Capul XI

Aceastași să dovedéște de la năpada [h]unnilor pănă la împărățiia lui Valentinian cel Tănăr

În cursul anilor 374, scrie Ammian, Carte 31, precum împărății, stând în socoteală cum vor putea ținea supt stăpânire pre îndărăptnic, nestătătoriu și vitiaz neamul gotthilor, iată hunii sau unnii, neam varvar și pănă atuncea în părțile acéstea necunoscut, din céle mai de-a fund a sarmatilor hotară, cu domnul lor Valamir sculându-să și locuri noaă de lăcașuri cerând, cu mulțime de năroade asupra gotthilor au cădzut, pre carii prencet, prencet din locurile lor au început a-i muta. Gotthii nici împotriva lor a să pune putând, nici într-alt mijloc a face putând, leat 376, cu domnul lor Fritighern și Athanaric, toți cu muieri și cu copii, părăsindu-și locurile, au vinit cu rugăminte la Valens, cerșind să-i priimască supt suppunerea și protecție împărățiii. Valens lucrul ce va să fie nu pré bine socotind, pre gotthi cu dragoste i-au priimit și, în Thrachia trecându-i, acolo i-au așédzat. Socotéște cum și Valens, socoteala a altora mai denainte de dânsul împărați urmând, în Dachia niam varvar să puie nicicum n-au vrut; că gotthilor cu multul mai plăcut ar fi fost în Dachia să să fie așédzat decât în Thrachia, Dachia fiind țară mai de câmp și împotrivită firii și vieții tătărești, iară Thrachia între munți închisă și mai toată muntoasă. Nici poate să dzică că doară atuncea alte neamuri de varvari să fie fost în Dachia și pentru acéia gotthii acolo să nu fie avut loc; căci aceasta istoricii nu pomenesc. Precum aceștiași gotthi, mai pre urmă hainindu-se, au prădat și în Dachia, precum mai gios să va videa. Așé gotthii în Thrachia trecând, hunii au rămas pre locurile lor, adecă peste Nistru spre Nipru. 256 Leat 377 261: Leat 378 Chedrinos, în Compendium Gotthii, după ce au întrat cu totul în Thrachia și aședzindu-se pre locurile ce le arătase, s-au poftit să-i priimască împăratul și în ceata slujitoriască și numai să nu-i lase să moară de foame, iară ei, ori în ce parte de nepriiatini s-ar tâmpla, cu toată credința vor sluji; care lucru plăcând lui Valens, li-au orânduit și hrană. Iară la anul 377 gotthii în Thrachia au început a flămândzi și vârtos a cére zaharaoa, ca cum ar fi datorie; ce și lăcomiia mai mult a lui Lupițin (care le era orânduit să-i hrăniască) pănă mai pre urmă i-au făcut să rădice cap, că ei în foamete și amărâmé flămângiunii fiind, el le dzicea să mănânce câni; și și pentru un câne cerea un rob plată. Valens, socotind să nu să înmulțască gâlceava, au trimis să le poroncească să iasă din Thrachia și să treacă Elespontul la Asia; gotthii și la aceasta priimind bucuroși, numai să li să dea bucate de 2 dzile; ce în loc de bucate vădzind c-au început a le îmbla béțe pe spate, întăi au început a să apăra, apoi și năvală a da. În scurt, și Udriiul încungiură, ce nici arme având de treabă, nici pănă atuncea a bate la cetate fiind deprinși, de cetate s-au lăsat și s-au slobozit a prăda Thrachia. Valens asupra lor îndată au trimis voievodzi cu oaste; ce cu mândrie și fără socoteală mărgând, fură biruiți; iară gotthii, cu armele ce dezbrăcase pre romani într-armându-se, încă mai tari să făcură. Valens, la anul 378, mai 30 (precum scrie Socrat și alții) viind la Țarigrad, nărodul au început a-l ocrărî și de tot proaste cuvinte a-i dzice, căci, fără nici o socoteală bună, au fost priimit pe oameni varvari și vrăjmași ca ciia în pămantul romănesc. De care cuvinte înfocându-se, Valens îndată au ieșit din Țarigrad și nici așteptând să agiungă și Grațian (carile acum cu oștile despre Apus aproape era), singur cu câtă oaste au avut cu sine au mărs asupra gotthilor; gotthii, din locuri suppuse, întăiași dată călărimea romanilor au împins și au împrăștiiat de pedestrime, așijderea la strâmtori închidzind-o, au răzsipit-o; unde mulți oameni de frunte, pe loc au pierit. Valens, de toți ai săi părăsit și cu sigeata rău rănit fiind, cu puținei au năzuit la o casă aproape. 