Cezar Boliac (1813-1881) a fost o personalitate interesantă, pe nedrept uitată. Era un mare devorator de cărţi şi ale sale Meditaţii în proză şi versuri din 1835 îndreptăţesc să se creadă că citise Les paroles d’un croyant ale lui Lamennais, apărute în 1833. El e un umanitarist, cam exaltat, cum erau de altfel toţi pe atunci, înduioşându-se pentru văduva săracă, cerşetor, orb, muncitor, salahor, clăcaş, osândit la ocnă, fără a fi însă comunist, cum pretindea Eliade, care îl poreclise Sarsailă. Boliac izbuteşte în evocarea feericului arhitectonic, dar şi a grandiosului tehnic. Descrierea unei furtuni haotice pe munţi de cremene e remarcabilă: îmi place s-ascult vântul tunând din mal în mal, îmi place să văz capra sărind din piatră-n piatră, îmi place s-aprinz zeada pe o întinsă vatră Şi cerbul pe-o sprinceană să-l văz fără rival.
Să stau la obârşia gârliţii de cristal, Mai rece decât gheaţa şi-n unda-l cea măruntă Să văz suind un păstrov şi lostriţa căruntă, Mai iuţi decât săgeata, pe piatra de metal.
S-ascult la păsări triste ce noaptea se deştept; S-ascult tempeste negre departe-ntărâtate şi prăvălind copacii, torente-nfuriate şi văile să urle de un potop ce-aştept.
Şi trăsnete în cremeni izbind neîncetat Să umple tot eterul de aburi de pucioasă, Să surpe în prăpăstii o stâncă scorburoasă, Să zbiere pe ea ursul de groază spăimântat.
Poetul dezvăluie o artă decorativă de sursă hugoliană în tablouri amănunţite, sclipitor arheologice, vrednice de un Th. Gautier şi pe care un parnasian le-ar fi aprobat din toată inima, dovadă această viziune exotică: Sub şase stâlpi granitici şi-un roşu văl de lână Pe el cu animale cusute tot de mână, Măreţ era drapat Un pat de abanosuri, ascuns în bumbac moale, Ş-un jeţ de dinţi de fildeş cu draperii pe poale şi-o baie de agat.
De-a dreapta se înalţă un turn trufaş, gigantic, Zidit de toat-Asia după un plan fantastic, De Iehova damnat; Ş-alăturea cu dânsul a lui Nembrod clădire, Semeaţă ca şi turnul, îşi dă a ei privire în raiul suspendat.
Boliac a fost un jurnalist distins (amator onorabil şi în arheologie), cu idei dacă nu profunde, cel puţin limpezi, expuse uneori cu o excelenţă tehnică de gravor istoric.