Cunoscător

Cunoscător. Şi în acest atribut cu nimic nu se deosebesc de teologia noastră, afară de faptul că ştiinţa şi cunoaşterea dumnezeiască fac lucrurile şi vrerile noastre lipsite de libertate. De asemenea, ei nu fac deosebire între cunoaşterea premergătoare şi cea următoare. Pentru care lucru ei dau următorul exemplu : Era pe vremea lui Muhamrned un om drept şi credincios, dar sărac peste măsură şi lipsit de cele necesare traiului. Şi cleşi se chinuia cu ostenele necontenite, că doar va putea să-şi agonisească hrana cea de fiecare zi, dar nici pe aceasta n-o avea niciodată spre îndestularea pîntecului său. Cum această taină rămînea necunoscută şi neînţeleasă lui Muhammed, l-a întrebat pe omul acela de ce era el lipsit aşa de toate lucrurile, deşi are şi robi şi copii care îl ajută necontenit la toate şi se ostenesc împreună cu el, pe lîngă faptul că e lăudat de toţi vecinii că este om temător de Dumnezeu şi stăruie ne­încetat în rugăciuni, atît în faţa poporului cît şi în singurătate. Răspuns-a omul acela că nu cunoaşte pricina acestui lucru. Muhammed însă l-a învăţat ca atunci cînd se roagă lui Dumnezeu să nu ceară nimic pentru sine, sau spre folosul său, ci să făgăduiască şi să spună că, dacă Dumnezeu îi va da bogăţie şi îndestulare de lucruri, va împărţi săracilor şi celor lipsiţi toată averea sa. Cînd omul acela a făcut aşa cu toată ascultarea şi fierbinţeala inimii, Dumnezeu i-a descoperit lui Muhammed în vedenie taina, zicînd : „O, Muhammed, tu ceri şi pe acela l-ai învăţat să ceara, ca şi cum nu pentru sine ar cere ci pentru alţii, cărora le va împărţi bogăţia sa ; parcă n-aş şti, dacă îi voi da bogăţia - ce are să facă el cu ea. Oare nu eu l-am zidit, oare nu eu am poruncit să se scrie toate faptele lui în carteaLevhii mahfuz (cartea în care sînt scrise mai înainte de veac faptele viitoare ale oamenilor şi cele ce se vor întîmpla, fiecare la vremea sa), deci cum să nu ştiu ce va face el, dacă-i voi da avuţie şi bogăţie. Să înceteze, dar, să mă mai roage pentru unele ca acestea, căci ştiu că în starea de acum este un om bun, dar fiind mai fericit nu va rămîne întru bunătatea sa”. Aceasta crezînd despre cunoaşterea sau preştiinţa lui Dumnezeu, sau despre cunoaşterea lui de mai înainte, ei nu resping voinţa omenească liberă (independentă), despre care lucru vezi mai departe în capitolul Despre prevederea (providenţa, sau pronia} lui Dumnezeu.