„Vieaţa Nouă”

Simbolismul s-a născut în mediile „nesănătoase”, fie la socialişti, cu proletari suferind de ftizie, trăind în mahalale zdrobite de ploi, fie la aristocraţii cu simţurile delicate, sensibile la parfumul florilor şi fragilitatea bibelourilor, la oamenii cu „nervi”, într-un cuvânt. De aceea proletarul Traian Demetrescu se apropie de preţiosul Macedonski. Până acum poezia fusese apăsată de heinismul „Junimii” şi germanismul lui Coşbuc, Iosif, Chendi. Acum începe să se simtă din nou influenţa franceză. Revista care a militat sistematic pentru simbolism este Vieaţa nouă a filologului Ovid Densuşianu, căruia, în ciuda îngustimilor critice, trebuie să i se recunoască meritul unei lărgiri a conştiinţei estetice. Acesta înţelegea arta ca un exerciţiu pur, pe deasupra oricărei direcţii practice şi ca o îndeletnicire a unei elite, specializate în întruparea idealurilor înalte de cultură, nicidecum a simplei ţărănimi sănătoase. Avea noţiunea de poezie pură de vreme ce repudia sentimentul. „Sentimentalismul e haina de teatru s-o lăsăm actorilor vieţei.” Densuşianu a scris, în sprijinul „decadentismului”, numeroase articole, despre Remy de Gourmont, Henry de Regnier, Emile Verhaeren. Ca poet, sub pseudonimul Ervin, a compus poezii reci şi echivoce.