Urmaşii de familie

Din urmaşii de familie ai lui Muhammed se află acum la arabi în conducerea bisericească şapte curţi, pe turceşte odjeak , care se trag din Fatma, fiica lui Muhammed, lucru pe care-l confirmă cu mărturii sigure, iar celebritatea lor cu cele mai vechi hodjet, adică diplome. Din aceste şapte familii sînt teicii, adică „preferaţii”, sau episcopii din Mecca şi Medina, dintre care mai mare este şeicul de Mecca, căruia i se supune cel din Medina şi toţi ceilalţi şeici ai popoarelor arabe şi indiene . Cînd şeicul de la Mecca preia succesiunea în şeicat după tată sau frate, toţi domnitorii posesiunii muhammedane îi trimit lui tehnie, adică solie de felicitare, adăugind mari daruri. Ce anume trimit alţi domnitori nu putem spune, dar am văzut cîndva trimiţîndu-se de către împăratul turcesc pe unul din capidjibaşi ca ministru al soliei. Şi i se înfăţişează astfel de daruri : o sabie împodobită cu pietre preţioase, o haină scumpă numită hilat şi cel puţin 40 000 de galbeni – însă acei bani s-au obişnuit să i-i dea în chip de milostenie, deşi el îi foloseşte pentru nevoile sale. Scriindu-i, sultanul i se adresează cu titlul : „Şeicu-lui Meccăi, judecătorul lumii şi măsurătorul dreptăţii, părintele cel preacinstit al căii celei drepte” şi altele. Iar el nu-i acordă sultanului nici un fel de titlu, afară de : „Locţiitorul nostru, împăratul aliotman”. Aşa are obiceiul de a-i numi în titluri şi pe împăratul Indiei, pe domnul Persiei şi pe toţi ceilalţi potentaţi suverani ai sectei muhammedane, afară de domnitorul Arabici celei bogate, pe care-l numeşte „preot preaînalt”.

Am văzut pe unul din şeicii acestei familii venind în anul 1700 la sultanul Mustafa şi, deşi era încă tînăr, a fost aşezat mai sus chiar decît muftiul şi marele vizir, petrecea cu sultanul în fel de fel de conversaţii (amabilităţi), ba însăşi sultana ieşea adesea întru întîmpina-rea lui (cinste pe care nu vor s-o facă nimănui dintre oameni). Sultanul îl numeaşeib efendi, adică „domnule şeic”, iar el pe sultan padişah, adică „împărate”, şi vechili şereati Muhammedi, adică „locţiitorule al dreptăţii sau al judecăţii lui Muhammed .

Cînd moare şeicul Meccăi sau e detronat printr-o răscoală a poporului, rar se întîmplă să-i urmeze altul fără război civil şi lupte interne. Pentru că ei nu se aleg ca urmaşi după vreun testament părintesc (lege) sau din consideraţii de vîrstă, ci după votul poporului şi după putere. Preluînd tronul Meccăi, e cinstit şi adorat cu o evlavie nespusă de toţi suveranii pe care i-am spus. în afară de aceste şapte familii, se mai află o familie prolifică, foarte răspîndită şi pînă acum, tot din acea fiică a lui Muhammed, pe care ei îi numesc emiri sau prinţi.