Gala Galaction

Gala Galaction (*1879) are comun cu I. Agârbiceanu, fiind şi el poet, obişnuinţa de a pune probleme de conştiinţă. Ba chiar e de părere că „îndeletnicirea literară trebuie să fie prevăzătoare, dornică să instruiască pe ceilalţi şi să le folosească”, iar scriitorul, „un pedagog, dacă nu un profesor”. „Arta pentru artă este o iluzie şi o deşartă fanfaronadă.” La început tendenţionismul e discret, constând în zugrăvirea luptei între virtute şi ispită. Cea mai bună nuvelă de această categorie este De la noi, la Cladova. De popa Tonea s-a îndrăgostit Borivoje, nevasta prea tânără a lui jupân Traico. Popa, om aprins şi supus ispitelor, nu scapă neturburat, dar are totuşi puterea să învingă demonul cu chip atât de ingenuu al sârboaicei. Scena respectivă este puternică şi de un stil focos. Ocolită de Tonea, Borivoje se îmbolnăveşte şi are doar consolaţia să moară la pieptul lui în duhul, de astă dată foarte suav, al unei îmbrăţişări mistice. O bună nuvelă este Gloria Constantini, cu acţiunea tot lângă Dunăre, de astă dată la Corabia, în acelaşi mediu cosmopolit balcanic, eroul fiind fiul românului Tudor Fierescu şi al unei turcoaice. Gala Galaction se dovedeşte în ultimă analiză un verist. Verga îşi lua lumea lui din sudul Italiei, acolo unde sângele e mai iute, ca să explice izbucnirile eroilor, Galaction îi alege printre sârbi, greci, turci, hibrizi balcano-dunăreni cu sufletul pripit şi aprins. Constantin râvneşte la cumnată-sa, găseşte o comoară, îşi omoară fratele şi cade împuşcat de grăniceri când dă să fugă cu iubita. Scriitorul defineşte cu sau fără voie specificul zonei dunărene.

Mai târziu Gala Galaction se dedică cu totul propagandei. Într-un loc se arată interesat de comunism şi salută Internaţionala. În Papucii lui Mahmud, mai mult parabolă decât roman, profesează un soi de religie naturală, admiţând valabilitatea tuturor confesiunilor. Doctorul Taifun e o dezvinovăţire a femeii „plurivire”, a Magdalenelor. În fine, La răspântie de veacuri, varietate de Dichtung und Wahrheit, e o autobiografie voalată suferind de dilataţie verbală. Logosul îmbracă aici toate varietăţile: monologul, dialogul, dizertaţia, conferinţa, discursul, predica, omilia, catehisirea.