George Dumitrescu

Tot de natură intimistă este ceea ce e mai valabil în poezia lui G. Dumitrescu, dedicată cu statornicie petrarchiană unei unice femei moarte, pe care poetul o evocă în mediul casnic, până şi în bibliotecă: Biblioteca mă-nconjoară, stearpă De-nvăţătură pentru ce mă doare. Păianjenii descântă, ca pe-o harpă, Pe fire lungi, tăcerea fără soare Şi plictiseala, umedă, coclită, Apasă peste viaţa-mbătrânită.