Ilarie Voronca

Considerat imagist, Ilarie Voronca nu e şi el decât un extatic al voluptăţii şi un evocator de materii excitante pentru simţuri: păduri, saltele de paie, rufărie, gutui, blănuri, portocale, ceai, pâine, lapte, fructe putrede, alune, fasole verde, mazăre, cartofi, ringlote, banane, coacăze. Ulise este un poem descriptiv al vieţii diurne fără alt conţinut decât prezentarea cu gest voluptuos a lucrurilor şi elogierea lor: Te opreşti la vânzătoarea de legume îţi surâd ca şopârlele fasolele verzi constelaţia mazărei naufragiază vorbele boabele stau în păstaie ca şcolarii cuminţi în bănci ca lotci dovleceii îşi vâră botul înaintează amurgesc sfeclele ca tapiţerii pătrunjelul mărarul.

Chiar bulionul produce „incantaţii”: Iată, e curtea udă cu o aromă-n lemne, Octombrie, în clocot cazane de tomate Şi umbra în depozit de cherestea te-ndemne Să recunoşti în cântec aceste flăcări mate Să recunoşti cum fierbe în bulion un suflet, Atât de dulce chipul Mamei între tenebre Cu vocile scăzute în anotimp, în suflet şi în magiun fantoma trecutului răsfierbe.

Sintaxa singulară şi dificilă, fără început şi fine, îngrămădirea aproape monstruoasă de imagini-cifru pe un text sărac în idei au motivat clasarea poetului printre dadaişti şi „integralişti” (1903-1946).

Tot vitaliste sunt şi poeziile lui Radu Gyr, însă pletorice, vociferante. Toamnă oltenească e o replică mai haiducească la Aci sosi pe vremuri a lui Ion Pillat: O, de-aţi fi în Dolj cu mine şi-aţi uita cu toţi de târg!… E-nceputul lui octombrie, când dă aurul în pârg, când în cel dintâi ciorchine trup şi suflet îţi cuminici… Cum v-ar mai lătra în gară, Floarea.

— Ntr-una din duminici!… Mai întâi, din timp m-aş duce să pândesc de la canton şi s-adăst, zvâcnind, semnalul cantonierului Anton!… Şi când trenu-ar trece buzna şi aţi fi la geam, din piept mi-aş învârteji un chiot: „Ura, fraţilor, v-aştept”. Şi, despriponind pe Roibu. Închingându-l zdravăn şaua. Aş sări pe el şi-n goană aş scurta, prin câmpi, şoseaua…!

Originalitatea poeziilor lui D. Ciurezu stă în interpretarea haiducismului printr-un simţ de sine viguros şi optimist: De câte ori trec sara prin colnic Spre Golul-Drincii-n sus, la răgălii, Se vânzolesc în mine patimi vii Şi pe prăsea strâng pumnul meu voinic.

Chiotele şi gesturile vitejeşti din poezia populară, convenţionale acolo, sunt dezvoltate plastic, în sensul unei pure risipe a energiei: Dinspre Parângdin urmă luna un vânăt rângpe oblânc, cu trap prelungpe brâu RADU GYR.