Zilot Românul

Cronicarul ascuns sub pseudonimul Zilot Românul era pe la 1850 un om cu totul vechi, el care, născut pe la 1780, alcătuise în 1800 o cronică în versuri şi proză din domnia lui Constantin Hangerliul până la domnia lui Ion Caragea. Cu cât înaintează în veac, Zilot se dezvăluie ca o adevărată tombateră, făcând caz de evghenie, el boier mărunt şi numind „rebelii” toate mişcările generoase. De cariera lui Tudor Vladimirescu se arată foarte plictisit: „de unde să-mi plesnească în capu-mi că el hrăneşte în duhul lui aceasta ce văzum”. Regulamentul organic i se pare foarte bun, iar pentru „Costuţa” (Constituţie) are numai ocări. La 1848 nu vede decât hoţomani şi ţigani ridicaţi contra „ristocraţilor”. Totul e zugrăvit în culori de carnaval, care prilejuiesc unele versuri de un mare umor ingenuu: Unde scăpare? Cine te-aude, în care parte te poţi ascunde? Căci toţi mojicii şi toţi ţiganii şi împreună toţi hoţomanii, Din ţări străine fugiţi aicea, Cu izgonire, căci făcea pricea, Aceste cete împreunate Şi supt obraze chip mai semnate Din boierime, din negoţime, I preoţime, călugărime, I dăscălime, profesorime, I ciocoime şi calicime, I sholărime, ş-ucenicime şi toată ceata de slugărime Striga pe uliţi: „Jos ristocraţii, Ei ne mănâncă, să punem p-alţii”. Clopote urlă, sunet de glasuri, Pe uliţi, poduri, certuri şi harţuri… „Să cază neamul (zicea ţiganul), Toţi suntem una, nu mai e banul.”