CAP. XII Despre Divanul de judecată al Domnilor și al boierilor

Anul deplin, osebitele zilele postului ce sunt oprite de biserică, se face judecată în Divan înaintea Domnului, pe toată săptămâna de trei sau patru ori. Divanul acesta, care cu cuvânt turcesc se înțelege sala cea de judecată, este totdeauna în mijlocul palatului Domnesc. Într-acesta este la peretele cel dinapoia scaunului Domnesc și deasupra lui chipul Domnului Iisus Hristos, carele se arată de față la judecată și dinaintea Sfântului Chip arde necontenit o făclie. În partea dea stânga, care și la Moldoveni se socotește partea cea mai cinstită, după obiceiul Turcesc, este șederea Mitropolitului și după dânsul sunt boierii cei ce sunt în slujbă, fiecarele după starea sa; iară dincolo dea dreapta la păretele Divanului, este șederea boierilor celor fără de slujbe. În mijloc deadreapta mai aproape de Domn, stă Spătarul cu Spata Domnească; și ceva mai depărtișor tot de această parte, sta Postelnicul cel mare c-un rând lung de postelnicei; iară ceilalți cari mai sunt de trebuință la Divan, aprozi și armași, stau drept dinaintea Domnului.

Și făcând Domnul puțină rugăciune către judecătorul Hristos, se așează în scaun și poruncindu-se fiecarele să tacă, aduc Aprozii înlăuntru după porunca păzitorilor de la perdea, pe doi trei dintru poporul cel jeluitor, care se află adunați la perdea. Și după isprăvirea jeluirii și după hotărîrea ce li se face, se slobozesc iarăși afară pe altă ușă a Divanului, dacă nu este să-i ducă la temniță.

După aceștiea urmează alții, până când nu este nimenea altul să mai jeluească, iară bătând ceasul de amiazi, se pune celorlalți jeluitori altă zi cu vadea, ca să vie la Divan.

Această judecată este atâta de înfricoșată și nefățarnică, încât însuși Logofătul cel mare pârându-l măcar un țăran și auzind că se pomenește numele său, îndată trebue să se scoale de la locul său și să stea dea stânga pârâșului său până când își isprăvește jalova sa.

Pricinile cele mai mari le hotărește însuși Domnul; iară cele mai mici le lasă asupra boierilor și aceștea le cercetează pe la casele lor și le hotăresc; și dacă se împacă cu judecata lor amândouă părțile, pârâșul împreună cu cel pârât, apoi asemenea se ține în seamă ca și când s-ar fi curmat în Divanul Domnesc. Iară când vreunul dintr-amândoi gândește că i s-a făcut strâmbătate; atuncea poate să mai cerce la Divanul Domnesc și acolo să cerceteze pricina de al doilea; și dovedindu-se vreun boier c-a făcut judecată fățarnică, luând mită, sau făcând părtinire, sau neavând măcar pricepere să judece, atuncea se pedepsește cumplit; iară de va cunoaște Domnul, că acelui carele a jeluit, i s-a fost făcut judecată dreaptă, apoi îl pedepsește pre acela cu bătae, pentru c-a defăimat judecata boierului și pentru că n-a ținut în seamă porunca stăpânească, îl globește Domniea cu ceeace socoate, plătind el îndoit și cheltueala celuilalt, pre care l-a tras el la judecată.

Când voește Domnul să asculte însuși jalovile și pricinile cele mari; atuncea chiamă înaintea sa în Divan pe pârâșul și pe cel pârât și dă voe la amândoi ca să spue toate ce au, pârâșul de pârât și cel pârât, pentru apărarea sa; și cercetându-se pricina, spune întâi Mitropolitul gândul său cu glas și după dânsul ceilalți boieri judecători, fieștecare precum socotește măcar de și știu că Domnul are alt gând; și hotărăsc pe cel pârât sau a fi slobod sau îl judecă a fi vinovat; iară boierii cei fără de slujbe nu cutează să zică nimica, nici să-și arate gândurile lor, fără numai atuncea când sunt întrebați de Domn. Și după ce s-au auzit gândurile tutulor, cunoscând pe unul a fi vinovat, întreabă Domnul pe Mitropolitul, de ce pedeapsă e acela vrednic după legile politicești și bisericești, iară Mitropolitul arată întâi hotărîrea legilor și după aceea, pune înainte mila Domnească, căreia nu poate judecata să-i pue hotar și făcând și boierii asemenea, pe urmă arată și Domnul gândul său și hotărește pe cel pârât ori a fi slobod, sau îl judecă la moarte, sau la altă pedeapsă. Și aceia carii sunt pârâți pentru vreo greșeală mare vrednică de chinuit, se dau pe mâna Armașului celui mare, ca să-i pue la prinsoare; iară aceia cari au fost aduși la judecată pentru vreo datorie, se dau pe mâna Vătafului de aprozi.

