I. Peltz

După o lungă activitate obscură, I. Peltz s-a făcut în Calea Văcăreşti şi Foc în Hanul cu tei evocatorul evreimii din Bucureşti, determinând în chipul acesta şi o varietate de mahala românească, intransplantabilă. Lumea lui Peltz, văzută mai mult sociologic, e alcătuită din mici negustori stabili ori ambulanţi, din prostituate, actori de bâlci, oameni fără căpătâi în căutarea unui rost. Notele lor tipice sunt o nostalgie de prosperitate, personificată îndeosebi în America şi într-o stare de nevroză şi anemie atavică, atingând mai cu seamă viscerele şi deci indirect sistemul nervos, de unde o exagerare a mizeriei şi frica. Romanele sunt monografii de cartier şi interesează mai ales prin aspectul colectiv. Astfel în Calea Văcăreşti Leia este bunica, trăind succesiv pe lângă fiii şi nepoţii săi. Fiica ei, Esther, se extenuează lucrând la maşina de cusut şi moare canceroasă. Un alt fiu, Paul, plasator de articole de ocazie, moare de epilepsie. Moriţ are nostalgia Americii şi într-o bună zi şi porneşte, escortat la gară, elegiac, de toată familia. Nostalgia lui Rubin, pensular, e mai modestă. El vrea să deschidă o „sală de dans”. La Ficu, fiul Estherei, starea bolnăvicioasă rasială se manifestă printr-o mare şi anxioasă iubire filială, printr-un sentimentalism timid. Toate aceste aspecte ale vieţii ebraice sunt centrate în câteva evenimente sociale, deces, nuntă, reuniuni confesionale, pline de originalitate pentru cine nu cunoaşte de aproape viaţa evreie şi în orice caz îndeajuns de ridicate la o idee unică spre a depăşi documentul. În Foc în Hanul cu tei tratarea caracterologică e mai accentuată. Micu Braun e un cuceritor, un fel de bancher balzacian, care speculează un mare han sordid, azil al epavelor evreie şi asigură pe mari sume Hanul cu tei în scopul de a-l da foc. Insă Hanul cu tei e incendiat când nu mai era asigurat, provocând ruina şi moartea lui Micu.

Celelalte romane nu mai deşteaptă acelaşi interes.