Capul I

Arată-să pre scurt viața lui Avrelie Avrelian, carile de moșiia sa au fost roman din Dachia

Așé Dachia noastră, carea altora de romani numai călcată și petrecută au fost, acmu să face maică și născătoare împăraților romani; căci Avrelian, precum și mai sus am pomenit, au fost născut în Dachia ce-i dzicea măluroasă. Și macar că părinții în istorii nu să pomenesc, însă aiavea iaste că de niam prost nu putea să fie, de vréme ce altora la offichiile hătmăniilor a întra nu să cădea fără numai celor din bună naștere ieșiți sau cu multe lucruri vitejești vestiți. Deci el la împărăție ca aceasta și cu mare slava lucrurilor oștenești au agiuns. Pe alemani și pe marcomani (carii mai denainte multe scricăciuni făcusă împărățiii) au biruit. De ciia la Roma întorcându-să, zidurile cetății atâta li-au lărgit cât 50 000 de pași încungiura. Apoi la Răzsărit trecând, pe Zenovia vie au prins și cu sine la triumf o au adus. Pe gotthi departe peste Dunăre i-au călcat și mai asupra tuturor nepriiatinilor împărățiii biruitoare arme au purtat. După acéstea a vitejiilor vrednicii fost-au și ce iaste mai de triabă și mai hiriș tuturor stăpânitorilor buni, adecă a dreptății 218 217: Leat 270 Leat 272 țiitoriu și a răutății tare pedepsitoriu. Poronca lui cătră oșténi întracéasta formă au fost: „De vei fi să fii cap pe oaste, și mai cu deadins de vei să fii viu, mâna slujitoriului contenéște; cine va puiul strein să nu apuce, oaia să nu atingă, strugurul să nu zmulgă, țarina să nu tragă, untdelemn, sare, lémne să nu ceaie, cu zaharaoa sa să fie îndestulat. Slujitoriul din prada și dobânda nepriiatinilor, iară nu din lacrămile țăranilor să trăiască. Leafa în bătrânéțe sabiii să-și poarte, iară nu în ospătării”, i proci. În scurt, între cei mai lăudați stăpâ[ni]tori fost-au numărat, fără numai căci spre vărsarea singelui au fost can mai mult dat. Aceasta din céle multe, pentru Avrelian Dacul [am] avut aicea a dzice, iară cât au trăit și cât au împărățit, înainte la locul său vom arăta.