Rugăciunile celor 5 timpuri

Muhammed a rînduit pentru îndeplinirea rugăciunilor publice şi particulare cinci timpuri în cele 24 de ore (ziua şi noaptea), care (socotind echinocţiul, cînd ziua şi noaptea cuprind cîte 12 ceasuri) se aşază astfel: sabbah namazi, adică vremea rugăciunilor începe cînd se luminează (cînd razele soarelui pătrund întîi de la hipogeu, adică de sub pămînt, pînă la orizontul nostru) şi se face pînă la răsăritul complet al soarelui, adică, după calcularea orelor în Turcia şi Italia, de la ora 11 pînă la 12, ceea ce după calcularea orologiilor ruseşti, nemţeşti şi alte altora, ar fi de la ora cinci după miezul nopţii pînă la şase ; pentru că atunci cînd după ceasurile socotite nemţeşte este ora de amiază 12 (se înţelege echinocţiul), turcii o socotesc pe-a şasea iat ora a şasea de după amiază socotită nemţeşte ei o ţin drept a douăsprezecea. Astfel trebuie judecat, prin urmare, şi despre celelalte. La fel trebuie înţeles cînd ziua e mai lungă sau mai scurtă ; orele şi timpul rugăciunilor se rînduiesc după orizontul locului şi ele se fac mai devreme sau mai tîrziu, afară de două timpuri, adică cel de dimineaţă şi cel de seară : unul se rînduieşte din zori pînă la răsăritul soarelui, iar celălalt de la apusul soarelui pînă la o oră şi jumătate de noapte. Dar să vorbim acum despre celelalte.

Al doilea timp de rugăciune este cel de amiază care se numeşte ile namazi şi începe de la ceasul al şaselea (înţelegînd echinocţiul după calculul ceasurilor turceşti) şi continuă pînă la al nouălea. Al treilea timp, numit ikindi namazi, începe la ceasul al nouălea şi se termină la ceasul al doisprezecelea. Al patrulea se numeşte ahşam namazi şi începe de la ceasul al doisprezecelea (care oră este ultima în echinocţiu şi apusul soarelui) şi se termină la o oră şi jumătate de noapte. Al cincilea se numeşte iatsi namazi şi începe de la o oră şi jumătate din noapte şi se termină cu o oră înainte de a se lumina de ziuă, timp care la ei se numeşte temdjid (adică dοxοlοg¯aV – al slavosloviei).

Dacă cineva va omite sau va nesocoti acele timpuri şi limitele lor fixate, sau va face namaz înainte de vreme, spun că nu valorează nimic (adică nu se so­coteşte drept faptă) şi de aceea se cuvine să fie înde­plinită pe cuptorul de foc înAraf (despre care lucru am vorbit în alt loc).

Dar patru lucruri le păzesc cu grijă în timpul cînd fac rugăciunile : 1. Să facă abdest sau gusl; 2. Ca acele rugăciuni să fie făcute în limitele de timp rînduite, căci dacă vor fi făcute mai înainte sau după timpul cuvenit, ei cred că vor fi în zadar şi neplăcute lui Dumnezeu ; 3. Ca locul să fie curat, iar dacă se vor îndoi de curăţenia locului, să-şi aştearnă sub picioare covoraşul sau şalul ; 4. Ca faţa să şi-o îndrepteze pe linia dintre miază-noapte şi cea de miazăzi, linie ce se numeşte kîble şi despre care spun că ţinteşte spre templul din Mecca. De aceea, muhammedanii care locuiesc în ţările ce se află dincolo de Keabe sau într-o altă regiune lăturalnică a lumii trebuie să păzească pretutin­deni şi totdeauna linia care ţinteşte spre Mecca. Iar pentru ca nu cumva cei neiscusiţi să greşească în ce priveşte linia kîble, djeamiile şi mezcidele şi namazkeah (despre care se va vorbi mai jos) se construiesc cu poarta numitămihrab (adică altar) pe linia kîble ; iar în case, pe peretele care se află spre ţara aceea, au obiceiul de a desena acea linie în felul acesta care este semnul templului meccan.

Deci, cercetîndu-le pe cele ce se referă la rugăciune, să explicăm acum însuşi modul şi rînduiala rugăciunilor.