Ilmi usema

Muharnmedanii socotesc că există 1001 nume dumnezeieşti, iar cîte din ele mi-am putut aduce aminte le-am enumerat în cartea Despre teologie, în capitolul Despre Dumnezeu ; de aceea aici ne propunem să arătăm ce înţelege superstiţiosul neam arab, persan şi turc sub numele de ştiinţă a numelor lui Dumnezeu. Mai întîi, deci, ştiinţa despre numele luiDumnezeu se numeşte ilmi usema şi este comună şi aidoma la toate naţiile care mărturisesc că Muhammed este prorocul lui Dumnezeu. Căci turcii, arabii şi persanii nu judecă diferit despre Dumnezeu şi despre atributele lui (deşi în unele ceremonii şi rînduieli ale legii se deosebesc foarte mult, după cum am arătat pe larg în capitolulDespre ereziile muhammedane). Dascălii acestei ştiinţe spun că ea este inexprimabilă, că este cu totul imposibil să fie predată şi învăţată de oameni, şi că poate fi cerută şi obţinută nu prin isteţimea şi priceperea lesnicioasă omenească, ci numai de la harul şi milostivirea lui Dumnezeu. De aceea dascălii aceia propun mai întîi discipolilor lor mortificarea şi uscarea trupului prin înfrî-nare de la orice mîncare şi băutură pînă acolo încît, fiind stinse toate puterile şi tăria trupului, să se pregătească pentru un fel de înţelegere cu o minte pătrunzătoare (urmînd, poate, axiomei : „Unde încetează simţul, acolo începe intelectul”). Cum se face această pregătire am spus în aceeaşi carte şi capitol, iar ce cred ei că va urma acestei pregătiri voi arăta îndată.

Ei cred şi mai ales afirmă ca lucru precis că, printr-o cunoaştere revărsată şi dată de darul lui Dumnezeu, mintea şi intelectul se instruiesc şi se luminează în aşa măsură, încît pot vedea cu ochiul cel înţelegător al sufletului cele depărtate ca fiind de faţă, iar ideile lucrurilor din veac necunoscute lui mai înainte aşa se prind şi se adună în vistieriile intelectului, încît pot fi văzute foarte limpede, în lumea aceasta, ca într-o oglindă vastă şi foarte curată, toate imaginile lucrurilor şi atomii, mişcările şi acţiunile lor. Din această ştiinţă trag ei cunoaşterea lucrurilor încă nefăcute, despre care afirmă că i se potriveşte şi-i este proprie numai lui Dumnezeu. Iar acesta spun că este cel mai înalt grad de cunoaştere a înţelepciunii şi de contemplaţie ; Adam, întemeiat pe aceasta înainte de cădere şi învăţat de Dumnezeu însuşi, a citit şi a înţeles toată cartea sau catalogul predestinării şi al providenţei lui Dumnezeu. De aceea ei zic: întrucît Dumnezeu prin învăţătura Curanului a descoperit deopotrivă cunoaşterea numelor sale tuturor musulmanilor, şi pe oamenii care au păcătuit întru Adam i-a adus la starea primă de nestricăciune (dar numai în ce priveşte puterile sufleteşti), fiecare musulman poate prin înstrăinarea sa de trup, prin puterile sufleteşti care lucrează simplu şi liber, să ajungă la cunoaşterea şi înţelegerea simplă şi neacoperită a lucrurilor. De unde, cînd se naşte în ei o bucurie inexprimabilă, dinspre cele lumeşti, trupeşti, şi care ţin de simţurile cele de din afară, nu pot dori să mai gîndească şi nici nu gîndesc, ca şi cum s-ar fi făcut o contopire şi o împreunare a omului cu Dumnezeu, sau cu voinţa lui cea dumnezeiască, înfăşurat de această legătură şi legat în mod indiscutabil, el ar avea atunci lucrurile din trecut şi pe cele actuale, prezente, supuse minţii sale într-un punct şi egale pentru înţelegere.

Din această cauză mai spun că cel care a aflat cîndva să facă aur, diamante şi alte lucruri preţioase pe care natura s-a obişnuit să le producă din adîncurile sale, n-a primit meşteşugul de a face astfel de lucruri decît prin ştiinţa despre numele dumnezeieşti. De aceea, cînd muhammedanii aud pe cei ce povestesc că şi la creştini au fost uneori oameni care printr-o invenţie chimică au făcut piatra filosofală, îndată spun că este o minciună şi fabulă, afirmînd că nu e cu putinţă ca omului necredincios să i se îngăduie de Dumnezeu cunoaşterea numelor sale şi că fără de ajutorul lui o asemenea taină nu poate fi nicicînd cunoscută şi primită. Sau spun că un atare om, sub numele de creştin, a fost de fapt muhammedan şi cunoscător al numelor lui Dumnezeu.

Tot aşa zic ei că prin această ştiinţă a numelor dumnezeieşti poate fi explicat sensul mistic şi nepătruns de mintea omenească al Curanului. Prin această ştiinţă băsmuiesc că Solomon a învăţat perfect înţelepciunea lui Dumnezeu şi cea omenească, cunoştea limbile şi dialectele tuturor oamenilor, ale animalelor, păsărilor şi insectelor, poruncea diavolilor, djinilor, demonilor, vînturilor, rîurilor, mărilor şi tuturor făpturilor cereşti, pămînteşti şi celor dedesubt. Prin această ştiinţă spun ei că omul muhammedan, circumscris la trup şi aşezat într-un loc oarecare, petrece cu sufletul şi cu mintea pretutindeni, cutreieră şi vede toate într-o singură clipire de timp şi, ca să le spun pe toate într-un cuvînt, ca în afară de nemurire un muhammedan se poate face şi poate fi pe pămînt dumnezeul cel mai desăvîrşit, mult mai cinstit şi mai înalt chiar decît îngerii. Dar am grăit de ajuns despre aceste desfrînate şi mincinoase cuvinte, să ne întoarcem acum cuvîntul spre alte nebunii ale lor.