Nota traducătorului

        Cabala calului Pegas este cel de al cincilea dintre dialogurile filosofice compuse de Giordano Bruno în limba italiană. Amintim cititorului român că aceste dialoguri, în număr de şase, au fost concepute de autor ca un discurs solidar şi total care, plecând de la o nouă ontologie să conducă spre o nouă etică, un nou proiect de societate omenească şi un nou om. In acelaşi spirit, editura Humanitas a conceput, la rândul său, întreaga serie ca un proiect unitar, unde celor şase dialoguri filosofice li se va adăuga comedia Lumânărarul care cronologic le precedă iar tematic le anunţă. In acest proiect, întreaga serie a operelor italiene este precedată de un amplu studiu monografic semnat de Edgar Papu şi de o cronologie a vieţii şi operei filosofului, pe care cititorul le găseşte în primul volum (Giordano Bruno, Opere italiene I – Cina din Miercurea cenuşii, Humanitas, Bucureşti, 2002). Pentru înţelegerea dialogurilor succesive am considerat că sunt suficiente notele explicative de la sfâr-şitul fiecărui volum. Este şi situaţia volumului de faţă.

        Tematica dialogurilor şi consensul criticii au încetăţenit împărţirea acestui tot unitar de care vorbeam în două cicluri: primele trei constituind ciclul dialogurilor cosmologice (anume Cina din Miercurea Cenuşii, Despre cauză, principiu şi unu şi Despre infinit, univers şi lumi), celelalte trei alcătuind ciclul dialogurilor morale (din care fac parte Alungarea bestiei triumfătoare, Cabala calului Pegas, Despre eroicele avânturi). Cum se vede, volumul de faţă prezintă, pentru prima dată în versiune românească, cel de al doilea dialog al acestui din urmă ciclu.

        Dialogul prezentat aici a fost scris de Bruno imediat după terminarea celui publicat cu un an înainte, anume Alungarea bestiei triumfătoare, ca o continuare sau un apendice la acesta, şi are un caracter uşor aparte faţă de precedentele: Bruno însuşi îl prezintă aparent în băşcălie, îl lasă neisprăvit şi-i adaugă la sfârşit un alt dialog mai scurt, Măgarul cilenic, ca un soi de apendice la apendice. Şi, ca şi cum nu ar fi destul, introduce în ambele dialoguri câte un personaj grotesc şi ambiguu: în primul, un om care într-o existenţă anterioară a fost măgar, în al doilea, un măgar în carne şi oase. In realitate, în pofida suculentei uneori plebee a limbajului, a şarjei baroce şi a momentelor groteşti – care nu lipseau nici în celelalte volume – ca şi în acestea, discursul lui Bruno este serios şi coerent cu proiectul general: în dialogul precedent, Jupiter preconiza o mare reformă religioasă şi morală, reprezentată alegoric de înlocuirea animalelor care dau nume constelaţiilor şi care, conform astrologiei, guvernează destinul pământenilor, cu tot atâtea virtuţi. Jupiter anunţa de pe atunci că o cugetare specială şi ulterioară va fi făcută cu referire la două dintre locurile cereşti, anume cel al Eridanului, care are o dublă natură (se află şi în cer şi pe pământ) şi cel al Ursei mari, rămas vacant şi aflat acum în vecinătatea Adevărului. Anunţul lui Jupiter are aşadar menirea de a vesti tocmai dialogulde faţă şi totodată de a atrage atenţia că el trebuie gândit în contextul marii reforme preconizate de părintele zeilor, într-adevăr, Cabala calului Pegas se ocupă tocmai de cele două locuri rămase vacante şi de virtuţile care vin să le ocupe, anume de Asinitatea abstractă, menită să stea alături de Adevăr, şi de Asinitatea concretă, aflată în cealaltă parte a cerului. Cele două forme de asinitate sunt două ipostaze ale cunoaşterii: asinitatea abstractă este înţelepciunea şi cunoaşterea în legătura lor cu lumea divină, asinitatea concretă este ignoranţa şi nebunia lumii noastre. Un prim rol al dialogului este, aşadar, acela de a întregi marea reformă lămurind rolul pe care îl are în ea cunoaşterea. Un al doilea rol este cel de a lămuri limitele şi şansele cunoaşterii înseşi, în diverse perspective filosofice şi religioase.

        Ca şi până acum însă, discuţia de aici, care ţinteşte spre etică dar are o temă gnoseologică, este strâns legată de ontologia bruniană, de concepţia universului infinit şi în continuă prefacere, care se împărtăşeşte de la aceeaşi substanţă materială şi aceeaşi esenţă spirituală, în care fiecare formă de existenţă individuală reclamă aceeaşi importanţă şi demnitate, în care sufletele transmigrează în mereu alte trupuri, drept care măgarul poate deveni om, iar omul măgar. Asinitatea, în ambele ei ipostaze, poate fi bună sau rea: este bună atunci când este premisa şi suportul cunoaşterii, răbdării, efortului asumat şi toleranţei; este rea când este neîncredere în raţiune, ascultare oarbă, smerenie şi pasivitate. Faptul că această din urmă variantă este bogat ilustrată prin referiri la textele biblice şi la etica creştină nu este un accident. De aceea nu este de mirare că pasaje din acest dialog au fost folosite la procesul intentat autorului de către Inchiziţie ca argumente ale acuzării.

