Nota traducătorului

Despre infinit, univers şi lumi este cel de-al treilea dialog filosofic italian al lui Giordano Bruno, care încheie primul ciclu, al celor trei dialoguri cosmologice (anume Cina din Miercurea cenuşii, Despre cauză, principiu şi unu, Despre infinit, univers şi lumi) şi anunţă cel de-al doilea ciclu, al celor trei dialoguri morale {Alungarea bestiei triumfătoare, Cabala calului pegasian, Despre eroicele avânturi). Volumul de faţă este prima tălmăcire românească a acestui dialog şi este parte integrantă a seriei complete a operelor scrise de marele filosof renascentist în limba italiană. Amintim cititorului român că Editura Humanitas a conceput întreaga serie ca un proiect unitar, unde celor şase dialoguri filosofice li se va adaugă comedia Lumânărarul. De aceea întreaga serie a operelor italiene este precedată de un amplu studiu monografic semnat de Edgar Papu şi de o cronologie a vieţii şi operei filosofului, pe care cititorul le găseşte în primul volum (Giordano Bruno, Opere italiene I – Cina din Miercurea cenuşii, Humanitas, Bucureşti, 2002). Pentru înţelegerea dialogurilor succesive am considerat că sunt suficiente notele explicative de la sfârşitul fiecărui volum. Este şi situaţia volumului acesta.

Dialogul a fost redactat de Bruno în acea perioadă rodnică a creaţiei sale când a scris toate dialogurile italiene, anume cei doi ani petrecuţi în Anglia (1583-l585), găzduit de ambasadorul Franţei la Londra, Michel de Castelnau, ostracizat de aristotelicie-nii de la Oxford, admirat şi ulterior respins de câţiva nobili englezi de vază, primit bine la curtea reginei Elisabeta I, băgat oricum în seamă de elita intelectuală a locului, ba chiar bănuit de spionaj în favoarea regatului britanic (după cum au susţinut de curând John Bossy, Giordano Bruno and the Embassy Affair, New Haven et Londres, 1991 şi Dan Grigorescu, Necunoscutul de la ambasada Franţei. Un episod din viaţa lui Giordano Bruno, Gramar, Bucureşti, 1996). Ca şi celelalte dialoguri italiene, Despre infinit, univers şi lumi se înscrie într-un poiect filosofic unitar şi complex, care năzuieşte să construiască o nouă viziune despre lume, o nouă societate şi un nou om, adică pleacă de la o nouă cosmografie spre o nouă etică şi o nouă definiţie a omului şi a capacităţii lui creatoare – şi astfel trebuie privit şi de cititorul român. Fiind ultimul dintre dialogurile cosmologice, cel de faţă este şi acela care încheie răfuiala lui Bruno cu cosmologia aristotelico-ptolemaică şi de aceea se desfăşoară ca o serie de riposte la tezele prin care Aristotel argumenta finitudinea, sfericitatea, natura nepământeană şi perfecţiunea universului.

Aşa cum reiese, sper, din note, Bruno stă permanent într-un echilibru precar între premodernitate şi modernitate, între Renaştere şi lumea de după Galilei. Aici vreau să subliniez doar câteva trăsături ale acestei echilibristici, care e bine să nu-i scape cititorului român: ca majoritatea gânditorilor Renaşterii, Bruno se adresează unei elite de iniţiaţi şi, încă mai mult, socoteşte că nu toată învăţătura sa ar fi benefică vulgului, care nici n-ar pricepe-o cum trebuie. De asemeni, demn gânditor al Renaşterii, încrezătoare încă în principiul autorităţii, Bruno se războieşte cu Aristotel nu doar în nume propriu ci şi în numele altor filosofi antici pe care Evul Mediu şi Biserica îi aruncase în uitare (e vorba de direcţia De-mocrit – Epicur – Lucreţiu). Bruno are în fapt, aici, o poziţie foarte specială: pe de o parte se instituie în descoperitor, în arheolog al gândirii, pe de alta, se prezintă ca vestitorul unei noi „evanghelii”, purtătorul bunei vestiri a unei palingenezii a minţii şi făptuirii omeneşti. Există în întregul ciclu al dialogurilor italiene un anumit suflu mesianic, pe care, deşi cititorul îl percepe mai bine în întreg decât în fiecare dialog în parte, îl poate simţi şi aici, mai ales în episola introductivă şi în cuvintele dinspre final ale lui Albertino (interlocutorul care îl reprezintă pe aristotelicianul convertit).

