Capul XIX

Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Zenon pănă la Anastasie

În al doilé an acestui împărat, carele iaste anul Domnului Hristos 475, scrie Chedrin, precum serachinénii Asia și hunnii Thrachia au prădat și împărățiia tare au destrămat; Zenon împăratul desfătărilor dându-să și de grijea publicăi puțin îngrijindu-să. Așijderea la anul 479 Theodoric, domnul gotthilor, cu pradă în Greția, cevași n-au putut isprăvi, căci Sabinian hatmanul oștilor de la Iliria, ieșind înainté lui, l-au oprit și l-au împins înapoi. Leat 479 Theodoric Schithul, ficiorul lui Thriarie, cu gotthii întrând în Thrachia, au prădat-o, pănă au vinit și supt zidurile Țarigradului și ar fi luat și cetatea de n-ar fi simțind vicleșugul oamenilor săi, de care lucru, sculându-să de supt Țarigrad, s-au dus la Illiria, unde cădzind de pe cal și dând într-o suliță ce sta la un car înfiptă, s-au înțăbat într-însa și au murit. Aicea, cu acest Cap, sfârșitul Cărții aceștiia vrând să dăm, pentru dovada traiului romanilor în Dachia supt stăpânirea împărățiii romanilor, iară nu a altora au fost, dovada cea mai de 297 Leat 483 Marțelus 310: Leat 487 Leat 490 Marțelus, acoloși. Cassiodor și Iornand pre urmă vom aduce, la care socoteala noastră, ca la un fier de corabie, neclătit și nemutat legând, nu numai cât în vremile trecute Dachia supt stăpânirea romanilor să să fie ținut, să va cunoaște, ce încă pentru vremile viitoare (carile sint să dzicem înainte), mare lumină, de adeverință Hronicului nostru va aduce și precum canoanelor, carele cititoriului nostru întăi am dat, în toate potrivindu-să, iară socoteala potrivni[ci]lor împotrivindusă, să va arăta. Deci dară, leat 483, Evaric, domnul gotthilor, în Galia după ce domnisă 17 ani, au murit și au stătut în locul lui domn, ficior lui, Alaric. Iară Theodoric, carele era din familia Amalilor, alt „domn a gotthilor, plecându-se împăratului cu mare cinste l-au priimit Zenon, puindu-l mai mare pre învățătura oștilor și însămnându-l să fie și consul și cătră acesta l-au pus voievod pre oștile Dachiii măluroasă (carea precum să fie o parte de Țara Munteniască, mai denainte am arătat), și pe cél din Misia”, unde au stăpânit acea voievodzie pănă la anul 487. Într-acesta an scrie același istoric, precum „Theodoric Amali, săturându-să de binefacerea lui Zenon în Misia, s-au viclenit și hotarăle împărățiii au început a prăda; împotriva a căruia, macar că Zenon și arme gătasă, însă au scornit mai bine prietenéște și cu binișor să-l poarte; și așé l-au îndemnat mai bine să între în Italia, giuruindu-i precum îi va da și cărți și agiutoriu pentru ca să-l primască, întrând acolo”. Theodoric încă, după sfatul împăratului lăsindu-să și „vădzind că alalți gotthi din neamul lor acmu în Galia lin trăiia și audzind precum herulii, neam prost și întunecat, Italia, ca cum li-ar hi fost de moșie, vrea să o ție, îndată cu toții ai săi s-au gătat să margă la Italia”. Și așé, leat 490, ”Theodoric Amali (carele mai pre urmă s-au chemat Veroneanul), pe la mijlocul iernii, s-au sculat cu tot neamul gotthilor, cu muieri cu copii și cu toată povijie caselor și ieșind din Misia, au purces spre Italia. Odoațer, domnul herulilor, vrut-au să-i închidză calea la 298 311: Procopie, De gotthi, Cartea 1 munți, ce ceva a isprăvi n-au putut. Apoi la apa Sonțium ș-au dat războiu, unde Theodoric au fost biruitoriu; de ciia iarăși l-au biruit la Verona și așéși de tot au spart pe Odoațer. După izbândă îndată au luat și cetatea Verona; pentru aceiea de ciia s-au chemat Veroneanul. Odoațer pierdzind războiul și oamenii au fugit la Roma; ce romanii având cărți de la Zenon, pentru ca să priimască pe Theodoric să le fie craiu, n-au priimit să lasă pe Odoațer în cetate. El vădzind că și în Roma nu l-au priimit, a fugit la Ravenna, unde așijderea nepriimindu-l, cu sabiia ș-au făcut cale în cetate.” După acéia Odoațer, mai culegând oaste, iarăși au avut cu Theodoric războiu la apa Duca, ce