        Deşi continuând dialogul precedent, cel de faţă pierde totuşi mult din nobleţea vizionară a proiectului de reformă şi din speranţa care-1 anima atunci pe Bruno. Ar mai fi de ştiut că acest dialog a fost repudiat de Bruno, iar motivele acestei repudieri sunt felurit interpretate de feluriţii exegeţi. Felurit interpretată şi ea de critici, întunecarea orizontului de speranţă se răsfrânge însă, plăcut pentru cititor, în sarcasmul şi plasticitatea formulărilor.

        Ca şi în cazul dialogurilor precedente, traducerea s-a făcut după fundamentala ediţie critică îngrijită de Giovanni Aquilecchia şi publicată în versiune bilingvă (italiană şi franceză) în colecţia „Giordano Bruno, Oeu-vres completes” condusă de Nuccio Ordine şi Yves Hersant, la editura Les Belles Lettres, Paris. Volumul după care s-a tradus dialogul de faţă, al Vl-lea din această serie, este Giordano Bruno, Cabale du cheval Pegaseen, Texte etabli par Giovanni Aquilecchia, Preface et notes de Nicola Badaloni, Traduction de Tristan Dagron, Les Belles Lettres, Paris, 1994.

        Tălmăcirea primelor două sonete, anume Intru lauda măgarului şi Unpreapios sonet privitor la tâlcul măgăriţei şi măgăruşului, îi aparţine distinsului traducător C. D. Zeletin (din Sonetul italian în Evul Mediu şi Renaştere, Bucureşti, Ed. Minerva, BPT, 1970, voi. II), uşoarele intervenţii cerute de sens fiind semnalate în notă. Traducerea celorlalte versuri ne aparţine.

        Terminologia filosofică, îndeosebi cea aristotelică, foloseşte aceleaşiechivalenţe ca şi volumele precedente (v. lămuririle în Nota traducătorului la Alungarea bestiei triumfătoare).

        Referirile destul de numeroase la textele din Sfintele Scripturi au fost confruntate cu Biblia de Studiu pentru o viaţă deplină. Versiunea D. Cornilescu, Life Publisher International, Springfield, Missouri şi Life Publishers România, Oradea, 2000. De multe ori notele oferă şi versiunea românească, diferită, a citatelor (unele inexacte) folosite de Bruno.

        Ca şi la volumele precedente, notele au la bază un material bibliografic variat şi nu reproduc niciodată întocmai un anume text. Am recurs de aceea la citarea autorului numai acolo unde textul nostru urmăreşte îndeaproape o singură sursă sau unde am reprodus interpretări diferite ale diferiţilor exegeţi. Am folosit, în aceste cazuri, următoarele abrevieri:

        L.F. pentru Luigi Firpo, /processo di Giordano Bruno, Napoli, 1949.

        N.B. pentru Nicola Badaloni, în Giordano Bruno, Cabale du cheval Pegaseen, Texte etabli par Giovanni Aquilecchia, Preface et notes de Nicola Badaloni, Traduction de Tristan Dagron, Les Belles Lettres, Paris, 1994.

        N.O. pentru Nuccio Ordine, La Cabala dell'asino. Asinită e conoscenza în Giordano Bruno, Liguori Editore, Napoli, 1996 (Cabala măgarului. Asinitate şi cunoaştere la Giordano Bruno, trad. Rom. Aurora Martin, Humanitas, Bucureşti, 2004) sau La soglia dell'ombra. Letteratura, filosof ia epittura în Giordano Bruno, Marsilio Editori, Venezia, 2003 (titlul operei e specificat în notă).

        NT. Pentru Nicoletta Tirinnanzi, note la Giordano Bruno, Dialoghi filosofici italiani, Arnoldo Mondadori Editore, Milano, 2000.

        V.S. pentru V. Spampanato, Vita di Giordano Bruno, Principato, Messina, 1921.

        Şi o ultimă lămurire: aşa cum anunţam şi în primul volum al seriei, cuvântul „măgar” folosit atât de des şi cu atâtea semnificaţii – mai ales în dialogul de faţă – de către Giordano Bruno, în italiana curentă înseamnă, în sensul său figurat, ignorant şi prost, deci e mai aproape de românescul „bou”. Dar cum conotaţnle acestui cuvânt sunt numeroase şi cu rezonanţe culturale precise, traducerea a optat pentru „măgar”. Dimpotrivă, substantivul românesc derivat, anume „măgărie”, era complet deviant, drept care, în cazul acestuia am optat pentru forma „asinitate”. Nu cred să existe deocamdată echivalenţe româneşti mai puţin trădătoare şi mai acceptabile.

        CABALA CALULUI PEGAS2 CU ADĂUGIREA MĂGARULUI CILENIC3 DESCRISĂ DE NOLAN4 DEDICATĂ EPISCOPULUI DE CASAMARCIANO PREASFINŢITULUI DON SAPATINO6

        Abate, urmaş al Sfântului Quentin şi episcop de Casamarciano.