Djeazulîk

Dacă trebuie să primească numele de ştiinţă şiretenia aşa de absurdă şi cu totul diavolească numită îndeobşte djeazulîk nu văd cu ce cuvînt latinesc sau grecesc s-ar fi cuvenit s-o chemăm ca să se potrivească la o mai bună definiţie a ei ; căci este cel mai nelegiuit fel de vrăjitorie şi o crimă a celor mai destrăbălaţi oameni, cum am spune necromancie (vrăjire cu trupurile de morţi) şi lecanomancie (vrăjire cu lighenele de spălat), o invocare înspăimîntătoare şi abia verosimilă a diavolului însuşi. Se spune că cele săvîrşite de cei ce se îndeletnicesc cu ele depăşesc modul şi rînduiala firească ; dar mai cu seamă că această şiretenie are multă putere în cazurile de dragoste necurată şi absurdă, în vînarea, împrietenirea şi împerecherea şi invers în stingerea dragostei curate dintre soţi, în arătarea şi săvîrşirea siluirii adusă cu minciună curăţiei şi pudoarei feciorelnice şi patului neîntinat. Am văzut chiar pe cei care au pătimit un astfel de lucru şi i-am auzit pe cei ce le spuneau şi le mărturiseau (deşi n-aş fi crezut niciodată că poate să se întîmple aşa ceva decît dacă consimte voinţa liberă, căreia însuşi Dumnezeu cel atotputernic nu voieşte să-i facă siluire şi cu atît mai mult nu poate săvîrşi aceasta diavolul sau un fermecător sau un descîntător asemenea lui). Dar ca să spunem adevărul, la turci nu se prea găsesc mulţi adepţi ai acestei nelegiuiri, în schimb la tătari sînt foarte numeroşi cei care prin cuvinte şi şop-tiri diavoleşti împiedică, leagă şi curmă în fel şi chip calea lupului ca să nu răpească oile fără păstor, hoţului ca să nu le fure cAli din herghelia lăsată fără pază, prizonierilor evadaţi ca să nu afle calea pe care să fugă.

Şi în această împărăţie, după cum aud, sînt unii foarte pricepuţi în această şiretenie, din minunăţiile cărora voi adăuga aici una şi alta, pe care le-am auzit de la un om vrednic de crezare. Nu cu mulţi ani mai înainte a fost un şleahtic cu numele Alexei, fiul lui Dmitrie Koltovski care, vrînd să se însoare şi să-şi petreacă veselia nunţii fără de grijă, a năimit un ţăran 6 făcînd cu el învoială, după obicei, să dezlege farmecele cu care îl ameninţau (pe mire) alţii ; căci cineva îl ameninţa ca de nu va lua de nevastă pe cutare femeie căreia îi dăduse mai înainte cuvântul, nu-şi va putea îndeplini treaba de bărbat şi se va lipsi cu totul de plăcerea firească. Deci, cu ajutorul vrăjitorului, mirele a avut sfîrşit bun al solemnităţii nunţii şi a scăpat fără nici o greutate de nevoia de care se temea. Dar ţăranul care cu vrăjile sale alungase vrăjile altora, nu numai că n-a primit de la şleahtic plata făgăduită după învoială şi a fost silit să iasă din curtea lui cu mîinile goale, dar în loc de plată a luat şi bătăi grele şi ast­fel, amestecînd lacrimile cu ameninţări, a plecat la ale sale. Iar mirele şi logodnica sa nici trei zile n-au pe­trecut întru desfătări, şi iată că nu numai lui, ci şi la toată slugărimea lui li s-a întîmplat un rău foarte greu de crezut. Mai întîi, a simţit el însuşi o durere foarte cumplită în testicule şi a fost cuprins de boala spasmelor vinelor, organele genitale i s-au umflat aşa de tare încît a devenit cu totul inapt şi impotent pentru actul împreunării trupeşti. Dar aceasta nu e de mirare ; mai de mirare este ceea ce urmează, anume că toate slu­gile care lucrau în curtea lui şi toţi rîndaşii, armăsarii, ogarii, cocoşii, gînsacii, răţoii şi toate vietăţile şi dobi­toacele casei lui care erau de parte bărbătească, au suferit la fel ca şi stăpînul lor. Şi aşa au rămas întru ne­norocirea lor pînă cînd au plătit de două ori preţul învoit cu ţăranul. Căci după plata aceea într-o clipă au căpătat toţi sănătatea de mai înainte şi lucrarea firească. Acelaşi sau alt ţăran, nu-mi mai amintesc, obosit de cale lungă şi trecînd peste iezitura unui heleşteu, a cîrmit-o spre moară şi a cerut de la morar să-i dea de băut cvas. Morarul însă, uitîndu-se la el cu o faţă aspră şi arătîndu-i cu o înjurătură heleşteul, i-a spus să bea de acolo cît vrea. Săteanul acela a răspuns : „Am vrut să beau apă pentru că mă chinuie o sete de nepotolit, dar de azi înainte moara ta nu se va mai alimenta cu apă din heleşteul acesta”. Şi s-au împlinit cele zise, căci cînd a plecat ţăranul de la moară pe drumul lui, după ce a băut apă, într-un ceas sau doua toată apa din heleşteul acela a dispărut şi, răbufnind prin nişte canale subterane, a izbucnit în alt loc. Acestea vi le înfăţişez precum mi-au fost spuse, iar crezarea să rămînă la cititor.