și acolo bătut și gonit fiind, au fugit la Ravenna. Theodoric de ciia încungiurând Ravenna au bătut-o 3 ani nepărăsit. Odoațer, macar că de demult, noapté fugisă din cetate, vădzind că acmu n-are ce să mai face, au cădzut la rugămente și la pace, poftind pe Theodiric să priimască să fie amândoi soții și să împărțască de atocma în Italia, care Theodoric întăi au priimit, apoi, chemând pe Odoațer la veselie, l-au omorât și au rămas el de ciia singur stăpânitoriu. Iată, iubite cititoriule, de adeverință iubitoriule, cum de frumos și de curat arată și dovedesc istoricii că Zenon împăratul au făcut pe Theodoric voievod (au precum cuvântul scriitoriului iaste maghistru) oștilor din Dachia și din Misia, dară dacă nu era supt stăpânirea romanilor, ce căuta oastea romăniască în Dachia? Și ce ar fi pus pe Thedoric maghistru oștilor, în țară de alții ținută. Aicea să dzicem și noi cuvântul lui Costin logofătul că rău să prinde mano țigănéște. Iar de ar socoti că acea diregătorie, carea au avut Theodoric în Dachia și în Misia, supt acela nume, adecă să se cheame că Dachia au fost stăpânită de gotthi, și așé nu să prinde, și nu mano, ci așéși nici lado loc n-are, în limbă ca aceasta țigănească. Nu să prinde, dzic, că-i orânduit de altul a fi într-o diregătorie, nu iaste stăpânire slobodă precum lătinéște dzicem: „Dominium absolutum”, stăpânitoriu în voie lăsată; ce de la altul ținută și dependens. 299 312: Grigorie Tudroneanul, Cartea 2, Cap. 3 și 4 313: Theofan, în Hronicul Alexandrin. Zonora, Cartea 1 Iară noi pentru voia celor ce vor vrea să-și ție pizma cea dintăi neschimbată, macar că le dăruim și aceasta și să dzicem, că Theodoric întăi au fost voievod în Dachia de la Zenon împăratul orânduit, ce apoi viclenindu-să, au ținut-o în putére și slobod; ce și așé tot încă nu să prinde. Întăi că scriitorii dzic că Theodoric au ieșit cu tot neamul său din Misia, iară nu din Dachia de unde să cunoaște, că după ce s-au viclenit Theodoric, romanii din Dachia și slujitorii ei s-au tras de lângă dânsul; iară de ar dzice împotrivnicii că aceasta scriitorii nu pomenésc, vom lăsa și aceasta după voia lor. Ce așé această stăpânire a lui Theodoric, mai mult de trii ani n-au fost, căci el s-au arătat nepriiatin împărățiii, leat 478, iară din Misia cu totul s-au rădicat, leat 490. Deci stăpânire sau mai adevărat să dzicem tirănie, numai de trei ani, adevărată stăpânire nu să poate chema. Rămas-au dară romanii în Dachia noastră de la Traian Marele pănă la această vréme nemutați și prin toate răzscoalele câte s-au tâmplat neclătiți, precum din istorici am arătat ș-am dovedit. Ce pănă Capul acesta a sfârși, pentru ca tot prepusul de stăpânirea gotthilor să rădicăm, pănă mai pre urmă unde s-au așédzat să arătăm. Gotthii dară, după ce au biruit ș-au omorât pe Odoațer, Theodoric mai pre urmă au făcut pace cu burgundionii, ș-au cumpărat de la dânșii cămpii Lunguriii, iară pre rămășița herulilor, din Italia scoțindu-i, i-au aședzat pe supt munți, locurile lor gotthilor săi împărățind; și acolo au rămas de ciia toți ostrogotthii. Între acestea, Zenon împăratul, din băutură fără măsură l-au lovit cea nevoie și atâta l-au ținut de mult cât toți s-au gândit că au murit și îndată l-au și îngropat, puindu-i piatră mare deasupra; apoi, în mormânt iarăși la fire viindu-și, au î n cep u t a s triga, c e nime să-l scoață n-au vrut și mai vârtos împărăteasa Adriana să-l lasă să să înnădușeaacă au poroncit; căci fiind eretic pelaghian, în boala lui, altă n-au fost strigând, fără numai pe Pelaghie ereticul; alții dzic că pe patrichiu Pelaghie să fie strigând, pre carele fără nici o vină l-au fost omorât. 300 Leat 491 Murit-au Zenon împăratul, leat 491, în luna lui marte, după ce au împărățit ani 17, luni 3. În locul lui Zenon împărătesa Adriana și senatul au rădicat la împărăție pe Anastasie, ce i-au fost dzicând Silențearul, adică Trecătoriul, în luna lui mart, în șeptesprădzéce au stătut împărat. 301 314: 315: