Iedhemi

Aceştia sînt numiţi astfel după întemeietorul lor Ibrahim Iedhimi. Tatăl acestuia, căzînd prizonier, a fost dus în împărăţia Abisiniei, iar de acolo exilat la Cairo. Acolo, petrecînd mult timp pe lîngă împăratul Cairului Abdulmelek (căci a fost făcut slujitor la curtea lui), [Ibrahim] vedea uneori pe împărat citind în templu Curanul şi cu suspinuri dese rostind astfel de cuvinte: „O, Dumnezeule ! Tu mi-ai dăruit mie pricepere şi înţelepciune ca să cunosc şi să înţeleg că ai grijă de mine şi că sînt într-adevăr sub ocrotirea ta. De aceea împărăţia, comorile şi toată fericirea lumii acesteia le socotesc drept nimic, în afară de dragostea ta cea adevărată şi de supunere (slujire), le socotesc pe toate drept deşertăciune şi vrednice de rîs. De aceea pe toate le resping cu toată inima şi mintea, ca pe unele care aduc vătămare sufletului meu şi adevăratei fericiri şi sînt potrivnice celor ce ţin de viaţa cea veşnică. Mă unesc total cu această filosofic prin a cărei deprindere voi putea să-ţi plac ţie”. Şi cele spuse le-a făcut cu fapta. Căci părăsind împărăţia, s-a sălăşluit în pustiul Tebaidei împreună cu acest slujitor Ibrahim şi cu alţi cîţiva dintre sclavii săi care au vrut să-i urmeze în această filosofic, şi s-a dedat cu totul mortificării poftei trupeşti. Apoi, cînd împăratul a murit în pustie, cinstea de şeic a moştenit-oacest Ibrahim care, aprobînd şi întărind regulile şi canoanele sectei, a răspîndit-o şi a extins-o şi mai mult.

În prezent un astfel de ordin de dervişi nu se afla nicăieri în Imperiul turcesc, dar în Persia sînt foarte mulţi. Profesiunea lor supremă este să-ţi asupreşti trupul cu postul, să nu mănînci nimic afară de pîine de orz, să faci rugăciuni necontenit şi să ţii de mai multe ori cuvîntări de învăţătură spre povăţuirea poporului. Îmbrăcămintea pe care o poartă este dintr-o stofă proastă numită aba, scufiile le au asemenea altor dervişi. Locuiesc totdeauna în locuri pustii, ţinîndu-se departe de tovărăşia oamenilor. Se spune despre ei că îmblînzesc lei şi tigri şi petrec împreună cu ei în aceleaşi vizuini şi că au foarte des întrevederi cu Enoh şi se învrednicesc a auzi de la el taine dumnezeieşti şi lucruri minunate. Foarte multe netrebnicii şi basme asemănătoare circulă despre viaţa şi minunăţiile acestor dervişi. Dar fiindcă sînt molipsiţi de eresul persan , sînt socotiţi de către muhammedanii sunni drept făuritori de basme şi flecari.