Hîzrevi

Dervişii hîzrevi se cheamă cu alte nume dulduli. Ei spun că primul întemeietor al sectei lor este Hîzr, care se vede a fi Enoh din Sfînta Scriptură. Căci prefăcînd în poveste istoria sfîntă despre Ilie cel luat în căruţă şi cu caii de foc la cer, afirmă că Hîzr a fost mai întîi omorît şi apoi mutat într-o altă stare de viaţă, a fost luat la cer de către şapte sau, după cum spun alţii, de către cinci cai de foc (pe care cai Curanul îi numeşte duldul). Ei profesează nebunia pentru dragostea de Dumnezeu, sărăcia şi înfrînarea. De celelalte condiţii ale rnuhammedanismului se îngrijesc prea puţin.

Secta aceasta a rămas mult timp neînsemnată, şi anume pînă în zilele sultanului Orhan, fiul lui Otman, primul împărat otoman . Venind la el unul din aceşti dulduli sau hîzri, a obţinut foarte mare cinste şi respect. Cuprins de uimire şi entuziasm, acela a prezis că va veni vremea cînd unul dintre succesorii lui (ai lui Orhan) vor stăpîni ţările pe care le inunda Nilul, Eufratul şi Tigrul. Se povesteşte că Orhan auzind acestea a spus că este nevrednic să se numească slugă a unui astfel de om al lui Dumnezeu. Şi mai spun că acela era foarte iscusit în arta chimiei şi în prelucrarea aurului. Căci fiind foarte sărac, ipe cei ce veneau la el ca să accepte religia îndată îi îmbogăţea cu aur, neluînd de la nimeni nici un ban. Tekkea sa (care era la Brusa) a făcut-o atît de preţioasă şi a îmbogăţit-o cu atît de multe venituri, încît nici vistieria împăratului n-ar fi ajuns pentru un aşezămînt ca acesta care cumpără şi dăruieşte fără plată la ai săi.

În prezent nu se află în Europa nici o mănăstire a sectei acesteia, afară de cea din Brusa, unde şi mormîntul lui e venerat cu evlavie de turci şi de străini. Dar în Alep şi lîngă Babilon, ca şi în alte ţări asiatice şi africane, se spune că au multe chinovii.

Afară de sectele de dervişi pomenite se spune că mai sînt foarte multe (poreclite după numele întemeietorilor lor), în ţările egiptene, babiloniene şi în alte părţi asiatice. Dar cum numele acestora (ca saadi, omeri, beirami, kamberi şi altele) abia dacă sînt cunoscute în Europa, nu vom arăta nimic despre regulile şi rînduielile lor. Unii urmînd lui Saad, alţii lui Omer – unul dintre cei patru succesori ai lui Muhammed –, alţii lui Beiram sau Behram, sau lui Kamber, întemeietorii lor, şi păzind rînduielile acelora, ţin diferite tipicuri ale religiei lor. Dar cum toţi concordă într-un singur lucru, şi anume că mărturisesc deopotrivă înfrînarea şi sărăcia, însăşi regula cere ca, lăsînd acestea, să spunem ceva despre dervişii numiţi cu un nume general abdal, urian şi budalla.