CAP. I Despre religia Moldovenilor
Lenevirea celor mai nainte de noi, este singură pricina, de nu putem să spunem acum, ce fel de religie au avut locuitorii Moldovei mai nainte până a nu răsări soarele dreptății în părțile noastre, iară de vom voi să credem cum că Dacii cei vechi, s-au tras din Schiți, dupre cum zic împreună și toți istoricii cei ce ne sunt nouă cunoscuți; atuncea gândesc că și prepusul acesta, va fi adevărat, adecă cumcă și ei s-au închinat tot la aceiași idoli, de cari mărturisea hronicile Rusești că s-au închinat și Schiții, adecă la Perun, zeul tunetului; Volos, al dobitoacelor; Pohvist, al văzduhului; Lado al veseliei; Cupalo, al săcerișului, și la alți idoli ca aceștia, precum: Osliado, Corza, Dașuba, Striba, Semargle și Mocoza.
Și se vede că și Romanii, pe cari nici un popor nu i-au întrecut cu eresurile, nu numai că n-au părăsit slujba cea veche a idolilor, ci încă au mai înmulțit-o și cu de ai lor. Și aceasta va crede prea lesne fieștecarele, numai de își va aduce aminte pentru Romani, cumcă ei ori și când biruia vreo țară, jertfea atât la idolii neamului celui biruit, cât și la ai lor, ba încă și când au biruit ei Egipetul adecă pre Maica cea roditoare a idolilor, au și luat cu sine mulți idoli de acolo și aducându-i la Roma au jertfit împreună și acelora.
La aceasta se mai adaugă și această credință, care avea toți cei ce era plecați cu totul asupra slujbei idolești; încât nu numai fiecare țară, ci încă și fiecarele casnic avea idol de casă păzitor vieței sale și credea că poartă grije osebită pentru dânșii și cela ce nu se înpăca cu dânșii nici țara sa nu putea să și-o stăpânească cu norocire, nici în casa sa nu putea să trăească cu pace.
Însă în vremea în care a secat în Moldova eresul păgânesc și s-a primit legea creștinească, nu arată istoricii nici c-o mărturie luminată; ci se socotește cu părere, că întâi sub stăpânirea marelui Constantin s-au început în Dacia la vedere deprinderea religiei creștinești; pentru că în vremea lui Constantie fiul marelui Constantin, avea amândouă Daciile arhiereii săi, după cum adeverează Tipicul soborului de la Sardiea. Și se poate ca și în vremea de mai nainte să vor fi plecat mulți a urma steagului lui Hs.; prin învățăturile cele sângerate ale Mucenicilor.
Iară acum tot neamul se ține de biserica răsăritului și nu are cugete streine nici pentru o închietură a credinții și nu părăsește nimic din cele ce sunt poruncite de biserică și nu face nimica ce este oprit de dânsa.
Vre un eres sau vre un eretic nu s-a arătat nici odinioară în Moldova, cu cât mai puțin să se poată încuiba. Poate că este și din pricina aceasta pentru că poporul niciodată n-a primit teologie sholastică și meșteșugurile cele amăgitoare ale celor îmbolditori; ci a crezut că învățătura Evangheliei și a sfinților părinți și fără de școale este îndestul pentru mântuirea sufletelor.
Nici o religie nu este urâtă Moldovenilor ca acea papistășească, măcar de și țin de biserica apusului mulțime de locuitori Unguri cari au și episcop la Bacău. Ei zic, că toate celelalte religii eretice sunt cunoscute și prea lesne se înțelege depărtarea lor de la biserica cea pravoslavnică; însă papistașii ascund chipul lor cel de lup sub cojoc de oaie, căci ei uneori numesc pe pravoslavnici frați și uneori shismatici și achefalon, adecă fără de cap, pentru că nu cinstesc pe Papa ca pe un cap al bisericii; iară alteori îi numesc eretici și pentru aceia prostimea nu poate să deosebească binele de rău, ca să se poată păzi de veninul lor.
Deci iată că neînduplecarea Moldovenilor la nici un fel de erez, se vede c-a fost statornică, rămâind dea pururea sub biserica răsăritului, căci fiecarele ce știe istoria bisericei, prea bine va fi știind, că Ungaria și Ardealul unde au fost locuit patrioții noștri mai înainte de descălecarea lui Dragoș, niciodată n-au fost supuse scaunului Țarigrădesc și grecesc; ci totdeauna au fost sub scaunul Romei; drept aceia și locuitorii lor au fost fii ai bisericii apusului, până a nu răzbate într-însele eresurile lui Luter și ale lui Calvin; și fiindcă următorii lui Dragoș totdeauna și-au ținut religia care au fost avut-o ei mai înainte acolo, căci nicăieri nu se zice c-ar fi părăsit ei biserica apusului și s-ar fi lipit de biserica răsăritului; pentru aceia este vederat că tot aceiași învățătură a fost întru acea vreme și la biserica apusului pe care o are acum numai biserica răsăritului, pentru aceia se vede că în urma apusului au căzut din credința cea adevărată creștinească, însă nu răsăritul. Dar să lăsăm aceasta și să venim la pricina noastră.
Moldovenii țin mărturisirea credinței dupre cum au alcătuit-o sfinții părinți, la soborul de la Niceea și adăogirea papistășească o leapădă adecă: „Și de la fiul” și pentru purcederea sfântului Duh, cred asemenea, precum zice Hs., la evanghelia de la Ioan; și dupre cum nu primesc purcederea de la fiul, asemenea nu primesc nici adăogirea lui Palama, care zice: „Dela Tatăl singur”. Au șeapte taine și cina cea de taină o țin dupre așezarea sfinților părinți, a lui Vasile celui mare și a lui Ion Hrisostomului și o și săvârșesc cu pâine dospită și se împărtășesc sub amândouă formele a pâinii și a vinului.
Icoanele sfinților le cinstesc, însă nu cioplite ci numai zugrăvite, dar zic că numai lui Dumnezeu singur se cuvine slujbă și cred că drepții încă n-a[u] ajuns desăvârșit desfătarea raiului, ci o așteaptă până la ziua judecății împreună cu Pavel; și au întru sufletele lor nădejde fără de îndoiaiă, care le pricinuește lor bucurie nespusă, încât nu le lipsește nimic pentru vredniciile lor. Iară pentru purgatorium, nu cred, însă adeverează, că păcatele cele mici se pot erta și după moarte, prin rugăciunile bisericei și prin milostenii.
Sfânta scriptură o citesc în biserică dupre tălmăcirea celor 70 de dascăli; iar Vulgatele și toate alte tălmăciri le leapădă.
Osebit de Miercuri și de Vineri, postesc de două ori într-un an, la vremile orânduite și în postul mare și în postul prea curatei fecioarei, se înfrânează încă și de pește; și mai sunt unii carii din eres mare ce au, nici Lunea nu mănâncă carne și singuri ei își mai fac încă și alte posturi, precum la praznicul sfântului Atanasie, Grigorie și Dimitrie; și unele din femei măcar de nu se și îmbracă cu haine monahicești, se hotărăsc din bunăvoință ca să nu mănânce carne întru toată viața.
Osebit de acestea, prostimea și în Moldova ca și întru alte țări, care încă n-are știință pentru învățături, este foarte plecată asupra eresurilor și nu este încă desâvârșit spălată de tina sa cea veche; încât și la nunți, la îngropări și la alte în tâmplări știute de dânșii, cinstesc prin versuri și cântări, niște dumnezeiri necunoscute și duhluitoare de idoli. Deci, adecă: Lado și Mano, Dzina, Dragaica, Doina, Stahiea, Dracul din tău, Ursitele, Frumoasele, Simzienele, Joimarțele, Papaluga, Chiraleica, Colinda, Turca, Zburătorul, Miază-noapte, Striga, Tricoliciul, Legătura, Deslegătura, Farmecul, Descântecul, Vergelatul. Și altele de acestea.
