Tristan Tzara

Tristan Tzara, care avea să inventeze la Ziirich dadaismul, poezia hazardului exterior („Luaţi un jurnal, luaţi o pereche de foarfeci, alegeţi un articol, tăiaţi-l, tăiaţi pe urmă fiece cuvânt, puneţi-le într-un sac, mişcaţi…”), scotea în 1912 împreună cu Ion Vinea o revistă Simbolul. În această fază românească trata teme simboliste (provincie, duminici, spitaluri) cu o mare uşurinţă lirică, cu sentimentalism şi voluptate de mirosuri puternice. Presimţirea dadaismului stă în eterogeneitatea imaginilor puse laolaltă: Verişoară, fată de pension, îmbrăcată în negru, guler alb, Te iubesc pentru că eşti simplă şi visezi Şi eşti bună, plângi şi rupi scrisori ce nu au înţeles Şi îţi pare rău că eşti departe de ai tăi şi că înveţi La Călugăriţe unde noaptea nu e cald.

Sufletul meu e un zidar care se întoarce de la lucru Amintire cu miros de farmacie curată Spune-mi servitoare bătrână ce era odată ca niciodată şi tu verişoară cheamă-mi atenţia când o să cânte cucul.