Steagul

Mai au, de asemenea, un steag în care se crede la ei cu toată tăria, pe care însuşi Muhammed l-a făcut mai întîi, spre semn ori al puterii sale de proroc, ori al domniei sale, numit Alem şi Sandjeaki şerif, adică „Steagul sau semnul sfînt” . Ni s-a întîmplat foarte des să-l vedem, căci în timp de război, cînd sultanul însuşi merge în campanie sau cînd vizirul suprem este trimis cu depline puteri, lor li se predă. Acel steag este făcut din mătase de culoare verde şi pe el, se spune, este scrisă mărturisirea credinţei muhammedane. Din cauza vechimii nu-l desfăşoară niciodată, ci Nakib efendi (vezi despre el în capitolul Despre clerici) îl poartă înfăşurat.

Portdrapelul aceluia n-are lance de fier, ci în loc de lance alem, alcătuit din argint curat în această formă, pe care este aşezată Semiluna, dar se vede că lucrul acesta nu datează prea de mult. Cînd sultanul sau supremul vizir trebuie să pornească împotriva duşmanului, el iese din cetate cu mare pompă (cum se alcătuieşte pompa aceea vezi la locul cuvenit). Chiar înaintea sultanului merge o cămilă pe care se află o raclă de aur, făcută cu o artă prea aleasă, lungă de un cot, jumătate în lăţime cît lungimea, în acea raclă se păstrează cartea Curanulm (despre Curan se socoteşte că este acela pe care l-a scris Ebubekir, succesorul lui Muhammed, iar Curanul cel ceresc, după cum spun ei, nu se mai găseşte), după aceea haina despre care am vorbit şi acest steag. E drept că se lăuda Ioan al III-lea Sobieski, craiul Poloniei, că ar fi luat de la turci, sab Viena, acest drapel al lui Muhammed, însă nu-i adevărat, căci Kara Mustafa Paşa, vizirul cel mare de atunci şi cea mai înaltă căpetenie peste oştire, de îndată ce a văzut că acţiunea sa se apropie de un deznodămînt nefericit, lăsînd celelalte comori, a luat cu el însuşi în păstrare acest steag şi nu l-a dat altcuiva pînă ce n-a ajuns la Strigoniu. Iar polonezii, luînd numai steagul vizirului (care de obicei era asemănător steagului lui Muhammed), şi-au închipuit, cred, că este chiar steagul prorocului .