Proza documentară

Masivul dar superficialul roman al lui Eugen Goga, Cartea Facerii, reia la alt moment istoric ideea din îndreptări de Duiliu Zamfirescu, opera memorialistică din lumea didactică a lui C. Kiriţescu, interesantă, continuă nuvelistica cu suburbii idilice şi patriarhale a lui Delavrancea, pe care o cultivă foarte pitoresc Sărmanul Klopştock, scriitor bizar, de o volubilitate grotescă. Lumea acestuia, aşezată între marginea tabacilor şi maidanul lui „sperie-peşte”, este alcătuită din Papazu al lui Lache paracliserul de la biserica Slobozia, Tache-nasu, culegător la tipografia cărţilor bisericeşti, armonist la completul de la hănişor la văraru, în orele libere. Trică dricarul, Costea al Gheţuleşti, Costiclici, fabricant de prinzători de sticleţi, Bontaş, băiatul zărăfoaiei, antreprenor la vicleimuri, Ghindă Chioru al lui Vruse, perceptor în Flămânda şi Vivi, ţiganul luat de suflet de Marin Cărbunaru, cantaragiu la uzina de gaz şi alţi asemenea, trăind într-o atmosferă dezolată de boleşniţă, sub regim de „jigăreală”. Şi Gh. D. Mugur evocă mahalaua „cu grădini şi uliţi patriarhale”, în care casele sunt „flăcări de muşcată, cerceluşi şi maghiran”. N. D. Cocea zugrăveşte lumea politică de după război (Fecior de slugă, Pentr-un petec de negreaţă, Nea Nae) cu o cruditate ostentativă, Vasile Savel, în romane documentare asupra epocii războiului (Miron Grindea, Vadul hoţilor), n-are spirit de observaţie, Ludovic Dauş a putut interesa puţin prin Asfinţit de oameni, romanţare a cronicii civile botoşănene, D. V. Bamoschi a dat oarecare mişcare epică unui episod de carbonarism român, pentru ca apoi, sub pretext de purificare a moravurilor, să scrie o serie de romane pline de scabroase destăinuiri sexuale, urmat în privinţa aceasta de Sandu Teleajen.