C. Fântâneru, Mircea Gesticone

Un document este Interior, jurnal liric, analizând psihologia „generaţiei noui”, într-un voit stil incoerent, spre a se da impresia autenticului. De fapt dăm de crizele de creştere valabile universal, cu orgoliul, cinismul artificial, sentimentalismul, susceptibilitatea, predispoziţia idilică, nevoia imperioasă de a se afirma, absurditatea, ce sunt preludiul sedimentării caracterului. Eroul întâlneşte un fost coleg de şcoală şi fiindcă are hainele prea ponosite rupe ierburi, aşa ca din întâmplare şi le risipeşte asupră-şi. Întrebat de prieten asupra gestului absurd, el îi mărturiseşte cauza, teatral şi-l pălmuieşte, spre a-l sili să se bată în duel, voind instinctiv să-şi refacă prin bravadă prestigiul pe care-l crede compromis prin reaua înfăţişare vestimentară. Acelaşi tânăr se aşează pe pământ şi ia ţărână în mână cu sentimentul mândru al unei profunde filozofii panteistice, salvează un şoarece de la înec, se roagă în biserică, plânge fără sens, se admiră, se uimeşte de prezenţa unui lac, încearcă, sub latura estetică, a descoperi „un demon nou”.

Războiul micului Tristan de Mircea Gesticone aduce aminte puţin de Le grand Meaulnes al lui Alain Fournier, cu deosebirea că atmosfera de basm e înlocuită cu element poliţist. Un licean în sângele căruia curge puţin sânge polonez, făcând detectivism din exaltare juvenilă, dă de firele unei reţele de spionaj în jurul unui ofiţer german. Spioana e o poloneză şi lucrează în direcţia sentimentelor tânărului.