Chinurile și pedepsile sunt de multe feluri pe tâlhari îi spânzură; pe prădătorii de biserici îi ard; boierilor care omoară pe cineva le tae capetele; iară pe țăranii cari fac vreo ucidere de om, îi pun în țeapă, având moarte mai prelungită și mai cumplită; și acest fel de greșale, pre rare ori poate să aibă pedeapsa mai lină, de către stăpânitori, fără numai atuncea când se poate învoi ucigașul cu rudeniile celui ucis, împăcându-se de față înaintea Domnului, zicând, că ei îi iartă lui greșala și nu cer să se răsplătească sânge pentru sânge, sau moarte pentru moarte. Și dacă poate ucigașul să dobândească ertarea aceasta de la dânșii, atuncea poate el oareșce să se nădăjduească spre mila Domnească; însă pentru aceea tot nu poate el să fie bine încredințat că va rămânea cu viață; căci având Domnul știință pentru purtările lui cele mai dinainte, că nici c-un fel de pedeapsă nu l-a putut face să înceteze de la răutățile sale; sau fiind măcar și alte pricini, pentru care nu voește el să-i dăruească viața; atuncea le dă el răspuns după obicei, zicând: că măcar că jăluitorii și rudeniile celui ucis, pot să-i erte greșala lui, însă el nu poate suferi ca să trăească în țara sa ucigași de oameni și răpitori de odihnă, ca să umple cu puroile lor și mădulările cele sănătoase ale țărei; și cu acest cuvânt hotărește el pe unii ca aceea să-i pedepsească cu moarte, sau să-i trimită la ocne.

Când ascunde vreun boier banii Domnești, sau face vreo socoteală primejduitoare împotriva Domnului său, care de multe ori să și întâmplă, după cugetele cele nestatornice ale Moldovenilor; atuncea pe unii ca aceea poate Domnul să-i pe depsească cu moarte, fără de a se sfătui cu ceilalți boieri; iară dacă n-are frică că va avea pagubă din pricina prelungirii, sau n-are de a purta grijă, că vor pune acei sfătuiți în lucrare socoteala lor, văzând nevoea; atuncea el ca să-și arate dreptatea judecăței sale, și să înspăimânteze pe ceilalți; aduce pe acel vinovat înaintea Divanului și-l dovedește pe dânsul din scrisorile lui pe care le-au prins, (dacă are) sau cu alte temeiuri deale vicleșugului lui și îl pedepsește cu moarte sau cu altă pedeapsă și dacă este vinovat de moarte, nu poate să-l pedepsească cu altfel de moarte, fără numai cu tăerea capului; iară dacă este să-l pedepsească cu bătae, atuncea nimeni altul nu poate să-l bată, fără numai însuși Domnul cu mâna sa, adecă cu topuzul sau buzduganul care măcar că este bătaia cea mai cumplită, dară cinstea nu este vătămătoare, sau cu toege și cu bice, care este pedeapsa cea mai de ocară.

Alte pricini n-au zăbavă la Divan, ci o pricină ca aceea de judecată ia sfârșit într-o zi și mai ales în ziua cea dintâiu, sau dacă este prea încurcată, se hotărește în trei sau patru Divanuri; și când nu poate Domnul ca să vie în Divan, având împedecare de alte trebi, sau fiind bolnav ; atunci toți boierii se așează pe la locurile lor, șezând asemenea ca și când ar fi Domnul de față și judecă și hotărăsc pricinele jeluitorilor, trimițând înscris către Domn judecățile lor, împreună cu înștiințarea pentru toată curgerea pricinei.

Osebit de aceasta, mai este slobod fieștecăruia ca să dea jalova sa la Domn, când merge el la vreo biserică, sau când ese la preumblare și luându-le Spătarul al III-lea, le pune pe masa domnească, când se întorc la curte înapoi, după aceia merge Logofătul cel de taină și le citește înaintea Domnului și scrie d-asupra lor hotărârea domnească.

Iară jalovele cele mincinoase, sau care cuprind vreo cerere fără dreptate le rumpe; și după aceea le dă Spătarul acela iarăși în mâinile jeluitorilor, și povățuitorul aprozilor are purtare de grijă ca să se plinească hotărîrea domnească.

Niciodată nu s-a auzit povestind să se fi întors prin daruri judecata vreunui Domn, sau să se fi abătut de la dreptate făcând părtinire vreunei părți; măcar de este și știut că la boieri s-a întâmplat unele ca acestea câteodată; aceasta este orânduiala cu care ajung jalovele celor asupriți la judecătorii cei mai înalți ai Moldovei, adică la Domnii și cu care se judecă de către dânșii. Deci s-arătăm acum oarece și pentru judecățile cele mici; aceste sunt de două feluri, adecă judecăți de obște ale țării și judecăți deosebi ale unui ținut.

