Al. Claudian

Lirica, risipită prin reviste, a lui Al. Claudian e a unui intelectual fin, visând boema aristocratică a cărţilor, nutrindu-se din amintirile dulci ale anilor de studii, cântând tot ce poetul ar fi putut să facă şi n-a făcut, externatul la care n-a fost profesor, biblioteca pe care ar fi trebuit s-o frecventeze mereu şi în care e mirat să întâlnească alţi tineri, hârtiile de adolescent cu proiecte de metafizică neefectuate, copilăria plină de emoţii nemijlocite: O! Vreme-n care nu citeam! Când mă suiam, uimit, în tren Şi când în veşnicul refren Atâtea gânduri depănam!

Azi, trenul pare monoton: Ne temem de întârzieri, Cetim gazetele de ieri. Ne facem somnul în vagon!

La geam cu capul gol în vânt, O! Vremea când pe scări, vegheam Ştiam că sunt de mult pe drum, Cu gândul dus în patru părţi! Şi nu ştiam, cum ştiu acum,. Azi ştim atâtea de prin cărţi La care kilometru sunt. Şi tot mai rar privim pe geam…!