Ţiganii

Turcii şi împreună cu ei toţi ceilalţi muhammedani pun că poporul acesta al ţiganilor este de neam fara-onit şi afirmă de comun acord că acel imperiu întins al împăraţilor faraoniţi slăvit de Sfînta Scriptură a fost al ţiganilor ; şi mai spun că acelaşi neam (cînd l-au blestemat Moise şi toţi prorocii lui Dumnezeu) s-a risipit şi s-a împrăştiat în toată lumea fiind lipsit de cunoaşterea literelor, cărţilor şi oricărei legi dumnezeieşti şi omeneşti din îngăduinţa şi porunca lui Dumnezeu. Ţiganii care-l mărturisesc pe Muhammed se consideră a fi perfect pioşi prin acest singur titlu, dar în afară de aceasta nici nu caută care sînt poruncile sau condiţiile legii, ci le nesocotesc pe toate, fără a face sau a păzi nimic după lege ; rugăciuni la ei nu sînt de nici un fel, posturi tot aşa, despre Mecca nici nu vor să audă ; în loc de milostenia cincizecimii fac şase sute de feluri de furturi, vicleşuguri, farmece, descîntece şi vrăjitorii (care sînt toate oprite muhammedanilor).

Sultanul Suleiman, primul împărat otoman cu acest nume (numit şi Legiuitorul cînd a întocmit şi a întărit canoanele sale politice şi alte rînduieli potrivite pentru administrare) a vrut să aşeze o lege şi pentru acest neam al ţiganilor şi astfel a poruncit să se adune cei mai bătrîni ai ţiganilor, care mărturisesc fie creştinismul (pentru că foarte mulţi pribegesc sub numele lui Hristos, ţinîndu-se fie de biserica greacă, fie de cea armeană), fie muhammedanismul, şi l-a întrebat pe fiecare după familiile lor de care credinţă şi religie ar vrea să fie ? O parte au mărturisit pe Hristos, iar alta pe Muhammed. Atunci sultanul le-a fixat celor care l-au mărturisit pe Muhammed loc de petrecere în suburbia Constantino-polului (unde era în vechime preaslăvita biserică a Vla-hernei) , le-a pus imami şi hodji, ca să-i înveţe pe bătrîni şi pe copiii lor legea muhammedană şi alte rînduieli şi ceremonii musulmane, adică să umble des la templu, să-şi ascundă femeile, căsătoria nikkeah s-o facă după porunca legii şi altele. Dar au trecut şase luni şi mai bine de la acea încercare, iar imamii n-au văzut venind la templu pe nici un ţigan. Au auzit despre ei că au făcut nunţi, dar fără imam. De aceea au adus la cunoştinţa sultanului răul care se petrecea. Acesta, auzind aşa, a decretat că fiecare ţigan are libertatea de a mărturisi şi a păzi religia pe care o vrea, adăugind şi favoarea că cel ce se va mărturisi drept muhammedan va fi liber şi scutit de orice bir. Publicând şi acest manifest, a poruncit strîngătorilor de bir să arate numărul ţiganilor care, mărturisind că sînt creştini, au luatharadjul adică dovada de plată şi au plătit birul. Trecînd alte şase luni, strîngătorii de bir n-au aflat nici un ţigan care să se fi mărturisit creştin. Atunci Sultanul a poruncit ca ţiganul creştin să plătească haradj la fel cu ceilalţi creştini, iar muhammedanul să plătească dublu, decret ce are putere şi acum, căci toţi ţiganii care mărturisesc pe Muhammed (din care sînt un mare număr) plătesc birul îndoit ; astfel, dacă ţiganul creştin va plăti cinci taleri, ţiganul muhammedan e silit să plătească zece. Aşadar, precum le-a fost liber ţiganilor mai înainte să nu ţină nici o religie şi să nu împlinească nici o lege, astfel vedem şi noi la ţiganii noştri, care se află prin toate locurile, lucru ce nu mai are nevoie de altă mărturie.