Caiafa răstignit în locul lui Hristos

Despre înălţarea lui Hristos la cer cu trupul luat de la Meriem, astfel băsmuiesc în capitolul 11 al Curanului

Cînd, spun ei, l-au luat iudeii pe Hristos şi l-au dus la judecătorul lor cel mai înalt (căci despre Caiafa sau Pilat nu se pomeneşte la ei), după hotărîrea judecătorească a fost osîndit la moarte. Hristos a întrebat atunci pe Dumnezeu care este buna lui voinţă, vrea să fie predat la o moarte atît de batjocoritoare de către vrăjmaşii lui (ai lui Dumnezeu), necredincioşii iudei sau să fie eliberat de la ei ? Iar Dumnezeu a răspuns lui Hristos prin Gabriel că l-a zidit în chipul tuturor oamenilor, de aceea trebuie să se prefacă în chipul şi asemănarea cui va vrea dintre cei care l-au osîndit la moarte. Şi astfel Hristos şi-a schimbat faţa în chipul judecătorului celui mai înalt, iar faţa judecătorului în chipul său. Iudeii, socotindu-l pe acela că este Hristos, l-au legat, l-au bătut, l-au batjocorit cu felurite chinuri şi munci şi l-au pironit pe cruce. Iar cînd judecătorul acela plîngea sărmanul şi susţinea că nici Iisus nu este, nici proroc nu s-a numit, nici n-a gîndit măcar aşa ceva, iudeii, batjocorindu-l, îi ziceau : „Iată, singur mărturiseşte că a fost un mincinos şi un născocitor de cuvinte”. Acesta, deci, este pretextul pentru care poporul a fost convins să nu mai creadă de atunci în Hristos, ci să petreacă îndărătnic în superstiţiile şi necredinţa sa.

Share on Twitter Share on Facebook