Toți sfetnicii domnești și boierii cei de divan din starea I-a îndată ce se află afară din Iași au putere în toată Moldavia să judece și să hotărască pricinele cele de judecată; însă Vornicii cei mari au amândoi mai multă putere în provinciile lor; căci de judecata lor, nu poate să se ferească nici unul carele este de sub stăpânirea lor; însă pe ceilalți boeri nu-i primesc atuncea ca să le fie judecători, ci calcă judecata lor și se întorc la divanul domnesc; dară și cu judecata Vornicului neîmpăcându-se o parte sau alta, are voie ca să dea jalovă la divanul domnesc și apoi acolea nu se mai cercetează pricina de al doilea, ci se caută numai să vază, de este judecata curmată drept după legea țărei, precum scrie în mărturia Vornicului care se dă după obiceiu la partea cea învingătoare; asemenea numai atuncia se cercetează și judecata altui boier, când nu se mulțumește vreo parte cu dânsa și dă jalovă la divan; iar când se află nedreaptă judecata vreunui boer, care se obișnuește să fie prea de multe ori, atuncea unul ca acela trebue să sufere pedepse grele; iar aflându-se la cercetare că s-a judecat drept și jeluitorul numai pentru gâlceavă a vătămat cu defăimare cinstea boierului, atunci acela se pedepsește cu bătae, plătind îndoit și cheltuiala aceluia cu care s-a judecat.

S-a mai îngăduit boerilor din starea I-a ca și în Iași să judece și să hotărască pricinile; însă dacă voesc amândouă părțile cele gâlcevitoare; pentru că nimeni nu poate să fie oprit de la divanul domnesc. Când a hotărât vreun boier în divanul domnesc o pricină de judecată care a fost dată în seama lui, atuncea trebue el judecata să împreună cu temeiurile hotărârei, să o dea la Logofătul cel mare, prin mâna unui Logofăt de divan, și văzând acesta că s-a făcut judecata după legea politicească și bisericească și după închipuirea pricinei, atuncia scrie cu mâna sa dedesubt: „S-a cercetat”. Și o dă Logofătului al III-lea, ca să o întărească cu pecetea divanului, făcând-o prin aceia neschimbătoare; iară dacă cunoaște el că boerul a făcut judecata nedreaptă, atuncea rumpe scrisoarea și îndreptează pe jeluitorul la divanul domnesc; însă afară din curte nu poate Logofătul cel mare, să cerceteze judecata altui boer, sau să o lepede.

Un boier de stare mai mică nici într-un chip nu poate să poticnească judecata unui boier mai mare, iară pentru că boerii cei mari, trebue să fie la curte mai necontenit neputând căuta pentru toate pricinile în toată țara; pentru aceia în fiecare oraș și târg, s-au orânduit osebiți judecători, ca să judece pe locuitori.

Aceștia în vreo câteva locuri se chiamă Pârcălabi, iar într-altele Vornici și Cămărași; Pârcălabii sunt câte doi, la Hotin, la Cernăuți, la Suceava, la Neamț și la Soroca; și pentru că cetățile acestea sunt cele mai alese, pentru aceia se și zic pe numele dregătoriei aceștia ale oblăduitorilor lor; și mai sunt câte doi și la Roman, la Botoșani (Tg. Doamnei), la Orchei, la Chișinău, la Lăpușna, la Fălcii, la Galați, la Tecuciu, la Tutova și la Putna; iar la celelalte târguri mai mici, precum este Bacăul, Tg. Frumos, Hârlăul și Covurluiul, au numai câte un Pârcălab; la Bârlad sunt doi vornici judecători, în locul Vornicului celui mare de țara de jos și asemenea sunt doi și la Dorohoi, în locul Vornicului de țara de sus; doi la C.-Lung și unul la Vasluiu; asupra ocnelor sunt osebit doi cămărași.

Aceștia toți, măcar că au putere să caute și să cerceteze toate pricinile, însă de a le hotărî, n-au voie, fără numai pe acele mai mici; iară pe cele mari, trebuie să le trimită către Vornicul cel mare al părței aceia, sau la divan. La această întâmplare, hotărăsc ei celor cu pricina o zi de vadea, întru care este să iasă amândoi înaintea Domniei; și aceasta se face într-acest chip, adică: Pârcălabul scrie o scrisoare întru care arată, că: „(N) și (N) având gâlceavă unul cu altul pentru această pricină, au dat jalovă și s-au apucat că se vor afla la divan în cutare zi”, asemenea scrisoare se dă de către dânșii la amândouă părțile; și când nu se arată vre-unul în divan la vadeaoa însemnată, apoi acela trebue să plătească gloabă; un țăran 25 galbeni, un mazil 100 și un boier 600; neputând să facă la aceasta nici o îndreptare, fără numai atuncea când poate să arăte c-a fost împedecat de vreo boală sau de vreo slujbă domnească, sau cu altă treabă. poruncită de cei mai mari.