Gusl

Fiindcă se cuvine ca totdeauna gusl şi abdest să preceadă rugăciunile, socotim că e necesar ca mai întîi să arătăm ce este gusl şi ce este abdest.

Gusl în limba arabă înseamnă spălarea întregului trup, ca în baie sau în rîu. De va fi spălarea în rîu, se cuvine ca apa să fie de o asemenea adîncime încît, dacă omul se va lăsa în jos, suprafaţa apei să-i acopere capul. Iar dacă apa nu va fi atît de adîncă, e mai bine să se spele în baie decît într-un pîrîu atît de mic, sau luînd apă cu un vas să-şi toarne deasupra capului (după cum este obiceiul şi la băi).

Dacă bărbatul s-a împreunat cu nevasta lui sau a petrecut pe un pat oprit, dacă a avut scurgere prin somn, sau suferă de boala numită gonoree, sau de va avea amestecare cu nevasta sa înainte de rugăciune, adică înainte de a începe să facă rugăciunile de dimineaţă, sau după rugăciunea de dimineaţă şi înainte de rugăciunile de la amiază, sau se va întina în vreun alt fel, i se porunceşte ca mai întîi să meargă la baie, unde la început să-şi spele bine tot trupul, apoi să-şi toarne deasupra capului peste el 12 tasuri (vasul cu care se ia apa la baie şi se toarnă pe cap, pe ruseşte tot taz). După ce a săvîrşit aceasta, i se cuvine să îmbrace cămaşă curată (de îmbrăcămintea cea de deasupra nu are nici o grijă) şi astfel, suspinînd şi regretînd din toată inima păcatul făcut, să spună cuvintele pocăinţei : Tevbe ia rebbim, tehafar ullah, adică „Mă căiesc, o Dumnezeule, îndepărtează, o Dumnezeule”, aşadar „îndepărtează acest păcat de la mine”. Curăţindu-se astfel cu trupul (căci despre suflet zic că nu se poate curaţi decît în Araf) se poate apropia de săvîrşirea rugăciunilor. este un cuvînt persan, dar e mult întrebuinţat de aproape toţi muhammedanii şi este compus din ab (apă) şi dest (mînă), cum s-ar zice „apă pentru spălarea mîinilor”; mie mi se pare însă că este furat din vorba Evangheliei greceşti b¡ptisiV sau b¡ptisma (botez), dar nu vreau să întirzii asupra acestora . Ce se înţelege prin acest cuvînt, să vedem din lucrul însuşi.

Abdest şi gusl trebuie să preceadă rugăciunea, dar se întîmplă să fie făcut şi cînd omul nu s-a întinat nici în somn, nici prin împreunare cu femeia, numai pentru că şi-a golit pîntecele sau a eliminat gaze din pîntece sau s-a atins de ceva necurat şi scîrbos. Iar de va face cineva de cinci ori pe zi abdest, deşi nu i se va întîmplă nimic necurat dintre acestea, i se va socoti drept o mare pietate, o mare evlavie.

