EPISTOLĂ ÎNCHINĂTOARE ASUPRA CABALEI CE URMEAZĂ.

        Reverendissime în Christo Pater7, Aşa cum adesea i se întâmplă unui olar care, terminându-şi lucrarea (nu atât pentru că a pierit lumina, cât pentru că nu i-a ajuns şi i s-a isprăvit materialul), se trezeşte în mână cu o bucată de sticlă ori de lemn ori de ceară ori de altceva, ce nu-i de ajuns pentru a făuri din el un vas, şi atunci sade o vreme şi cugetă, fără a şti ori a putea hotărî ce-ar fi de făcut cu el/ea, iar în cele din urmă, nevrând să-1 arunce ca pe-un lucru nefolositor şi încăpăţânându-se să-i dea o întrebuinţare, descoperă că e parcă hărăzit8 să devină o toartă, un tiv, un dop de butelcă, o întăritură, o lipitură, un adaos cu care să astupe, să umple sau să acopere vreo crăpătură, vreo gaură sau ciobitură, tot aşa mi s-a întâm-plat şi mie, când, după ce-am slobozit din mine nu zic toată cugetarea, ci doar un anume morman de scrieri9 (şi neavând altceva în lucru), mi-au căzut ochii, mai mult din întâmplare decât dinadins, pe o terfeloaga pe care o tratasem cu dispreţ şi-o folosisem drept înve-litoare pentru scrierile pomenite: şi aşa am descoperit că ea cuprindea parte din ce-ţi voi înfăţişa aici. La început, m-am gândit să i-o dau unui cavaler: dar acesta, după ce s-a uitat pe ea, a spus că n-are atâta învăţătură cât să-i priceapă tainele, şi prin urmare n-avea cum să-i placă. Pe urmă i-am oferit-o unuia dintre miniştri verbi Dei10: acesta a spus că el unul e prieten cu buchea şi nu află plăcere în asemenea tâlcuiri proprii lui Origene11, îngăduite de scolaşti şi de alţii asemenea, duşmani meseriei lui12. I-am înfăţişat-o unei cucoane: dar ea a zis că nu-i pe placul ei nefiind îndeajuns de mare pentru o chestiune precum cea a calului ori măgarului; i-am prezentat-o alteia: aceasta, deşi gustând dintr-însa şi declarând că-i place, a zis că are nevoie de câteva zile de gândire13. Am vrut apoi să văd dacă poate stârni interesul unei preacucernice, iar ea mi-a spus: „n-o accept dacă vorbeşte de-altceva decât de mătănii, de sămânţa sfântă şi de mielul domnului”14. I-am vârât-o sub nas unui pedant15: insul a întors faţa cu scârbă şi m-a anunţat că renunţase la orice altă învăţătură şi disciplină cu excepţia câtorva note, însemnări şi interpretări cu privire la Vergiliu, Terenţiu şi Cicero. Un ticluitor de versuri mi-a spus că n-o vrea dacă nu cuprinde oarece octave16 sau sonete. Alţii mi-au spus că tratate chiar mai de soi ca acesta au fost dedicate unor persoane mai prejos decât ei. Alţii, din alte pricini, păreau înclinaţi să-mi mulţumească prea puţin sau deloc pentru o atare dedicaţie: şi nu fără motiv, pentru că (la drept vorbind) orice tratat, orice scriere trebuie închinată, oferită şi pusă dinaintea cuiva care e de meserie sau în măsură s-o priceapă.

        Or, cum stăteam aşa, cu ochii pironiţi, căutând rostul materiei acesteia enciclopedice17, mi-am amintit de enciclopedismul minţii dumitale, care nu atât prin bogăţie şi rodnicie pare să cuprindă totul şi chiar mai mult decât totul, cât printr-o anume şi osebită18 desă-vârşire. Desigur, nimeni nu va putea pricepe totul mai deplin decât dumneata: deoarece eşti în afara a toate. Dumneata poţi intra pretutindeni, pentru că nimic nu te ţine închis. Poţi aveatotul, pentru că nu ai nimic. (Nu ştiu de mă voi dovedi mai grozav dacă îţi voi descrie intelectul inefabil.) Nu ştiu dacă eşti teolog, filosof ori cabalist: dar ştiu bine că eşti toate laolaltă, dacă nu prin esenţă, măcar prin participare; dacă nu în act, atunci în potentă; dacă nu de aproape, de departe. Oricum, eu cred că ai îndeajuns şi dintr-una şi din-tr-alta: drept care, poftim aici cabală, teologie şi filosofie! Vorbesc de-o cabală de filosofie teologică, de-o filosofie de teologie cabalistică şi de-o teologie de cabală filosofică, deoarece nu ştiu încă dacă acestea trei le deţii în întregime, în parte sau deloc: dar sunt pe deplin sigur că deţii parte din totul despre nimic, totul despre parte din nimic şi nimic despre parte din tot19. Dar, revenind la ale noastre, mă vei întreba: ce-i lucrul ăsta ce mi-1 trimiţi? Care e subiectul acestei cărţi? Cu ce dar m-ai învrednicit? Iar eu îţi răspund că îţi aduc în dar un Măgar20: acel Măgar anume care îţi va face onoare, care-ţi va spori demnitatea şi te va scrie în cartea veşniciei; nu te costă nimic să-1 iei de la mine şi să-1 socoti al dumitale; nu te costă nici să-1 îngrijeşti, deoarece nu mănâncă, nu bea, nu murdăreşte prin casă; va fi al dumitale pe veci şi va dăinui mai mult decât mitra, cârja21 şi sfita22 de episcop, catârca23 şi viaţa: cum fără multe vorbe vei pricepe şi dumneata şi alţii. Şi nu mă îndoiesc, preasfinte părinte, că măgarul de dar va fi pe placul prudenţei24 precum şi pe-al milosteniei25 dumitale: şi nu spun asta din pricina obiceiului de a dărui marilor învăţaţi nu doar o nestemată, un diamant, un rubin, o perlă, un cal de soi, o vază minunată, ci şi o maimuţă, un papagal, un macac, un măgar; iar acesta din urmă când e trebuincios nu e de o speţă oarecare, ci de una rară şi potrivită înţelesului: la Roma, măgarul indian e la mare preţ şi se dăruieşte numai papei; la Constantinopol, măgarul din Otranto se dăruieşte doar împăratului; la Napoli măgarul din Sardinia se dăruieşte viceregelui26; atunci, crezi matale că măgarul cabalistic27, care este o idee şi ca atare celest, este mai puţin scump în orişicare parte a pământului, pentru orişice om de seamă: de vreme ce ştim că, prin-tr-o bunăvoinţă cerească, ni s-a garantat că precum e pe pământ aşa e şi în cer28? Prin urmare sunt sigur că-1 vei primi cu plăcerea cu care ţi-1 dăruiesc eu.

        De vrei, părinte, socoate-1 o pasăre, de vreme ce e înaripat şi e cea mai drăgălaşă şi veselă zburătoare de ţinut în colivie. Sau de vrei, socoate-1 o fiară, pentru că nu e doar unic, rar şi nemaivăzut, ci e şi vietatea cea mai de soi pe care o poţi fereca într-o grotă sau peşteră. Dacă-ţi place, socoteşte-1 animal domestic: pentru că e cuviincios, credincios şi supus, şi e cel mai bun tovarăş pe care-1 poţi avea în casă. Vezi însă să nu-ţi scape din mână: căci e cel mai iute armăsar ce poate fi scos la păscut sau, mai curând, ţinut în grajd; este cel mai bun tovarăş de odaie şi de taclale. Poartă-te cu el ca şi cu un giuvaer şi un lucru de mare preţ, căci nu poţi avea comoară mai scumpă în tainiţa dumitale. Atinge-1 cu sfinţenie şi priveşte-1 cu mare stimă: deoarece nu poţi avea carte mai rară, imagine şi oglindă mai cristalină în odaia ta de taină29. Tandem? 0, dacă în pofida tuturor acestor lucruri, simţi că nu ţi se potriveşte, poţi să-1 dăruieşti altcuiva care să nu-ţi fie nerecunoscător pentru un aşa dar. Dacă îl socoti o joacă, dăruieşte-1 vreunui cavaler de ispravă ca să-1 dea pe mâna pajilor să-1 răsfeţe laolaltă cu maimuţele şi cercopitecii. Dacă îl socoteşti unanimal pastoral31, dă-i-1 unui opincar să-1 aşeze alături de calul şi boul lui. Dacă îl socoteşti sălbatic, dăruieşte-1 vreunui Acteon32 care să-1 lase să umble liber, cu cerbii şi căpriorii. Dacă-1 socoteşti drăgălaş, dă-i-1 unei domnişoare să-1 ţină în chip de hermină sau de căţeluşă. In sfârşit, dacă-ţi pare că aduce a matematician, fă-i-1 pomană unui cosmograf să-1 pună să se caţăre