„Viaţa Românească”

Revista Viaţa românească, apărută la Iaşi la 1 martie 1906, sub direcţia lui C. Stere şi I? Bujor, dar redactată de G. Ibrăileanu, adevăratul ei călăuzitor, aducea sub aparenţa unei orientări democratice gheriste un program naţionalist. Preocuparea socială constituind „poporanismul” pornea ca şi la Vatra din constatarea depărtării între clasele sociale, între literatură şi naţiune. Spre deosebire de Semănătorul, noua revistă refuză să „semene”, adică să propage idei şi forme pe înţelesul tuturor, precum îşi interzicea să idealizeze pe ţăran. Ea îşi propunea să cultive ştiinţa şi valorile artistice pure, cu condiţia ca acestea să pornească de la observarea obiectivă a „vieţii”, oricum ar fi fost ea. Evident, dată fiind structura ţării noastre, viaţa era mai ales rurală. Ca să nu se creadă cumva că problematica se punea pe teren internaţional ca la gherişti, revista avu grijă să corecteze vechiul titlu al lui Vlahuţă Viaţa cu adaosul românească. De altfel nici o îndoială asupra naţionalismului poporaniştilor. C. Stere, admirator al lui Coşbuc şi al lui Goga, lămurea că nu voia utopii, dreptate abstractă pentru proletarii din toate ţările. El cerea dreptate socială pentru ţărani, aceasta în vederea tocmai a înfăptuirii „fiinţei naţionale a milioanelor” de români „împrăştiate de puhoiul crunt al puterilor oarbe ale istoriei”. Ca şi Eminescu, C. Stere admitea sacrul egoism al naţiei, lupta pentru existenţă, introducând numai corectivul „omeniei”. Şi Sadoveanu e pentru „lumea realităţilor noastre naţionale” şi simte lene „pentru hibridul orăşenesc” (nu altceva decât „pătura superpusă”). Chiar prin explicaţiile lui C. Stere, Viaţa românească deschidea mult dezbătuta chestiune a specificului naţional. Căci dacă un scriitor se cade a se ocupa numai de realitatea înconjurătoare, care la noi e poporul de ţărani români, atunci literatura scoate de la sine la lumină notele tipice ale acestui popor.