Slujba

Ei au obiceiul în campanie şi chiar în toiul luptei sau la asediul cetăţii, să aducă apă tovarăşilor lor cu vasele, căci la un loc de nevoie şi fără de apă n-o pot refuza nici iudeului, aşa fiindu-le rînduit, să-i adaps deopotrivă pe toţi, fără a se uita la religie sau la demnitate. Dar mai mult se îndeletnicesc ei cu poetica şi cu instrumentul numit ciuhur , cu care cîntă dulce faptele bărbaţilor viteji din vechime, fără a neglija nici cîntecele de dragoste. Cînd umblă pe uliţele cetăţii recită necontenit versuri. Iar cînd se întîmplă de adapă pe cineva şi cel ce a băut îi dă un ban, mulţumesc ; iar de nu-i va da, fac aceeaşi mulţumire, adăugînd urarea : Afiet ola, adică „Să-ţi fie spre răcoreală” . Dintre aceştia sînt foarte mulţi tekkenişin, adică cei ce petrec într-o mănăstire (aceea în care şi-au luat de la început tagma), iar alţii sînt abdal, nelegaţi de nici o mănăstire , dar despre aceştia vezi mai jos.