Ce cuprinde „Curanul”

Scrie în Curan că Muhammed fiind orfan, sărac, rătăcit, slujind idolilor, necunoscînd nici un fel de lege sau scriere afară de limba sa firească, adică araba, pe care o ştia bine, a primit de la Dumnezeu mila în dar ( degeaba), iar nu după merit, a fost îmbogăţit, a primit lucruri mari, taine dumnezeieşti şi a fost slăvit . El a fost rînduit dascăl al tuturor popoarelor, dar mai cu seamă al celui arab, care petrecea în idolatrie, ca ultim proroc sau apostol, dar trimis fără minuni învederate şi a propăşit mai mult cu arma decît cu minunile. Dumnezeu i-a descoperit lui credinţa lui Avraam, bărbatul preadrept, prin care era dator a mărturisi că adevărata cinstire şi închinare trebuie dată numai unuia Dumnezeu, Ziditor al tuturor, aratînd că Dumnezeu este unic, creatorul şi cîrmuitorul tuturor, dătătorul tuturor celor mai bune şi al celor rele (întrucît aşa sînt văzute de oameni), după zisa Hair u şeru mm Allah, adică „Binele şi răul sînt de la Dumnezeu”, atotputernicul, avînd putere peste viaţă şi peste moarte, înţelept, imaterial, necuprins, fără ,de sfîrşit şi cuprinzînd toate, fără de păcat, milostiv, dăruind iertare tuturor credincioşilor care cred în el şi în prorocul lui şi i se închină lui drept. Muhammed însuşi avea multe femei şi acelaşi lucru l-a legiuit să-l facă ai săi. Dumnezeu îi va învia pe toţi cei morţi din veac cu aceeaşi uşurinţă cu care i-a zidit. Judecata lui Dumnezeu cea de pe urmă şi obştească va veni înfricoşată şi dreaptă, cînd Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui, dînd celor buni bucuriile şi mîngîierile raiului, iar celor răi pedepsele gheenei. Dar în timp ce bucuriile raiului sînt nesfîrşite, pedepsele gheenei se află numai în voia lui Dumnezeu, adică, poate că îi va chinui veşnic pe cei păcătoşi, sau poate că odată îi va ierta.

Cartea Curanului este cuvîntul lui Dumnezeu, lege sfîntă şi mîntuitoare a sufletelor în fel şi chip. învăţătura cărţii aceleia nu poate fi nici născocită, nici imitată de isteţimea omenească sau îngerească, în cartea aceea au crezut mulţi dintre oameni, diavoli şi djini (ce este djin vezi în capitolul Despre îngeri) şi au fost mîntuiţi. Pe lîngă aceasta, credinţa Curanului e aşa de necesară, încît fără ea nu pot exista cei ce doresc să scape de focul cel veşnic şi să capete viaţa veşnică. Pe aceasta au respectat-o şi cu ea au fost de acord toţi prorocii şi bărbaţii cei drepţi din vechime, de aceea cartea nu contrazice pe nici un proroc, ci mai cu seamă adevereşte şi confirmă legile şi aşezămintele lor, iar mai mult decît toatePentateucul lui Moise, Psaltirea lui David şi Evanghelia dată lui Iisus Hristos, fiul Măriei, cărora le urmează şi le completează poruncile.

Mai arată pe lîngă acestea că Iisus Hristos este un foarte mare proroc al lui Dumnezeu, mai bun decît toţi oamenii, curat de orice viciu şi născut din Duhul lui Dumnezeu, cuvîntul şi sufletul lui Dumnezeu. El n-a fost răstignit, nici n-a murit, ci este luat de Dumnezeu la cer, iar la sfîrşitul lumii iarăşi va veni şi va muri şi va învia la învierea cea de obşte, şi altele. De asemenea hotărăşte (deşi se contrazice), că toţi oamenii care au crezut prorocilor ce au venit mai înainte şi poruncilor date lor de la Dumnezeu, pot fi mîntuiţi şi izbăviţi de focul iadului, fiecare prin religia sa. Pe urmă anunţă că Dumnezeu a trimis tuturor popoarelor pe propovăduitorii şi apostolii lor proprii, pentru ca în ziua cea de pe urmă a judecăţii să nu se poată dezvinovăţi cum că n-ar fi auzit şi n-ar fi înţeles voia dumnezeiască şi legile rînduite de el. Şi înşiră foarte mulţi proroci în care se cuvenea oamenilor să creadă, dar mai cu seamă pe Adam, Noe, Avraam, Ismail, Isaac, lacob, Moise, David, Solomon, Ilie, Ieremie, Isaia, Ioan, iar peste toţi pe preaalesul şi preafrumosul (afară de Muhammed) Iisus Hristos, ca pe cel creat de vîrsta lui Adam şi avînd chipul tuturor popoarelor (despre care vezi mai pe larg în capitolul Despre Iisus Hristos) .

Acesta este sumarul şi expunerea celor cuprinse în aproape tot Curanţii, pe cît le cred cei ce-i urmează şi aşa cum se înţeleg ele după primirea credinţei . Dar mai sînt şi altele, mai ales nenumărate necuviinţe, potrivnice şi în dezacord cu înţelepciunea lui Dumnezeu, cu mintea omenească sau cu rînduiala firească, pe care, dacă am fi vrut să le înşirăm în întregime, am fi depăşit puterea noastră de percepţie.