Budalla

Budalla se mai numesc divane şi complet divane hoda, adică „nebuni pentru Hristos”, sau care se prefac că sînt nebuni şi ieşiţi din minte în faţa oamenilor (ºnqeοn). Ei provin, de obicei, din diferite tagme de oameni şi nu fac nici un fel de rugăciuni sau posturi, dar pentru aceasta nu sînt pedepsiţi de alţii, nici nu sînt batjocoriţi. Căci ei cred că rugăciunile obişnuite şi posturile acestor nebuni le îndeplinesc înaintea lui Dumnezeu îngerii care-i păzesc pe ei. Uneori umblă goi, alteori se arată la tîrg, la curte şi pe uliţi în haine scumpe şi de mătase, pentru că orice ar cere de la sultan, vizir sau alţi demnitari, îndată li se dă ; dar dacă cineva le-ar da ceva cînd ei nu cer, sau refuză să primească sau, dacă primesc, îndată le aruncă. Astfel, dacă iau haine foarte preţioase, le dau cui va cădea norocul.

Nici un rang omenesc nu poate fi socotit mai fericit decît al lor, mai ales la otomani ; căci acestora le sînt totdeauna deschise la curtea sultanului şi a altor demnitari şi cămările cele mai intime (dinlăuntru), în afară de locuinţele femeilor. Portarul sau gardianul nu le pot niciodată opri intrarea. Un singur lucru se ia seama ca nu cumva, din nebunie, să arunce în oameni cu pietre, sau să vateme în vreun fel pe cineva, căci de vor face acest lucru îndată sînt prinşi şi duşi la tîmarhan (adică la casa de vindecare) şi sînt ţinuţi acolo pînă cînd îşi vin în simţire şi cunoştinţă. Cînd aceşti nebuni zic vorbe smintite, fără legătură între ele, nepotrivite şi fără nici un şir care să arate vreun sens, muhammedanii obişnuiesc să consemneze acele expresii. Căci ei cred că aceia rostesc cele nebuneşte grăite pentru că a venit duhul lui Dumnezeu peste ei. Iar dacă pe urmă se va întîmpla ceva care să aibă vreo asemănare sau legătură cu zisele cuiva, îndată socotesc că acela a prezis cutare şi cutare lucru, de unde li se adaugă o mare cinste.

Eu însumi fiind în Constantinopol în zilele slăvitului vizir Ciorula Ali Paşa, cunoşteam un asemenea nebun numit Mehemmed effendi care avea obiceiul să ceară necontenit bani de la vizir şi luîndu-i îndată pleca în piaţă şi o parte o împărţea oamenilor, iar de cealaltă cumpăra ciubuce de lemn (cu care se fumează tutun) din cele mai ieftine şi mai groase. Iar după ce le cumpăra, îndată mergea la sultan (era pe atunci sultan Ahmed, cel ce domneşte şi acum) şi îi aducea în dar ciubucele acelea. După ce (nebunul) a făcut acest lucru de mai multe ori, a fost întrebat de sultan pentru ce îi aduce un astfel de dar, cunoscînd bine că el (sultanul) nu fumează tutun. Răspuns-a nebunul : „Aceste ciubuce le-am cumpărat cu banii pe care i-am cerut de la vizirul tău şi pentru că nu vrei să le foloseşti la fumatul tutunului, atunci pedepseşte-te cu ele pe tine sau pe vizirul tău. Iar dacă-ţi vine greu, porunceşte-mi şi vă voi bate eu pe amîndoi pînă cînd veţi îndrepta şi cîrmui mai bine şi mai cu sîrguinţă treburile împărăţiei, căci altfel vă pîndeşte pieirea pe unul sau pe celălalt”.

Auzind acestea, vizirul şi-a pus în gînd să-l şteargă dintre cei vii pe acel nebun Mehemmed effendi. Dar acesta venind a doua zi dimineaţă la grajdul vizirului, i-a spus ameninţător grăjdarului : „Ia caii aceştia de aici, căci mai înainte de a mă omorî vizirul, după cum a plănuit, va veni altul în locul lui, care va fi stăpîn şi peste tine şi peste caii aceştia. Iar el să se îngrijească de corabia cu care va să plutească, căci în calea pe care o are de făcut caii nu folosesc la nimic”. Auzind grăjdarul de la Budalla o asemenea prorocire a dat de ştire fără zăbavă vizirului. Vizirul, temîndu-se foarte de prorocia nebunului, a poruncit să-l cheme la el. Şi cînd s-a arătat acela, vizirul i-a spus : „Aud că vei cere bani ; vrei să-ţi dau atît încît să-ţi ajungă ?” Iar el a răspuns: „Dă pînă este vreme de dat şi ai putere”. Deci a poruncit vizirul Ali Paşa ca să-i pună dinainte o movilă de bani de argint, dar nebunul a poruncit cămăraşilor prezenţi să-i numere 150 de taleri, pe care numărîndu-i după dorinţa lui şi legîndu-i într-o pungă, i-au dat-o după porunca vizirului. Iar el, luînd banii fără să mulţumească vizirului, a ieşit din casă şi de la limanul cel dinlăuntru a plutit pînă în Pera la casa unui om foarte sărac (care avea o fată frumoasă şi îi venise vremea de măritat, dar din cauza sărăciei nimeni din cei apropiaţi nu dorea s-o ia de nevastă), a intrat şi a dat gazdei punga cu bani, aşa cum era legată şi pecetluită, zicînd : „Iată bani pe care-i vei putea da ca zestre, găsind astfel bărbat fiicei tale”. Vizirul trimisese o slugă credincioasă să-l urmărească şi să vadă ce va face cu banii aceia. Trimisul, aflînd de la omul căruia nebunul îi dăduse banii că a primit de la el toţi acei bani, a spus vizirului cum s-a petrecut întîmplarea. Iar vizirul, chemînd îndată pe omul acela, l-a întrebat dacă-l cunoştea de mai dinainte pe nebun. Şi cînd i-a răspuns că nu-l văzuse niciodată, vizirul iarăşi a întrebat pe om de ce stare este. Şi el a spus că e om foarte sărac şi că noaptea trecută, cînd se gîndea cu tristeţe ce-ar putea face ca să mărite fata care era deja în vîrstă, a văzut în vis pe acel om (de la care a primit banii), grăind către dînsul: „Mîine dimineaţă vizirul îţi va trimite zestre suficientă pentru modestia fiicei tale, iar tu roagă-te lui Dumnezeu ca la mazilirea lui sultanul să nu se arate prea aspru faţă de el”. A treia zi Ali Paşa a fost mazilit din demnitatea de vizir, fără să i se arate vreo mînie şi a fost trimis în exil, unde după multă vreme a fost sugrumat.

Multe cu adevărat sînt faptele minunate şi spusele acestui Budalla, dar ca să nu se pară că descriem cu un condei prea lipsit de patimă (părtinire) asemenea aiureli, punînd capăt acelora, să ne minunăm într-o tăcere adîncă de judecăţile ascunse şi de nepătruns ale lui Dumnezeu şi de lucrările care nu pot fi explicate sufletului omenesc.