Capul IV

Arată-să precum nici rămășița gotthilor carii au rămas supt stăpânirea [h]unnilor Dachia să fie stăpânit

Macar că precum am arătat, domnii gotthilor cu amândoaă famileile și cu multă mulțime de nărod au trecut în Thrachia și de acolo în Italia, unde piciorul de-ciia ș-au înfipt; însă, după socoteala a tuturor istoricilor, o rămășiță din familiia ostrogotthilor, supt suppunerea și stăpânirea hunilor să mai fie rămas aflăm, de vréme ce la același istoric Iornandis citim: „Întraceste, dzice, ostrgotthii, carii supt stăpânirea hunilor au rămas, cu ai săi deosăbiți domni, pe locurile lor céle dintăi lăcuind”. De aicea vor unii să apuce cap de funie și să aréte că acești ostrogotthi rămași să fie lăcuit pre locurile Dachiii, care istorie cât să fie de șchioapă în calea adevărului, precum din céle ce mai denainte am dzis, așé dintr-acestea caréle acmu sintem dzicători să va arăta. Întăi dară că hunii îndată ce au trecut Bosforul Chimeric (adecă Bogazul, carele acmu să cheamă Cherci și Taman), îndată au cădzut asupra ostrogotthilor (și altele precum în Capul trecut am arătat) și i-au supus, din care cuvinte aiavea iaste că domnul lor Fritighernis cu o samă cu carii au putut scăpa (carii nu puțini să fie fost din mulțime ce numără istoricii să cunoașté) și cu toate familiile lor fugind, împreună cu Athanaric au trecut la Thrachia, precum am dzis; iară carii n-au putut a scăpa aciia să fie rămas, 269 277: 278: Iornand, cap. 14. Procopie, supt stăpânirea hunnilor. Deci ostrogotthii, pentru căci apucase locurile pre țărmurile Mării Négre spre Răzsărit, pentru acéia și ostrogotthi s-au numit. Acésté țărmuri, din cuvintele istoricului alltele a fi nu să pot înțelége, fără unde acmu iaste Crâmul și câmpii spre apa Donului în sus; iară de la aceștia spre Apus, iarăși pre țărmurile mării apucase visegotthii; ce amândoaă acésté familii, precum pănă la Dachiia să nu fie agiuns, în céle trecute atâta am arătat, cât precum ni să pare nici un prepus să nu fie rămas. Și de vréme ce nici visegotthii, carii locurile mai despre Apus apucase, la Dachia n-au agiuns, cu cât mai vârtos n-au agiuns ostrogothii carii era mai spre Răzsărit și mai spre Crivăți întinși. Așijderea de vréme ce istoricul dzice: „Ostrogothi sub Hunnorum dominatu cum priuatis regibus, pristinas sedes obtinebant” (adică:) „Ostrogotthii, cei supt stăpânirea hunilor, cu deosăbiți domni ai săi, scaunele céle vechi își ținea”; iată că, fără altă trebuință de tâlcuire, fietecui cunoscut poate fi, că ostrogotthii acei rămași, țărmurile mării ținea, carile sint unde acmu iaste Crâmul, căci și hunnii când au vinit asupra lor îndată ce Bogazul Tamanului au trecut, îndată pe ostrogotthi au cădzut. Ce singure cuvintele istoricului să aducem: „Hunni, inquit rege Balamire traiecto Bosphoro Cimmerico, repente, in Ostrogothos impressionem faciunt, eosque sibi subjiciunt” – „Hunnii cu domnul lor Valamir, trecând Bosforul Chimeric, de năprasnă pre ostrogothhi au împresurat și au suppus.” Din care cuvinte, ce mai luminat poate fi decât că de năprasnă, adecă îndată i-au împresurat, pentru căci așéși în țermurile mării de ceasta parte, adecă unde iaste Crâmul au fost lăcuind. Aceștia dară (precum mai înainte, în cursul Hronicului, vom arăta) gotthii supt stăpânirea hunnilor au rămas aproape de 50 de ani, pănă la moartea Atilii; iară după moarté lui îndată au rădicat cap asupra hunnilor și cu domnul lor Verimudis sculându-se, au fugit în Gallia, unde acmu stăpânie visegotthii. Aceastași cu alalți scriitorii mărturisind și Iornandis, pre aceștia apoi Procopie Chesareanul îi numéște vandali, și anume le arată și locul unde 270 Carte De războiul vandalesc, Cap. 3 279: au ieșit, Carte 1, De războiul vandalilor, Cap. 3: „Vandalii, dzice, carii lăcuia pe lângă balta Meotis, cădzind pe dânșii foametea și sculându-să s-au oprit tocmai pe apa Renului, la ghermani, pre carii astădzi îi chemăm franchi, trăgând la soție cu sine pe alani”. Și așé, într-acesta chip fiind și povesté rămășiții ostrogotthilor decât soarele mai curat să véde, că nici ca suppușii altora stăpânitori Dachiii au putut fi, nici ca lăcuitorii Țărmurilor Mării Négre céle mai despre Răzsărit. Carele nu numai căci ceva amestec cu Dachia au, ce încă foarte depărtate sint, că cât loc iaste din Prut (care-i apă după hotărârea a tuturor celor mai vechi gheografi iaste hotarul Dachiii cel despre Răzsărit) pănă în Cherci și Taman pot ști toți carii spre acesté părți au îmblat. Acmu socotească fietecine că de vréme ce după socoteala lui Maienburg au fost țiind Dachia, carea încépe din apa Prutului și pănă în apa Tisei să întindea, iată c-au trebuit visegotthii de la dânșii mai spre Apus să să fie întins și așé ar fi fost cuprins sau toată țara ungurească sau o parte dintr-însa, carea de-ar fi fost așé adevărat, toată istoriia lui Iornand ar fi ieșit minciunoasă, de vréme ce el scrie precum „gotthii, ieșind de la țărmurile Mării Baltică, s-au dus în Schithia și s-au așédzat la Țărmurile Mării Négre”. Deci de la hotarul Dachiii spre Răzsărit, adecă de la apa Prutului, unde la Gălați în Dunăre dă, pănă la Marea Neagră, precum sint 500 de mile italienești toți corăbiiarii știu. Vadză acmu, de să poate ascunde sulița în sac și de să poate înțălege cumva precum ostrogotthii să fie cuprins și ținut Dachia. Iară hunii, după ce au suppus pe aceștia ostrgotthi și pre visegotthi, cu alalți ostrogotthi scăpați i-au gonit de pre locurile lor. Îndată au trecut în Pannonia pre carea au stăpânit-o ca la 50 de ani, pentru carea înainte la locul său să va dzice. Deci și hunii nicicum prin Dachia noastră oprindu-să (macar nu fără călcare și multă stropșitură să fie fost scăpat, putem înțălége) și prădzile și războaiele lor în părțile Apusului slobodzind, nu iaste pricină pentru care să nu putem cunoaște, că doară împărățiia romanilor să-și fie tras mâna și lăcuitorii din Dachia pentru carea acmu 271 Leat 382 280: Leat 386 iarăși la cursul istoriii întorcându-ne, fietecaré la locul și la anul său pomenindu-să, mai curat să vor arăta.