Işrakî

Işrakî înseamnă cel luminat, strălucit şi radios . Se vede că această erezie şi-a avut ca temelie credinţa creştină, dar mai cu seamă credinţa în Dumnezeu. Aceştia, deşi mărturisesc că există un singur Dumnezeu şi o singură dumnezeire, nu tăgăduiesc că în Dumnezeu se află şi un număr treimic, aşa că, de nu s-ar cuprinde acel număr treimic în unitate, nici unitatea n-ar fi perfectă în ipostaza sa. Despre fiinţa complexă şi ascunsă a acestei unităţi şi a numărului treimic în unitate se povestesc multe chiar în carteaMubammedie, în capitolul Despre creaţia lucrurilor premergătoare lumii, pe care, deşi le-am citit cîndva cu sîrguinţă, spun deschis că n-am putut nimic înţelege din ele, pentru că, deşi ei spun că unitatea aceea abstractă şi numărul acela treimic din unitatea abstractă sînt sîfat, adică persoane ale lui Dumnezeu, sau atribut şi de aceeaşi fire cu Dumnezeu (precum am arătat în capitolul Despre creaţie), mai afirmă şi că unitatea şi tripla strălucire în unitate (pentru că obişnuiesc să le nu­mească şi astfel) sînt zidite de Dumnezeu, făcute din nimic ca şi celelalte făpturi.

În schimb aceşti oameni au puţină grijă despre învăţarea Curanului, a textului şi tîlcuirii lui, punînd toată mîntuirea sufletului şi adevărata fericire, fie din veacul acesta, fie din cel viitor, numai în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în adorarea lui. Ei spun că la cunoaşterea lui Dumnezeu ajung prin virtuţi şi fapte bune, dar mai ales prin iubirea semenului şi a aproapelui, adică a fiecărui om. De aceea au obiceiul ca pe toate ale lor să le împartă cu mînă largă celor săraci şi se silesc din răsputeri să ajute pe orice bolnav şi pe cel ce suferă în vreun fel de ceva. A lor este acea renumită şi cu adevărat vrednică de toată lauda sentinţă pe care am citat-o şi în alt loc : „Se cuvine ca în om sa căutăm obiceiuri, iar nu religie”, pe care o explică astfel : Omul împodobit cu moravuri bune are şi o religie bună, religia cea bună nefiind altceva decît o anumită şi adevărată regulă a faptelor bune şi drepte, prin care se alcătuieşte şi se săvîrşeşte adevărata slujbă sau vocaţie a omului, şi despre ea trebuie să se dea răspuns la judecata lui Dumnezeu.