şi să ţopăie între polul arctic şi cel antarctic, pe inelele vreunei sfere dintr-acelea ce înfăţişează universul33, căci el, la fel de lesne precum făcut-a mercurul cu sfera lui Arhimede34, îi va putea imprima o mişcare continuă, reprezentând astfel mai cu spor macrocosmosul, unde sufletul lăuntric inspiră concordanţă şi armonie mişcării rectilinii şi circulare35. Dar de eşti înţelept, precum te socotesc eu, şi judeci cu chibzuială, îl vei păstra pentru dumneata: şi nu vei găsi că ceea ce-ţi închin dumitale e mai prejos decât ce i-am închinat papei Pius al V-lea, căruia i-am dedicat Arca lui Noe; nici regelui Henric al III-lea al Franţei, pe care l-am nemurit cu Umbrele ideilor; nici legatului său în Anglia, căruia i-am dăruit Treizeci de sigilii; nici cavalerului Sidney, căruia i-am închinat Bestia triumfătoare^. Pentru că aici ai nu doar bestia triumfătoare în carne şi oase, ci şi cele treizeci de sigilii desfăcute, fericirea desăvârşită, umbrele lămurite şi arca bine cârmită: unde măgarul (care nu-i mai prejos nici de roata timpului, nici de necuprinsul universului, de fericirea inteligenţelor, de lumina soarelui ori de baldachinul lui Jupiter37) este moderator, prezentator, consolator, dezvăluitor şi cârmuitor. El nu e un măgar de grajd ori de turmă, ci unul care se poate arăta oriunde, poate merge oriunde, intra oriunde, şedea oriunde, poate comunica, înţelege, sfătui, explica şi face totul. Chiar aşa: dacă-1 văd săpând, udând şi irigând, de ce nu l-aş numi grădinar? Dacă ară, seamănă şi sădeşte, de ce n-ar fi agricultor? De ce n-ar fi meşter, dacă e ucenic, zidar şi arhitect? Cine mă-mpiedică să-1 numesc artist, dacă e atât de ingenios, de activ şi inovator? Dacă e atât de strălucit în argumentaţie, în disertaţie şi apologetică, de ce nu ţi-ar plăcea să-1 numesc scolast? Şi fiind el un atât de dibaci întemeietor de obiceiuri, instaurator de doctrine şi reformator de religii, cine s-ar feri să-1 numească academician şi să-1 socotească mare diriguitor al vreunei mari şcoli? De ce n-ar fi el monahal, de vreme ce e coral, capitular şi dormitorial38? Iar dacă e, prin legământ, sărac, neprihănit şi obedient39, sunt eu oare de dojenit de-1 voi numi monah? Cine mă va împiedica să-1 socot vrednic de conclav, de vreme ce el, fie că spune ce crede fie că nu, este numai bun de înaintat în rang, de ales şi de uns prelat? Iar de e doctor subtil, irefutabil şi iluminat40, cum aş putea să nu-1 preţuiesc şi judec drept un sfetnic bun? Mă vei lega oare la gură ca să nu-1 pot numi blajin, când în capul acela e sădită întreaga moralitate politică şi economică? Putea-va toată autoritatea canonică să mă împiedice să-1 socotesc un stâlp al bisericii, dacă el mi se-arată atât de pios, de credincios şi de cumpătat? Dacă-1 văd atât de înalt, de ferice şi de triumfător, mă va putea împiedica cerul şi lumea toată să-1 numesc divin, olimpian şi ceresc? Pe scurt (ca să nu-ţi mai bat capul nici dumitale, nici mie), după mine el este însuşi sufletul lumii, este tot în tot şi tot în orişice parte41. Aşadar vezi care şi câtă este însemnătatea acestui venerabil subiect, căruia îi dedicăm această vorbire şi dialogurile următoare. Iar de-ţi va părea că afli în ele ditai căpăţâna ori fără de trunchi ori doar cu un spârc de coadă42, nu te speria, nu te înfuria, nu te mira: căci în natură există multe specii de animale care n-au alte mădulare decât capul sau care par să n-aibă decât cap deoarece capul e atât de mare încât celelalte părţi trec neobservate; dar asta nu înseamnă că nu sunt desăvârşite fiecare în felul ei43. Iar dacă această explicaţie nu te mulţumeşte, ia aminte şi la faptul că această cărticică are în ea o descriere, o pictură; iar în portrete cel mai adesea e de ajuns că e zugrăvit capul singur, fără restul corpului. Nu mai spun că uneori marea dibăcie [a pictorului] stă în a arăta numai o mână, un picior, o coapsă, un ochi, o ureche de-abia schiţată, jumătate de chip apărând din dosul unui copac, la un colţ de fereastră, ori părând sculptat pe rotunjimea unei cupe care are drept picior o labă de gâscă sau de pajură sau cine ştie ce alt animal: iar pentru asta lucrătura nu este nici hulită, nici dispreţuită, ci e cu atât mai bine primită şi admirată44. In acelaşi fel trag eu nădejde, ba chiar sunt sigur că dumneata vei accepta darul acesta ca pe-o lucrare tot atât de desăvârşită pe cât e de desăvârşită dărnicia cu care ţi se oferă. Vale45.