Tevarih

Ştiinţa istoriografică şi cronologică, numită Urnii tevarih , este în mare cinste la turci. La ei s-au arătat foarte mulţi scriitori ai lucrurilor trecute dar aproape toţi (afară de patru sau cinci) sînt băsmuitori şi mincinoşi şi chiar dacă vreunul pare că urmează adevărul istoric, prin tropi hiperbolici şi vorbe metaforice face istoria aşa de greoaie şi încurcată, încît admiri mai degrabă iscusinţa artei retorice, decît adevărul lucrurilor povestite. Cu toate acestea există la palat un Tevarihci haşi (mai marele istoricilor) anume, care din porunca; sultanului scrie totdeauna adevărat şi fără nici o părtinire notiţele zilnice şi faptele petrecute în timpul sulta­nului ce ocupă tronul, unde fapta bună şi crima, victoriile şi căderile şi altele sînt la fel descrise. Dar acele-cărţi istorice nu poate nimeni dintre oameni nici să le-citească, nici măcar să le vadă. De aceea istoricii turci care povestesc drept au furat istoriile lor autentice şî adevărate de la creştinii noştri – nu fără să-şi rişte viaţa, în afară de Leunclavius şi Busbequius care au ciupit de ici şi de colea despre faptele turceşti, toate cele pe care le-am putut vedea au introdus cîte ceva în acele istorii otomane pline de minciună şi fabule, pierzînd, în zadar după socoteala mea, şi untdelemnul şi ostenelile.

De aceea acum cîţiva ani, cumpărînd cu bani grei cărţile istoricilor care povestesc drept istoria otomana de la primii întemeietori ai acelui imperiu pînă în timpurile noastre, ne-am apucat să le adunăm într-o singură carte, lucru care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a fost adus la îndeplinire în limba greacă şi latină , iar dacă maiestăţii imperiale, domnului celui preamilostiv, îi va plăcea, ne vom strădui s-o traducem şi pe aceea pe limba rusă simplă (cu adnotările ei foarte extinse). Dar ajungă acestea spuse pe scurt şi să ne grăbim la enumerarea treptelor superioare ale ştiinţelor şi ale învăţămîn-tului, potrivit felului în care sînt folosite şi cinstite la turci.

Share on Twitter Share on Facebook