Persoana lui Muhammed

Muhammed era de statură mijlocie, potrivită, nici foarte alb, nici prea negricios, părul avîndu-l nici creţ, nici lung ; ochii lui erau negri, migdalaţi, luminoşi şi întotdeauna umezi. Praf n-a căzut niciodată pe faţa lui, care strălucea ca soarele ; şi strălucirea feţei ajungea pînă la ceafă, pentru ca să fie tot luminat. Dormind, niciodată nu închidea ochii, totdeauna îi ungea cu antimoniu. Capul îl avea rotund, partea de sus a frunţii bine conformată şi netedă, genele lungi, sprîncenele arcuite ascuţit, barba neagră şi deasă, grumazul prelung şi alb, degetele lungi ca nişte trestii, palmele late şi deschise, pieptul drept şi la fel cu pîntecele, dar nu proeminente ; pe piept avea numai un singur fir de păr, care se desfăcea în alte patruzeci foarte subţiri, şi toate aşa de luminoase, că păreau a fi făcute din mărgăritar. Pe şezut (partea pe care şedem) avea întipărită o pecete, sau semnul prorocirei, iar pecetea era ca o floare de trandafir de mărimea unui ou. Nu era gras, nici gros, umbla apăsat şi repede, vorbea foarte distins şi dulce, aşa încît cine l-ar fi auzit o dată să nu poată, sau să nu dorească a se despărţi de el. Haina o avea din aba, ţesută din păr negru ; capul îl acoperea cu un turban tot negru, între ochii lui strălucea o uimitoare lumina, într-un cuvînt, întrecea cu frumuseţea pe acel Iosif care era mai frumos decît toţi oamenii.