Bektaşi

Această erezie a provenit de la acelaşi Bektaş despre care am spus în alt loc că a fost fondatorul dervişilor bektaşi şi alienicerilor, învăţătura lui n-are alt cusur decît că pe muhammedanii care se îndeletnicesc cu războiul şi slujesc drept pentru îndeplinirea lucrurilor dumnezeieşti, i-a liberat şi scutit de patru din condiţiile muhamedanismului, adică de rugăciunile obişnuite, de postul Ramazan, de călătoria la Mecca şi să dea milostenie a cincizecea parte din avere. Căci spune că acestor musulmani drepţi le sînt de ajuns pentru mîntuirea sufletului mărturisirea credinţei şi faptele cele bune pe care, dacă le vor păzi şi le vor face, celelalte condiţii nu le vor mai fi cîtuşi de puţin necesare. Li se mai atribuie şi altă calomnie dar, după cum se plîng ei, pe nedrept. Unul din secta aceea ascultînd pe predicator rostind mai multe nume ale lui Dumnezeu şi lămurindu-le mai pe larg ascultătorilor săi, a spus cu mare glas din mijlocul poporului că tîlcuirea lui este mincinoasă. A adăugat şi cauza, zicînd: „întrucît Dumnezeu este o fire de nepătruns, infinită şi indescriptibilă, nici un nume nu-i este propriu şi nici nu i se poate da unul potrivit, deoarece un nume propriu, sau descriptiv sau inteligibil, se poate da numai celor ce cad sub înţelegerea omenească, cărora li se poate face o anumită descriere, lucru ce nu se potriveşte firii dumnezeieşti. Iar dacă zicem despre Dumnezeu că este preaînalt, mare, atotputernic, milostiv şi altele, care se numesc atributele pozitive ale demnităţii lui Dumnezeu, nu explicăm fiinţa lui Dumnezeu mai bine decît prin negativele sau contrariile acestora, anume că Dumnezeu nu este preaînalt, nu este mare, nu este atotputernic, sau că Dumnezeu este cel mai prejos, cel mai mic, cel mai umil, cel mai nemilostiv şi altele, pentru că denumirile, atît cele pozitive cît şi cele negative, care s-au obişnuit a-i fi atribuite, nu folosesc la nimic şi nu ajută la cunoaşterea şi descrierea firii lui Dumnezeu”.