Teatrul: V. I. Popa, Mircea Dem. Rădulescu, G. Ciprian, Tudor Muşatescu

În afară de dramaturgii consacraţi, prea mulţi furnizori n-a avut teatrul după 1918. Ion Peretz dădu piese multicolore cu mult zgomot de pistoale (Bimbaşa-Sava, Mila Iacşici), Mihai Paşcanu o maşinărie greoaie pe tema Moartea Cleopatrei. Merită o distincţie Al. Sabaru pentru al său Cain. Un merit deosebit are Victor I. Popa, romancierul, în piese de farmec dialectal, Muşcata din fereastră, Acord familiar. În ultima nu se petrece aproape nimic. Ilie Bocăneţ, funcţionar la prefectură, ţară-lungă, vorbind în pilde şi dorind acord familiar, se sfădeşte interminabil cu numeroasa-l familie dacă trebuie sau nu să meargă în corpore la cinematograf. În cele din urmă cad de acord ca Bocăneţ să citească acasă doar programul filmului. Piese fără răsunet deosebit au dat Al. Kiriţescu, Valeriu Mardare, Mircea Ştefănescu. Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, icoană dramatică a mahalalei, se mai reprezintă. Un industriaş teatral este Mircea Dem. Rădulescu, imitator al lui V Eftimiu, fără poezia lui, căutător de decoruri fastuoase. Serenada din trecut (epoca Petru Cercel), Petroniu, Bizanţ au atras publicul, ultima de altfel printr-un tablou de epocă destul de interesant. Un succes extraordinar, pe deplin meritat, a avut comedia Omul cu mârţoaga de G. Ciprian, de fapt un „mister” şi unica piesă română veritabil mistică. Surprinzător este doar punctul de plecare al misticii. Un biet arhivar cultivă, ironizat de toţi, un cal de curse rebegit, învinge şi devine pentru toţi un vizionar, un om cu intuiţii divine, în faţa căruia soţia se prosternă religios. Un solid succes, meritat şi acesta, a avut comedia Titanic-vals de Tudor Muşatescu, în care se produce tot un om umil şi de treabă, Spirache, funcţionar la prefectură şi câştigător pe negândite a cincizeci de milioane, ce nu-l modifică deloc onestitatea funciară. De un singur efect comic este scena cu pălăria. Eroul şi-a cumpărat o pălărie cu 400 de lei şi fiindcă i se pare că a fost păcălit cu 100 de lei, minte acasă că a luat-o cu mai puţin. Dar oricât de mică e suma mărturisită, familia găseşte că s-a păcălit.