Abdest se face aşa : sculîndu-se din somn dimineaţa bărbatul şi femeia, înainte de răsăritul soarelui, cînd se revarsă zorile, îşi golesc mai întîi pîntecele ; după aceea, cu mîna stîngă (nu cu dreapta) îşi spală dosul cu apă destulă ca să nu rămîie acolo nici o murdărie. Ieşind apoi pe o piatră curată făcută în acest scop în palatele persoanelor înalte şi în djeamiile şi mezcidele publice, sau în cîmp, dacă va fi iarbă, îşi spală mai întîi mîinile pînă la cot în tas sau într-un vas de aramă (pe care îl numesc leghen) atît de larg, încît atunci cînd se spală picăturile ce se scurg să cadă jos (în afară) . Iar după ce şi-au spălat mîinile de trei ori, trag apă cu nările din mîna dreaptă (din mîna stîngă nu se cuvine, doar de va avea mîna dreaptă uscată) şi îşi scot de trei ori mucozităţile. După aceea, sorbind cu gura apă din aceeaşi mînă, cu degetul arătător îşi spală partea stîngă a gurii, iar cu cel mare partea dreaptă (căci este lucru necuviincios să-şi spele gura, sau mîncarea, sau să ia altceva ce se bagă în gură cu mîna stîngă). După spălarea gurii, îşi stropesc şi îşi freacă faţa de trei ori la fel, cu amîndouă mîinile pline îndeajuns cu apă (după cum obişnuim şi noi să facem cînd ne spălăm faţa) şi spălîndu-şi faţa îşi clătesc mîinile, mai întîi dreapta şi apoi stîngă, pînă la cot. Şi trebuie să bage cu grijă de seamă ca nu cumva apa de la coate să se scurgă spre degete, ci de la degete spre coate şi săcadă pe vîrful cotului. Apoi îşi şterg o singură dată creştetul cu palma deschisă, fără să toarne apă, iar la urmă, cu degetele mîinii drepte freacă partea dreaptă a gîtului iar cu ale celei stingi – partea stingă, şi iarăşi toarnă puţină apă pe amîndouă mîinile. Luînd apoi ştergarul făcut pentru acest lucru, îşi şterg bine faţa, gîtul, mîinile şi curăţa de murdărie picioarele între degete, pe talpă şi călcîi şi mai sus la glezne. Şi astfel, isprăvind spălarea, îndată îşi îmbracă izmenele şi încălţămintea (căci este lucru necuviincios ca după ce a făcutabdest să umble cu picioarele desculţe, lucru pe care de-l face cineva înainte de începutul rugăciunilor va trebui să repete abdestul, căci fără acela nu este îngăduit să-şi facă rugăciunile şi chiar e socotit drept un păcat de moarte, întrucît priveşte sufletul) şi alte haine, apoi fără zăbavă încep rugăciunile.

După săvîrşirea rugăciunilor de dimineaţă şi pînă la cele de amiază, dacă nu va avea nevoie cineva să-şi golească pîntecele, sau urina, sau să elimine gazele din pîntece, poate să facă rugăciunile de amiază şi cu abdestul de dimineaţă ; însă e socotit mai sigur şi mai pios dacă va face abdest de cîte ori se cuvine să facă rugăciunile şi chiar de nu-şi va goli pîntecele, ci numai va urina, trebuie neapărat să înnoiască abdestul, dar picioarele le poate spăla nedescălţate, ci fiind în mest (mest înseamnă un fel de cipici cusuţi de pantaloni care se poartă în pantofii zişi la ei papuci), frecînd cu cinci degete ale mîinii drepte pe deasupra mestului pe locul celor cinci degete de la picioare, şi acest lucru este egal cu spălarea picioarelor goale. (De aici a ieşit un mare eres între persani şi turci, pentru că persanii şi pe piciorul gol freacă numai degetele, dar nu spală tot piciorul. Iar turcii, după cum am zis, freacă pe deasupra mestului, iar piciorul gol îl spală bine pînă la glezne. Despre acestea vezi mai multe în capitolul Despre eresuri.)

Cînd fac abdest se păzesc cu grijă ca nu cumva sa stropească hainele sau aşternuturile din casă, căci socotesc că această apă e foarte necurată, crezînd că nu numai necurăţiile trupeşti ci şi putoarea păcatului făcut se spală cu ea (dar nu păcatul însuşi) ; de aceea persoanele însemnate aştern sub tas o piele făcută anume în acest scop şi rotunjită, pentru ca picăturile căzute să rămînă pe ea. Iarăşi mai băsmuiesc că din picăturile de abdest se nasc îngerii păzitori, despre care am arătat pe larg în capitolul Despre îngeri Acestea sînt cele păzite de muhammedani cînd facabdest.