Clădirea templului meccan

Face parte din credinţa muhammedanilor (sau cred muhammedanii) că templul meccan e zidit de însuşi Avraam (deşi a fost înălţat, mult lărgit şi împodobit în diferite timpuri de domnitorii sarazini, de sultanii turcilor, dar mai cu seamă de sultanul Selim, cuceritorul Imperiului arab) şi încă pe locul unde îşi avea înfipt cortul său în mijlocul taberei (despre care am spus mai multe în capitolul Despre Avraam).

Iar despre felul cum a zidit Avraam Mecca povestesc astfel: Cînd după porunca lui Dumnezeu a început Avraam să zidească templul, toţi munţii au dat zeciuială de piatră şi pietrele, fiind mişcate de o putere nevăzută, singure au venit la clădire. Diavolul însă, vrînd să pună piedică unui lucru atît de sfînt şi binefăcător pentru toţi oamenii, a risipit de mai multe ori pietrele adunate şi îngrămădite de munţii înşişi. Atunci Avraam, luînd dintre acelea trei pietre, l-a lovit tare pe diavol şi l-a alungat. Şi cînd a făcut Avraam planul templului, pietrele acelea, varul şi celelalte necesare clădirii se aranjau în lucrare singure, de la sine. Dar a apărut o altă mare piedică, pentru că după lucru îndelungat şi foarte obositor a observat Avraam ca zidirea nu depăşeşte statura unui om. De aceea, mîhnindu-se în suflet, l-a rugat stăruitor pe Dumnezeu să binevoiască a-i da ajutor la acest necaz. Şi Dumnezeu i-a poruncit ca fără nici o zăbavă să facă acoperişul clădirii. Avraam, supunîndu-se poruncii lui Dumnezeu, a făcut acoperişul. După săvîrşirea acestui lucru, zidurile templului au ieşit cu încetul din pămînt crescînd ca un pom. Şi astfel, sporind din zi în zi, au ajuns la desăvîrşire şi la o înălţime potrivită şi corespunzătoare temeliilor. Aşa a fost săvîrşită în chip minunat lucrarea templului meccan.

După terminarea lucrării, spun că Avraam a intrat în templu şi uimindu-se de minunăţia lui a cerut de la Dumnezeu să fie auzit şi să fie slobozit de muncile iadului şi ale Arafului. Iar Dumnezeu n-a trecut cu vederea ruga lui Avraam.

Mai departe, templul acela aşa cum este astăzi, pe dinăuntru e de cărămidă, iar pe dinafară de piatră. Forma lui este un patrulater, de o asemenea mărime, se zice, încît poate cuprinde 15 000 de oameni şi mai mult676. Bolta este deschisă, după cum vedem că sînt făcute turbele , adică mausoleele sultanilor şi ale altor boieri în Constantinopol şi în alte cetăţi şi locuri, în mijloc are un kau2, adică lac, sau adunare de ape. Spre partea ce se află între răsărit şi miazăzi are ridicată o piatra numită mihrab (adică altar) de culoare neagră, despre care cred că a fost adusă lui Muhammed din pietrele raiului de către Gabriel. Partea anterioară a acestuia, adică cea care dinspre pridvor caută spre miazăzi, iese mult în afară, asemenea altarelor noastre bisericeşti, şi se numeşte harem, „interzis” sau „neîngăduit”, pentru că poporului nu-i este îngăduit să se apropie de acel altar, întreaga casă se numeşte în chip propriu Keabe, iar mai descriptiv Beitullah („Casa lui Dumnezeu”), Beitulmukkades („Casa sfîntă”), Sîfetul djennet („Chipul, sau faţa, sau modelul raiului”) si altele . însuşi templul are şapte menare, adică şapte turnuri, pe care cîntăreţii anunţă timpurile de rugăciune. Iată de ce spun ei că globul pămîntesc a fost mai întîi împărţit în şapte climate (regiuni) şi din fiecare climat oamenii sînt atraşi parcă de sus de o putere spirituală magnetică spreKeabe (turnul) ce le corespunde şi sîih adunaţi de binecuvîntarea lui Avraam spre acel loc de pelerinaj şi de vizitare.