgă-rească? 178

        SAULINO: Credincios este acela care nu îngăduie ca ispita să fie peste puterile sale179: el îi cunoaşte pe cei asemeni lui, pe ei îi socoate şi îi ţine drept ai săi şi nu îngăduie să-i fie luaţi. O, sfântă ignoranţă, o, divină nebunie, o asinitate supraomenească! Acel iluminat, contemplativul şi profundulAreopagit, scriindu-i lui Caius180, afirmă că ignoranţa este o perfectă cunoaştere: ceea ce e tot una cu a spune că asinitatea este o condiţie divină. Învăţatul Augustin, îmbătat foarte de acest nectar divin, aduce mărturie în Solilocviile sale că spre Dumnezeu ne călăuzeşte mai degrabă ignoranţa decât ştiinţa şi, dimpotrivă, mai degrabă decât ignoranţa ştiinţa e aceea ce ne duce la pierzanie181. Şi pentru a înfăţişa această idee spune că mântuitorul lumii a intrat în Ierusalim purtat de picioarele şi copitele măgarilor, arătând astfel că ceea ce se petrece în cetatea triumfătoare trebuie să se petreacă, prin ana-gogie182, şi în aceasta luptătoare, de aici, de jos. Ceea ce spune şi profetul în psalmi: „Non în fortitudine equi voluntatem habebit, neque în tibiis viri beneplacitum erit ei” 183.

        CORIBANTE: Supple tu: Sed în fortitude et tibiis asinae etpullifilii coniugalism.

        [SAULINO]: Acum, pentru a vă dovedi că numai prin asinitate putem încerca să tindem spre acea viziune supremă şi să ne apropiem de ea, vreau să aflaţi şi să înţelegeţi că nu există pe lume contemplaţie mai rodnică decât aceea care neagă orice cunoaştere şi orice percepere şi judecare a adevărului, în aşa fel încât suprema cunoaştere devine certitudinea că nu putem şti şi nu ştim nimic şi, prin urmare, recunoaşterea faptului că nu putem fi şi nu suntem altceva decât măgari: concluzie la care au ajuns socraticii, platonicii, efec-ticii, pyrrhonienii şi alţii asemenea, care n-au avut urechile atât de mici, buzele atât de subţiri şi coada atât de scurtă încât să nu şi le poată vedea singuri185.

        SEBASTO: Rogu-te, Saulino, opreşte-ţi astăzi aici declaraţiile şi demonstraţiile legate de acest subiect: deocamdată am înţeles destul de multe, mai ales că a venit vremea cinei iar subiectul cere o tratare mai lungă; drept care, îngăduie (dacă şi Coribante socoteşte la fel) să ne revedem mâine pentru a lămuri această chestiune; iar eu îl voi aduce cu mine şi pe Onorio, care îşi aminteşte că a fost măgar şi prin urmare e un pitagorician186 convins: asta pe lângă faptul că, având propriile sale teorii, ne poate oferi noi subiecte.

        SAULINO: Foarte bine, mă bucur că vine, el îmi va uşura cu siguranţă sarcina.

        CORIBANTE: Ego quoque buic adstipulor senten-tiaei87; de altfel a venit vremea să le dau drumul învăţăceilor mei, propria revisant hospitia, proprios laresm. Mai mult (silubet189) până când veţi isprăvi subiectul în discuţie, eu unul sunt gata să revin în fiecare zi, la aceeaşi oră, aici, alături de voi.

        SAULINO: Iar eu voi face întocmai la fel.

        SEBASTO: Să mergem, deci.

        Sfârşitulprimului dialog.