Tîlsîm

Tîlsîm sau ceea ce printr-un cuvînt corupt europenii noştri au obişnuit a numitalasman, afirmă că este produsul acelei vrăjitorii care rămîne neapărat şi veşnic, pînă ce se va dezlega şi desface de un altul iscusit în acea dibăcie. Aşadar, dacă cineva vrea să ascundă o comoară mare sub vreun semn, sau să apere împărăţia împăratului, şi altele ce se află în grea cumpănă, pentru ca nu cumva aflînd altul, acesta să fie învins sau depăşit, trebuie să se închidă şi să se lege prin tîlsîm

Despre această şiretenie am citit unele uimitoare şi abia verosimile la scriitorii greci vrednici de toată crezarea, precum despre stîlpul cel de aramă în chip de şarpe triplu de pe Hipodromul din Constantinopol, ridicat pe timpul lui Leon împăratul de un mag cu acelaşi nume, cu care i-a împiedecat să mai intre în cetate şi să facă stricăciuni oamenilor pe şerpii care mai înainte erau foarte mulţi şi vătămători oamenilor, aşa încît nimeni nu putea să se odihnească în casa lui fără primejdie. Iar după ce s-a construit stîlpul acela, afirmă cu tărie că toţi şerpii au fost izgoniţi din cetate şi alungaţi, în vremea sultanului Murad, al treilea împărat otoman cu acest nume, cînd s-au sfărîmat fălcile unui şarpe, iarăşi au început să apară în cetate şerpii, însă nu atît de mulţi, şi fără a vătăma pe cineva .

Dar socotesc că acestea pot fi luate drept fabule ; de aceea, din cunoscutul istoric voi aduce un argument de neînvins al acestei şiretenii (Chedrin, dacă ţin .bine minte, tomul II, nota 311) : O statuie de marmură cu chip de om a fost pusă deasupra porţilor cetăţii Constantinopol (care acum se numesc porţile de Adrianopol) şi pe baza ei (care se numeşte de obicei piedestal) s-a scris : „Nenorocire tribalilor”, în zilele lui Vasile Macedoneanul, împăratul grecesc, Simeon stă-pînul Bulgariei a adus Imperiul roman la o asemenea strîmtorare, încît nimeni nu putea să iasă fără primejdie dincolo de zidurile cetăţii, bulgarii distrugînd şi robind toate cele din jur. Deci Vasile, nemaiavînd nădejde în nimic, printr-o mare sumă de bir anual a silit poporul, care striga că Simeon şi neamul bulgăresc este neînvins, să cumpere pacea de la inamic. Cînd se afla împăratul într-o asemenea strîmtorare şi făcea sfat cu sfetnicii săi pentru o mai bună întocmire a lucrurilor, i s-a înfăţişat un oarecare priceput în această dibăcie, al cărui nume era Ioan, şi i-a spus împăratului că el poate într-o clipă să-l nimicească din viaţă pe Simeon cneazul Bulgariei, iar cînd va pieri el tot neamul bulgăresc îşi va supune împăratului grumazul său ; dar împăratul să-i îngăduie lui să facă ce va vrea el şi fără nici o pierdere pentru împărăţie şi vistierie, împăratul a socotit la început că omul acela este ieşit din minţi şi mincinos dar pe urmă (silindu-l nevoia), i-a îngăduit să facă ce va vrea. Acela, luînd zidari şi venind cu ei la statuia care era pusă deasupra Xerolofului (un deal în Constantinopol) privind spre apus, le-a poruncit să taie capul acelei statui. Pietrarii însă, fără porunca împăratului, au refuzat să facă acest lucru, căci era statuia aceea de o artă veche şi frumoasă. Cînd s-a dat împăratului de ştire despre aceasta a venit el însuşi la locul unde era statuia şi a întrebat pe magul acela ce rezultat se cuvine să aştepte de la tăierea capului unei statui atît de vechi şi de o artă aleasă. El a răspuns că în chiar clipa cînd va fi tăiat capul statuii, Simeon, cneazul Bulgariei, îşi va sfîrşi viaţa. Iar dacă nu se va întîmpla acest lucru, să i se taie lui însuşi capul, împăratul, deşi n-a dat cu desăvîrşire crezare acestui lucru, a îngăduit să i se taie capul statuiei. Cînd s-a făcut aceasta, după puţine zile i s-a vestit împăratului că Simeon cneazul în aceeaşi zi şi în acelaşi ceas şi-a sfîr-şit viaţa sa cuprins de o boală cumplită şi nesuferită a pîntecelui.

În suburbia Constantinopolului, pe ţărmul asiatic al Bosforului, aproape de satul zis Vallî, la poalele muntelui , se văd ruinele unei clădiri foarte vechi, iar în coasta muntelui aceluia o uşă foarte mică. Unii dintre sultani au încercat să trimită acolo bostangii ca să intre înăuntru, vrînd să cunoască ce este acolo. Dar bostangiii, silindu-se să intre acolo şi întinzînd mîinile să sfărîme zăvorul uşii, au murit toţi pe loc printr-o întîmplare necunoscută. Astfel, ceilalţi sultani au încetat să mai încerce acel lucru, zicînd că este sub semnul tîlsîm, sau că acolo e pusă şi păstrată o comoară sau altceva socotit de oameni foarte preţios. Noi însă, lă-sînd crezarea cititorului, ne întoarcem la cele ce ne stau înainte.