Aş mai adăuga că exegeţii lui Bruno, începând cu Giovanni Gentile, au oscilat în interpretarea titlului dialogului de faţă. În esenţă s-au propus trei versiuni, una fiind cea care figurează în volumul nostru, iar celelalte două ar fi: Despre universul infinit şi lumi sau Despre infinit: universul şi lumile. În pofida argumentelor aduse în sprijinul fiecărei variante, eu cred că diferenţa dintre ele nu este esenţială, aşa încât am optat pentru titlul ales de curatorul ediţiei Les Belles Lettres, Giovanni Aquilecchia, care rămâne deocamdată cel mai bun cunoscător al operei bruniene.

Ca şi în cazul dialogurilor precedente, traducerea s-a făcut după fundamentala ediţie critică îngrijită de Giovanni Aquilecchia şi publicată în versiune bilingvă (italiană şi franceză) în colecţia „Giordano Bruno, Oeuvres completes” condusă de Nuccio Ordine şi Yves Hersant, la editura Les Belles Lettres, Paris. Volumul după care s-a tradus dialogul de faţă, al IV-lea din această colecţie, este Giordano Bruno, De l'universo, infinito e mondi – De Vunivers, de l'infini et des mondes, Texte etabli par Giovanni Aquilecchia, Notes de Jean Seinghard, întroduction de Miguel Angel Granada, Traduction de Jean-Pierre Cavaille, Les Belles Lettres, Paris, 2000.

Traducerea versurilor, oriunde în notă nu se specifică altminteri, ne aparţine. Din cele trei sonete proemiale, ultimele două au fost traduse de CD. Zeletin, aşa cum se menţionează în notă. Citatele din Lucreţiu, De rerum natura, au fost traduse în proză, direct din textul brunian (şi cu ajutorul juxtei franceze şi italiene), doarece versiunea latină citată de Bruno diferă parţial de versiunile latine după care au lucrat traducătorii români consacraţi ai Poemului naturii (D. Murăraşu şi T. Naum).

Titlurile operelor lui Aristotel le-am dat în limba română (chiar şi cele care nu au fost încă tălmăcite în româneşte). Verificarea referirilor, foarte numeroase, la aceste opere am făcut-o după ediţiile următoare:

— Aristotel, Fizica. Traducere şi note de N. I. Barbu. Studiu introductiv, note, indice tematic şi indice terminologic de Pavel Apostol. Studiu analitic asupra „Fizicii” lui Aristoteles şi note de Al. Posescu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966;

— Aristotel, Metafizica. Traducere, comentariu şi note de Andrei Cornea, Humanitas, Bucureşti, 2001;

— Aristote, Du ciel. Texte etabli et traduit par Paul Moraux, întroduction de Paul Moraux, Societe d'Edition „Les Belles lettres”, Paris, 1965.

Deoarece traducătorii români nu au ajuns la o soluţie unică pentru tălmăcirea anumitor concepte aristotelice, pe unele le-am tradus mai aproape de varianta italiană şi franceză, ambele încetăţenite în limbile respective. Cele mai frecvente şi care ar putea naşte un oarecare disconfort sunt noţiunile de „act”, „potentă”, „prim mobil”, „mişcare naturală”, „mişcare violentă” – sunt totuşi convinsă că ele se înţeleg corect cu ajutorul contextului şi al notelor.

În titlurile operelor lui Platon, mult mai puţin citate în acest volum, precum şi în referirile la dialogurile platonice din note m-am ghidat după volumele:

— Platon, Opere, ediţie îngrijită de Petru Creţia. Interpretarea dialogurilor: Constantin Noica şi Andrei Cornea. Traduceri, lămuriri preliminare şi note Manuela Tecuşan, Gabriel Liiceanu şi Radu Bercea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983;

— Platon, Phaidros. Traducere, Lămuriri preliminare şi note de Gabriel Liiceanu, Humanitas, Bucureşti, 1993;

— Platon, Oeuvres completes. Traduction nouvelle et notes par Leon Robin avec la collaboration dej. Moreau. Editions de la Nouvelle Revue Francaise (Bibliotheque de la Pleiade), Paris, 1942.

Titlurile operelor latine ale feluriţilor autori au fost lăsate, atât în text cât şi în note, în latină, ca în originalul italian (este în general vorba de operele latine ale lui Bruno însuşi şi Cusanus).

Ca şi în volumele precedente, eponimul, ', nolanul” (însemnând „din Nola”, oraşul natal al lui Bruno, aflat în apropiere de Nea-pole) pe care filosoful şi-l atribuie în toate operele sale, a fost lăsat (chiar şi în note), ca în original, cu majusculă.

În dialogul al cincilea din acest volum, mi-am permis să încalc punerea în pagină originală rupând în paragrafe atât peroraţia lui Albertino cât şi riposta lui Filoteo, aşa încât fiecare argument al lui Aristotel constituie un paragraf şi, de asemeni, fiecare răspuns corespunzător al lui Filoteo (alias Giordano Bruno) constituie un paragraf. Altfel, cred, cititorul nu s-ar fi descurcat prea lesne în corespondenţa dintre cele două.

Ca şi în cazul volumelor precedente, notele au la bază un material bibliografic variat şi nu reproduc niciodată întocmai un anume text. Am recurs de aceea, ca şi până acum, la citarea unui autor numai acolo unde textul nostru urmăreşte îndeaproape o singură sursă. Am folosit, în aceste cazuri, următoarele abrevieri:

F. A. Y. pentru Francis A. Yates, Giordano Bruno e la tradi-zione ermetica, Editori Laterza Bari, 1969 şi L'arte della memoria, Einaudi, Torino, 1993 (titlul e specificat în notă).

G. A. pentru Giovanm Aquilecchia, „Bruno e ii Nuovo Mondo”, în Rmascimento, 6/1995.

L. F. pentru Luigi Firpo, llprocesso di Giordano Bruno, Napoli, 1949.

M. A. G. pentru Miguel Angel Granada, Introduction în Giordano Bruno, Oeuvres completes, IV, De l'infinito, universo e mondi – De l'infini, de l'univers et des mondes, Les Belles Lettres, Paris, 1995.

M. C. pentru Michele Ciliberto, La ruota del tempo. Inter-pretazione di Giordano Bruno, Editori Riuniti, Roma, 1986.

J. S. pentru Jean Seinghard, note la Giordano Bruno, Oeuvres completes, IV, De l'infinito, universo e mondi – De l'infini, de l'univers et des mondes, Les Belles Lettres, Paris, 1995.

N. B. pentru Nicola Badaloni, Giordano Bruno. Tra cosmologia ed etica, Laterza Editori, Roma-Bari, 1988.

N. O. pentru Nuccio Ordine, La Cabala dell'asino. Asinita e conoscenza în Giordano Bruno, Liguori Editore, Napoli, 1996 sau La soglia dell'ombra. Letteratura, filosof ia epittura în Giordano Bruno, Marsilio Editori, Venezia, 2003 (titlul operei e specificat în notă);

N. T. pentru Nicoletta Tirinnanzi, note la Giordano Bruno, Dialoghi filosofici italiani, Arnoldo Mondadori Editore, Milano, R. S. pentru Rita Sturlese, „La nuova edizione del Bruno latino”, în Rinascimento, 35/1995.

V. S. pentru V. Spampanato, Vita di Giordano Bruno, Principato, Messina, 1921.

S. B. E.

GIORDA NO BRVNO.

De 1* infinito vniuerfo et M Muftrifsimt Signar dl Mauuifsicro.

Tampato în Veneria.

Anno. M4 D. LXXXIIII.

GIORDANO BRUNO.

NOLANUL1

Despre infinit, univers şi lumi.

ÎNCHINATĂ STRĂLUCITULUI SENIOR DE MAUVISSIERE.

Tipărit la Veneţia2 Anul MDLXXXIV.