257 262: 263: Gotthii în goană luându-l, macar că nu știia că iaste împăratul într-acea case, au încungiurat casa, cei dinlontru tare pre cât putea arătându-se, și gotthii, vădzind că amentrelea nu-i vor putea dobândi, au dat foc casii, unde Valens, ars, au pierit, după ce împărățisă ani 14, luni 4, dzile 9, și au trăit 50 de ani. După izbândă, gotthii fără nici o frică, întăi au încungiurat Udriiul: ce neputându-l răzbate, s-au dus supt Țarigrad; ce de la cetate împinși fiind, s-au întors înapoi și de acolo în toate părțile s-au slobodzit în pradă și rău au jecuit Thrachia, Misia, Dachia și Pannonia. Ieronim, în Hronic; Ammiian, Carte 31; Zosim, Carte 4; Socrat, Carte 4, Cap. 38; Sozomen, Carte 7, cap. 40; Rufin, Carte 2, Cap. 13; Orosie, Carte 7 , Cap. în trii; Theodric, Carte 4, cap. 36; Zonora, Carte 13, Cap. 16. Iată și aicea Dachia între țărâle de romani ținută și de gotthi, ca o țară romăniască prădată să dovedéște. Precum grea furtună au cădzut atuncea și pre Dachia noastră și pre alte țări de prenpregiur, curat arată Anton Bonfin, Decada 1, Carte 2; „scriu (dzice) unii precum Lupițin să fie înviat pre Fritighern, domnul gotthilor, la ospăț puind în inimă, ca și pe dânsul și pe soțiia lui cu vicleșug să-i omoară; și acmu pre cei ce mai înlontrul casii întrasă, începând a-i ucide, Fritighernus, audzind gâlceavă, îndată au sărit în pat în carile șidea și, îndemnând mulțimea, au omorât pre Maxim și pe soțiia lui (carii era orânduiți să-l omoare pe dânsul) și de ciia slobodzindu-se în pradă, Dachia măluroasă (iară nu toată), așijderea Misia și Thrachia (carile era provinții romănești) au adus supt supunirea sa, poroncitu-li-au să-i de bir și pre lăcuitori cu grea stăpâniré i-au purtat. Ce mult nu au fost Dachia măluroasă supt gotthi, căci, precum înainte vom arăta, stând Teodosie Marele la împărăție, toate țărâle carele apucase gotthii au răscum[pă]rat din mâna lor. Iară Grațian, vădzind că într-atâta primejdie ce vinisă împărățiia cu gotthii și socotind că singur în toate părțile să agiungă și să chivernisască nu va putea, au trimis la Theodosie (carile apoi s-au numit cel Mare) și, de la Ispanie aducându-l, l-au luat soție la împărăție, leat 379. 258 Theodosie acesta era ficior altui Theodosie, pre carile fără nici o vină Valens îl omorâse; de la toți, și cei creștini și cei păgâni istorici, în toate lăudat, atâta cât nici cei mai denainte, nici cei mai de pre urmă cu bunătatea, cu înțelepciunea, cu toate vredniciile și, ce iaste capul a toată lauda, cu creștinătatea, nu l-au întrecut. El pre mulți cu multul covârșind, nici în vitejie au fost mai gios decât într-alte hărnicii; însă războiu, fără mare trebuință, nici au rădicat, nici au făcut, fără cât numai puțin au fost prea lesne a să mâniia și așé pre lesne și curund a să întoarce. Caute cititoriul la Sfântul Amvrosie, în orația ce face la Pogrebaniia lui și acolo va afla cu ce să îndulci. Iară noi sfârșitul Cărții aceștiia punem. 259 264: Theodosie cel Bătrân 265: