CAP. II Despre stăpânirea Bisericească

Povățuirea cea pre dinafară a Bisericii este numai a Domniei, care ia aminte cu sârguință și cu purtare de grijă, ca urmările și învățăturile bărbaților bisericești, să fie întocmai după așezământul credinței și ca nici unul dintre dânșii să nu se abată din drumul adevărului și să tăinuiască inimă de lup sub cojoc de oaie, nici păstorul să nu fie leneș pentru turma sa, sau să-i dee vreo sminteală prin pildă rea. Iară purtarea de grije cea din lăuntru pentru suflete, cum să le îndrepteze pre calea cea cerească, este încredințată Mitropolitului, care ca un păstor credincios și ca o slugă privighetor al Domnului, cercetează bisericele sale și le așează lor Arhierei carii de și nu are vreo înțelegere pentru știință, însă sunt plini de Duh sfânt; și nimic nu părăsește din cele ce socotește el că sunt de trebuință pentru pășiunea și pentru mântuirea oilor sale. Însă fiindcă după ce s-a înmulțit la număr locuitorii Moldovei, s-au prea îngreuiat lucrul acesta, încât un om singur nu era puternic ca să-l săvârșească, pentru aceea spre ușurința sa, s-au mai așezat în Moldova încă și alte trei scaune Arhierești, adecă: la Roman, la Rădăuți și al treilea la Huși, însă celui de la Rădăuți și celui de la Huși, numai cât li s-a dat nume de Episcopi, iar cel de la Roman este Episcop desăvârșit și i s-a dat voie ca să puie mitră pe cap, însă asupra tovarășilor săi celor doi, nu are el putere, ci numai protie înaintea lor.

Mitropolitul Moldovei a luat blagoslovenie sau întărire la hirotonia sa, de la Patriarhul de Țarigrad, de când s-a așezat în Moldova scaun Mitropolesc și până pe vremea soborului de la Florenția; iară atuncea la acest sobor, fiind Mitropolitul acel de atuncea al Moldovei, om prost și puțin învățat la Sfânta Scriptură, a iscălit și el toate așezământurile cele mincinoase și amăgitoare ale soborului, (împotriva solului ce l-a fost trimis cu dânsul Alexandru cel bun, Domnul Moldovei), numai ca să dobândească scaunul al șeaptelea ce i s-a fost făgăduit de către Papa, împreună și alte măriri; însă după ce s-a spart soborul nu a cutezat să se întoarcă iarăși înapoi în Moldova. Pentru aceea, Marco Arhiepiscopul de la Efes, a trimis Mitropolit în Moldova pe Arhidiaconul său, bulgar de neam, care a fost foarte vestit pentru cuvioșia și pentru credința cea bună și fiindcă și Patriarhul de Țarigrad s-a fost plecat în partea celor cu dușmănie, i-a poruncit lui ca să-și caute blagoslovenia sa totdeauna la Arhiepiscopul de la Ohrida și dintr-acea vreme, obișnuia Mitropoliții Moldovei să-și ceară blagoslovenia lor necontenit de la Ohrideanul până la începutul veacului trecut.

Iară apoi după ce a luat Domnia Vasile Albanitul și căutând el ca să puie iar la întemeiere lucrurile cele ce ajunsese la neorânduială, prin lenevirea Domnilor celor ce au fost mai înainte de dânsul și prin alte turburări din lăuntru; pentru aceea i-a scris lui o carte Partenie, care era pre atuncea Patriarh la Țarigrad într-acest chip: „Facem înștiințare Măriei tale, ca să știi, cum că biserica moldovenească totdeauna a fost supusă bisericii răsăritului la Maica cea adevărată și voitoare de bine tuturor creștinilor și Mitropoliții săi ca și toți ceilalți primea blagoslovenia lor de la scaunul cel de obște al Țarigradului și a fost sub această ascultare vreo câteva sute de ani, până pe vremea împărăției lui Ioan Paleologului, când s-a iscălit la soborul de la Florenția Mitrofan Patriarhul cel rău și a adus prin aceia prepus asupra scaunului celui de obște și cel mai dintâi al Țarigradului, la toți iubitorii de credința cea adevărată. Însă după turburările acestea, curățindu-se îndată din cale uneltele și urzitorii beteșugului celui rău și Biserica cea sfântă a lui Dumnezeu mireasa Mielului celui fără de prihană, s-a întemeiat iarăși în odihna sa cea mai dinainte și în cinstea sa cea veche, rădicându-se împreună și toate prilegiurile de vreun prepus rău.

Deci se vede a fi lucru necinstit și cu necuviință, ca Biserica moldovenească, care totdeauna a fost mădularea cea mai aleasă și mai de frunte a Bisericii cei mari, să-și caute blagoslovenia sa, la scaunul cel mai mic și nu la cel mai mare. Pentru aceia te rugăm pre Măriea ta, smerenia noastră, împreună cu tot sfințitul sobor, ca să bine voești a întrupa iarăși la alt scaun mai vrednic, mădularea această cinstită a Bisericii și să poruncești ca Mitropoliții Moldovlahiei (așa numesc grecii Moldova) să-și caute blagoslovenie ca și mai nainte la scaunul nostru cel de obște al Patriarhiei și cu adevărat va fi spre cinstea lui Dumnezeu și spre slavă maicii noastre a Bisericii și nouă ne va fi pricină de bucurie veșnică.”

Deci Domnul Vasilie, îndemnat fiind cu această scrisoare a Patriarhului și a soborului, a poruncit îndată, ca de acolea înainte, să nu-și mai caute Mitropolitul Moldovei blagoslovenie aiurea, fără numai la Patriarhul de Țarigrad.

Și mai pe urmă tot sub stăpânirea acestui Domn, adunându-se în Iași sobor din țară asupra Iconoclastrilor și alți eretici din vremea aceia, a întărit și această poruncă împreună cu învoiala și iscălitura tutulor Patriarhilor încă și cu a Ohridianului.

Mitropolitul Moldovei are cu totul osebită cinste la Biserica răsăritului, care alți Mitropoliți n-au și măcar că n-are nume de Patriarh, dar nu este supus nici la unii, căci măcar că-și caută întărire și blagoslovenie la Patriarhul de Țarigrad; însă acela nici îl poate scoate pre dânsul din scaun, nici poate să-l aleagă și nici este el îndatorit ca alți Mitropoliți, să aștepte psiful de la Biserica cea mare a Țarigradului, ci dacă dobândește întărire de la Domnie, săvârșesc punerea mâinei trei Arhierei din Moldova și trimit scrisoare cătră Patriarhul, cu înștiințare cumcă „s-a ales (N) prin chemarea Duhului Sfânt, iară nu din altă pricină omenească și este om învățat și cuvios și temător de Dumnezeu”.

Asemenea scrie și Domniea cătră Patriarhul, altă scrisoare osebită și-l roagă pre dânsul, ca și cu blagosloveniea sa, să întărească pre acel nou hirotonit. Iară Patriarhul nu poate cumva să nu priimească, ci trebue la toate să urmeze dupre cererea Domniei.

El este slobod și de dajdiea aceia ce se dă Patriarhului cu nume de ϰοινότητος ϰαὶ βοηθείας ⁵⁷ și nicio lege nu-l îndatorește pre dânsul ca să întrebe pre Patriarhul, ori și pentru care pricină ce este să se facă în Biserica Moldovei, căci el are putere asupra Bisericii sale asemene ca și Ohrideanul. Însă măcar că el este așa puternic în dregătoriea sa, nu poate nici să puie nici să scoată pe vreunul din Episcopii săi, căci numai Domniea are să cerceteze pentru purtările și pentru învățătura celor ce se fac Arhierei și pentru pricinile acele pentru care ar fi să-i scoată, avănd putere ca să-i și scoată, pentru că aceste toate le-au oprit Domnii asupra sa și Mitropoliților au lăsat numai punerea mâinilor, dupre așezământul Apostolicesc. Însă și Domniea măcar c-are stăpânire nemărginită asupra supușilor săi, fără de voia Mitropolitului nu poate nimic să schimbe, să adaoge sau să lepede. Dar și legea această oprește numai pre Domnii cei cuvioși, iară când este vreunul călcător de lege, nu poate să-l oprească nicio lege.

Mai este datoria Mitropolitului, când va hotărî Domniea pre cineva ca să-l pedepsească cu moarte atuncea să stea înaintea Divanului, sau să întărească judecata Domnească, sau să o îndrepteze, dupre hotărîrea legilor. Și Domnii încă primesc aceasta ca niște creștini și iubitori de dreptate.

Episcopii încă fără de zătihnire își săvârșesc datoriea chemării lor prin eparhiile lor, și așează preoți, pe carii aflăndu-i cu vreo greșală mare, îi și lipsesc pre dânșii de darul preoției, fără de nicio milostivire și nimine nu stă la această împotriva judecății lor, însă ca să puie ei sau să scoată pe vreun Egumen, sau vreun Arhimandrit, nu li s-a dat acest fel de putere; și aceștia stau numai sub Divanul domnesc și când fac vreo greșală mai mică, atuncea se pedepsește fieștecarele, cel mai mic de cătră cel mai mare, adică pre Diacon îl pedepsește Preotul său, pre Preot, Protopopul; pre Ieromonah sau pre Monah, îl pedepsește Egumenul sau Arhimandritul său; pre Protopop, pre Egumen și pre Arhimandrit, Episcopul; și pre Episcop, Mitropolitul; iară pre Mitropolit îl pedepsește Domniea. Însă Domniea se pedepsește numai singură de conștiința sa și de Dumnezeu, carele a pus pre Sultan ca să îndrepteze și să pedepsească uneori pre Domni.

Iar la greșalele cele mai mari, care sunt vrednice de a se pedepsi cu moartea, sau cu lipsirea darului hirotoniei, stau sub judecata Episcopilor săi, numai Preoții, Ieromonahii și Monahii; iară Egumenii, Arhimandriții și Episcopii, se pot pedepsi numai de către Domnie. Însă și datoria Episcopilor este, când vre unul dintre aceștia face oareșce împotriva canoanelor bisericești, sau altele, să înștiințeze cu scrisoare pre Mitropolit și atuncea el arată pricina la Domnie.

Mitropolitul are pe an de la fieștecarele preot din Eparhiea sa, câte două sute de aspri și o piele de vulpe, sau de jder, iară alta nu poate să mai ieie nimic. Și de la Episcopi încă n-are nicio dajdie, fără numai cele ce îi dăruesc ei lui de bună voia lor. Așijderea și Episcopii au asemenea venit de prin Eparhiile lor.