Paul Sterian şi alţii

Paul Sterian parodiază ortodoxismul în versuri dadaiste, nu fără talent, uneori, prin repetiţia litanică, chiar cu exaltări convingătoare: Sandu Tudor, care devenise în ultimii ani poetul oficial al Gândirii, după ce fusese modernist, e un simplu pastişor. Ştefan I. Neniţescu e dintre primii care s-a încumetat să scrie poezie religioasă (Denii). Câteva „mistere” dramatice sunt în spiritul sacrelor reprezentaţiuni ale lui Feo Belcari. Modestul poet religios Const. Goran continuă pe Anton Pann în linia muzicească.

Organul ortodoxismului literar este Gândirea în noua serie redactată de Nichifor Crainic şi ilustrată de pictorul Demian.

Toţi colaboratorii (Zaharia Stancu, Ion Marin Sadoveanu, D. Ciurezu, V Ciocâlteu etc.) vin cu câte o notă mistică de obicei iconografică. Insă vom constata şi alt fenomen. Ortodoxiştii cred în miracole şi caută să le verifice în propria-le existenţă, dincolo de orice figură literară. M. Vulcănescu, presupunând că pictorul Sabin Popp a fost sfânt, regretă incinerarea lui, fiindcă s-a răpit eventualelor moaşte putinţa de a face minuni. V. Ciocâlteu cere, într-o poezie, de la Dumnezeu favoarea de a ţine cărbuni aprinşi în mână, Stelian Mateescu, într-o nuvelă, consideră miracol faptul de a nu fi fost mâncat de câţiva urşi cu „burtica umflată”, lui Sandu Tudor, călător la Sfântul Munte, i se întâmplă evenimente ce nu se pot pricepe decât „numai prin lucrarea unei tainice minuni”. Un cutremur care a devastat România de curând a fost interpretat ca miracol în favoarea unei formaţii politice.

Aruncu-mi straiele, Arhanghele Gavriile, Gol stau în faţa ta, Aştept să mă iei.

Aruncu-mi trupul, Arhanghele Mihaile, Gol stau în faţa ta Aştept să mă iei.

„GÂNDIREA”