D. Nanu

Primele poezii ale lui D. Nanu (1873-1943) sunt în raza lui Eminescu, descărnat după formula Vlahuţă. Poezia mistică, încercată mai târziu, e fără ingenuitate şi vibraţie. Din toată lirica lui D. Nanu (bun traducător de altfel din Corneille, Racine şi Shakespeare) se desprind pentru antologii Ploaia de noapte, în care o aversă nocturnă e privită cu religiozitate ca un fenomen de început al Creaţiei, Scafandrierii, pentru originala imagine a translucidităţii lumii şi În ceasul din urmă, pentru delicateţa mâhnirii unui om modest: O! De m-aş strecura Alunecând în veşnicul abis Încet şi nevăzut printre mulţime… Nici paşii mei să nu-l audă nime, Nici uşa după mine când s-a-nchis!