CAP. XIII Despre veniturile cele vechi și cele deacum ale Moldovei

Cum că Moldova, după descălecarea lui Dragoș, a fost moșie moștenitoare, numai câte la un Domn singur, arată destul de luminat atât hronografiile noastre, cât și hrisoavele Domnilor celor vechi; căci locuitorii cei noi ai Moldaviei, n-au putut să-și aleagă moșiile anume și să le ia în stăpânire; ci după vitejia fiecăruia, le-a dat Domnii boierii, dăruindu-le și sate și moșii; și adevărul pricinii aceștia îl întăresc toate hrisoavele neamurilor celor vechi din Moldova, care le au pentru stăpânirea satelor și ale moșiilor lor; dintru care se vede că sunt numai danii, pentru care au să mulțămească dărniciei Domnilor.

Și pentru ca să se vază mai luminat, iată c-am adăogit a pune aicea și acest hrisov, pe care l-a dat Ștefan-Voevod cel mare, lui Teodor-Cantemir strămoșului nostru, care se cuprinde într-acest chip:

„Fiindcă Teodor Cantemir Pârcălabul de la Chilia și de la Smil, s-a arătat întru apărarea acestor cetăți ca o slugă credincioasă, și ca un ostaș viteaz al crucei lui Hs., împotriva năvălitorilor turcești și tătărăști; însă pe urmă cu voia lui D-zeu, pustiind și luând Turcii toate locurile acestea și el prin puterea lor fiind silit ca să-și părăsească moșiile părintești, care au fost dăruite moșului și strămoșului său, de Domnii care au fost mai înainte de noi, pentru slujbele lor cele credincioase; pentru aceia din mila și din dragostea creștinească dăruim mai sus numitului Teodor Cantemir, trei sate în ținutul Fălciilor cu toate ale lor, pădure, câmp, ape și pescării; și-l facem mai mare preste tot codrul Tigheciului și Căpitan mare preste călărimea de Tigheciu; (care era pe atuncea la opt mii de oameni precum arată istoricii)” .

Așijderea tot asemenea zic și hrisoavele care sunt date pe la alte familii.

Și pentru aceasta nici un neam boeresc nu este în Moldova, care să nu-și aibă numele său împrumutat după numele satului, pe care l-a făcut el întâiu, fiindu-i dăruit de domnie, precum s-a numit și Cantemir după aceia Siliștean, despre satul lui cel cu aseminea nume; Racovitză, de pe Racova; și Ureche depe Urechești.

Iară fiindcă în vremele aceste mai din urmă, s-a îmulțit prea tare numărul boerilor, în cât se părea că aceste danii vor împresura de tot venitul Domniei; pentru aceia Domnii au împărțit în osebită vistierie veniturile cele de trebuință pentru folosul obștei, care era mai înainte pentru cheltuelile Domnești, cât și pentru cheltuelile cele trebuincioase ale obștiei; și pentru cheltuiala curții lor, ș-au oprit toate orașele și târgurile din Moldova, împreună și 12 sate de pe aproape, încă și ocnele, vămile, și zeciuiala sau dajdiea oilor, a râmătorilor și a stupilor, de pe la țărani și de la mazili; pentru că boierii tot au rămas slobozi până acum de dările aceste. Iară celelalte venituri, pe toate le-au lăsat pentru trebuințele obștei și pentru boieri; și au așezat cu întărire, ca fiecare casă țărănească, care se zice fumărit, să dea la vreme de pace, pentru trebuința republicei, câte 80 de aspri; (adecă 1 leu), iară la vremea deschiderei vreunui războiu să dea o rublă adică 120 de aspri, și la nevoe mai mare câte un galben 200 de aspri; adică 2 lei și 20 de parale, iară mărimea sumei care se făcea dintre aceștia, poate cetitorul s-o cunoască dintru aceasta, căci era cu îndestulare pentru cheltuială la 40 de mii de ostași Moldoveni și 14 mii de streini Nemți, Cazaci, Sârbi, Bulgari, Albaniți și Greci. Iară veniturile domnești, era pe an preste 900 de mii de lei și cum că de la C. Lung se aducea câte 24 de mii de oi, zăciuială, știm din catasticele cele de socoteală ce se pot vedea.

Iară acuma, vai! întru atâta sărăcie și ticăloșie s-a acufundat Moldova, încât abia poate să iasă a șeasa parte din veniturile cele mai dinainte, adică: din vămi ese ca la 45 mii de lei, din ocne 15 mii, din orașe și din târguri pe unde sunt Pârcălabi 22 de mii și cinci sute, din zeciuele 15 mii; iară în anul cel dintâiu la inceputul stăpânirei, când dau și boerii zeciuială, se cuprinde ca la 30 de mii din zeciuiala stupilor și a râmătorilor, 37 de mii și cinci sute, de pe la curteni, sau boieri din starea cea mai mică, 22 de mii și cinci sute; care socotindu-se preste tot, se fac ceva mai mult decât 150 de mii de lei.

Aceste venituri pot Domnii după plăcerea lor să le cheltuiască pentru dânșii și pentru curtea lor.

Iară veniturile cele pentru obște, nu sunt așezate după putința locuitorilor, ci după măsura lăcomiei turcești; căci aceia ce cer ei, nu se poate a nu se primi; și Domnul nu este silit ca să dea și el din venitul său ajutor locuitorilor pentru ușurarea lor.

Purtarea de grije pentru venitul de obște, este asupra celor dintâiu șapte boieri de sfat; aceștia toți au voe ca să intre în vistierie, adică odaia întru care se face sfatul de obște și mai șade atuncea între dânșii și Visternicul cel mare; pentru că este asupra visteriei și are și cheile de la cămara vistieriei.

Când vine vreo poruncă de la curtea turcească sau când este de trebuință pentru alte pricini ale obștei, atuncea poruncește Domnul prin scrisoare, ca să se adune acolea acești șapte boieri și să facă sfat asupra pricinei aceștia; și adunându-se ei în vistierie se sfătuesc, și trimit înștiințare la Domni cu Visternicul cel mare, după cum au socotit că cere trebuința ca să se urmeze; și dacă este plăcut Domnului sfatul lor, poruncește ca până într-atâtea zile să se pue pricina în lucrare.

Atuncea se trimit prin ținuturi doi, trei sau și mai mulți, după cum cere trebuința și aceștia adună banii, sau zahereaua sau și alta care le este lor poruncit și le dau în seama Visternicului, luând de la dânsul scrisoare de primire.

Tot acestora șapte boieri de sfat, are Visternicul datorie, pe tot cvertul anului să le dea seama pentru primiri și pentru cheltueli.

La vremile liniștite, se găsesc la cămara Visteriei, câte 45 până și la 60 mii de lei; iară când se trimite Domn nouă de la Poartă sau acel vechiu când se înoește în Domniea sa, cu vreun ferman de înoire; atuncea trebue să se adune ca vreo 75 mii de lei; care se iau de pe la bieții locuitori, ori cu ce chip, numai ca să potolească nesățioasa lăcomie de bani a Turcilor.

Pentru aceia, trebue să privim înaintea ochilor apunerea cea mai din afară, înmulțindu-se în toate zilele lipsa și ticăloșia.