H. Bonciu

Înrâurit de poeţii austriaci, în special evrei, H. Bonciu aduce în proza lui metode romantice, expresioniste şi suprarealiste, witz sarcastic, ridicarea fiecărui moment la o idee, interpretarea metafizică a tragicului cotidian. Prozatorul mânuieşte bufoneria realistică şi dureroasă, câteodată fără gust, dar nu fără fior fantastic. Dascălul de la şcoală întreabă pe copilul Ramses dacă nu se trage din Ramses al doilea şi, văzându-l cu gura plină de acadele, îl pune să le scuipe în palma sa. Apoi, când sună clopotul, bătrânul ronţăie acadelele scuipate de băiat. Un bărbier ia apă în gură şi pulverizează astfel pe clienţi. O femeie latră în patru labe (aluzie la animalitatea amorului). Desenele ce ilustrează volumele sunt un corespondent al acestei literaturi. Un individ are drept cap un cuier, sandale în picioare şi măna stângă ascunsă. El e burghezul, confortabil la picioare, neutilizator al stângei (mâna artei), al cărui cap e doar un suport de pălării.